Aparatul Dentar la Copii, între Moft si Necesitate

Aparatul dentar este un dispozitiv realizat din plastic sau acril de diferite culori și modele, care se fixează în cavitatea bucală atât la adulți cât și la copii cu scopul de a corecta dinții malpoziționați.

Incercările de îndreptare a dințiilor au apărut încă din Grecia antică. Astfel, au fost descoperite cadavre mumificate ce aveau benzi din metal neprelucrat în jurul dințiilor. Încă de atunci oamenii erau preocupați de menținerea dințiilor pe arcadă și stabilizarea ocluziei.

Fluorul din Pasta de Dinţi pentru Copii. Argumente PRO şi CONTRA Utilizării de Fluor în Pasta de Dinţi

Specialitatea ortodonției a cunoscut o mare dezvoltare de-a lungul timpului, drept pentru care ar trebui să ne prezentăm cu încredere la medicul specialist ortodont cu copiii încă de la primele semne de disfuncții de tip ortognat sau de obiceiuri vicioase – gesturi repetate conștient sau nu de copii, de multe ori pe zi, care determină:

  • Lipsa spațierii dentare (tremelor) la dinții temporari sau de lapte
  • Modificarea poziției dinților frontali datorată suptului degetului
  • Interpunerea limbii în timpul deglutiției între dinții frontali
  • Interpunerea obrazului între fețele ocluzale ale dințiilor laterali
  • Respirația cu gură deschisă
  • Aspirația buzei inferioare
  • Erupția întârziată a dințiilor permanenți
  • Arcade dentare inegale sau asimetrice
  • Dinți înghesuiți
  • Dinți ieșiți prea mult în afară sau prea mult spre interior

În general tratamentul ortodontic la copii începe în timpul dentiției mixte, după vârstă de 6-7 ani. Dar prima vizită la medicul dentist este bine a fi făcută încă de la apariția primului dinte de lapte pe arcadă, adică la 6-7 luni, cu o frecvență de cel puțin 2 ori pe an.

Este important de știut că aparatele dentare au numeroase beneficii și pot rezolva probleme ivite în timpul dezvoltării aparatului ortognat la copii precum:

  • Înghesuiri dentare care destabilizează ocluzia
  • Angrenaje inverse
  • Rotații dentare
  • Dinți nealiniați pe arcade
  • Îngustarea bolții palatine cauzată de suptul degetului
  • Incluzii ale dințiilor permanenți, de obicei canini și premolari

Știind toate aceste lucruri putem evita din timp apariția durerilor la nivelul articulației temporo-mandibulare, dureri la masticație, boală parodontala, riscul apariției cariilor în cazul inghesuirilor dentare, igienă dentară deficitară.

Există diferite forme de aparate ortodontice pe care medicul specialist le va recomanda în funcție de severitatea cazului, preferințele fizionomice, vârsta pacientului și disponibilitatea economică.

Citește și: 30 de Întrebări Deschise pentru Copii după Școală

Prețul estimativ al principalelor tipuri de aparate folosite în țară pe arcadă poate fi de la 800 de lei peste 5000 lei, în timp ce ultima inovație în domeniu este aparatul dentar invizibil la un preț de 3000-4000 de euro.

Etapele montării a unui aparat dentar fix:

  • Obligatoriu: realizarea unui set de radiografii
  • Examinarea clinică exo și endo bucală
  • Fotografii din normă frontală, laterală, fronto-laterală
  • Amprentarea celor două arcade dentare
  • În funcție de caz pot fi necesare și extracții dentare pentru a crea spațiu
  • Igienizare riguroasă (detartraj și periaj profesional)
  • Montarea propiu-zisă a aparatului:
    • se lipesc brackeți pe dinți
    • se fixează inele metalice pe dinții posteriori
    • prin orificiile brackeților se introduce un arc metalic care se va fixa cu ajutorul unor elastice.

Citește și: Îngrijirea dinților la copiii până în 7 ani. Cum facem igiena orală a dinților de lapte

Așadar, purtarea unui aparat dentar în zilele noastre nu mai este doar un moft ci o necesitate influențată de evoluția statusului dentar al copiilor și chiar a adulțiilor. Ortodonția ca specialitate poate rezolva cazuri cu deficiențe grave ale ocluziei și numai. Singurul lucru pe care îl putem face este să ne prezentăm la un astfel de specialist, pentru ca mai apoi să primim soluția ideală pentru sănătatea noastră dentară dar mai ales a copiilor.

Vasile OlguțaMedic Stomatolog, absolventă a Facultății de Medicină Dentară Titu Maiorescu, București.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU