Atelier creativ ornamente de Craciun

11:00:00 - 12:00:00
Sâmbătă 14 Decembrie 2013

Activitati creative pentru copii in fiecare sambata la The Trafalgar Pub & Restaurant

4 decThe Trafalgar Pub & Restaurant (str. David Emanuel, nr. 4A, sector 1, București) are porţile deschise pentru întreaga familie, indiferent de anotimp!

 

Pe parcursul lunii preferate a copiilor – decembrie – continuă seria evenimentelor adresate acestora, începută în vară. Astfel,  The Trafalgar adresează o invitaţie tututor micuţilor şi părinţilor, cu ocazia  atelierelui creativ de modelaj şi pictură pe lut organizat sâmbătă, 14 decembrie, în incinta restaurantului. Atelierul este susținut de psihologul Gabriela Hobeanu și se va desfășura începând cu ora 11:00.

 

Atelierul se adresează copiilor cu vârste între 4 și 7 ani și reprezintă un prilej suplimentar de a lega prietenii și de a-și descoperi noi hobby-uri şi aptitudini. Caracterul educativ se îmbină cu activități atractive pentru cei mici, atelierul având ca scop stimularea creativității și descoperirea înclinațiilor native. Astfel, dacă în cadrul ediţiei precedente s-au desfăşurat activităţi de modelaj şi pictură, în această săptămână copiii vor lua contact cu noţiuni de colaj. Fiecare ediţie a atelierelor are o tematică diferită, întotdeauna pe gustul celor mici, iar la finalul fiecărui atelier aceştia vor putea lua acasă propriile creaţii. După Ghetuţa lui Moş Nicolae, tematica ediţiei din această sâmbătă este Ornamente de Craciun (realizate din hârtie, materiale din natură, polistiren, teracotă).

 

Atelierele creative organizate de The Trafalgar sunt o activitate ideală de weekend pentru familiile aflate în căutarea unei oaze de liniște și relaxare în centrul Bucureștiului după plimbarea de dimineață în parc. Astfel, nici părinții nu vor fi ignorați, aceștia având posibilitatea de a se relaxa în interiorul restaurantului alături de prieteni la o gustare copioasă, în timp ce micuții se află pe mâini bune. Pregătirea și experiența în domeniu a Gabrielei Hobeanu – mămică la rândul său – garantează rezultate deosebite într-o atmosferă de neuitat. Cu siguranţă copiii îşi vor dori să revină şi la următoarele ediţii!

 

Link eveniment Facebook : https://www.facebook.com/events/540509779358223/

* Taxa de participare este de 30 RON, pentru activarea atelierului fiind necesară formarea unei grupe de minim 5 copii. Durata atelierului este de 60 de minute.

** Pentru înscriere și confirmarea participării vă rugăm să sunați la nr. 021 211 31 51 (până cel târziu vineri seară).

 

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 14 Decembrie 2013

Program:
11:00:00 - 12:00:00

Orasul:

Detalii Locație

The Trafalgar

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
str. David Emanuel, nr. 4A

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL