Ateliere pentru întreaga familie la Grădina cu Artiști

11:00:00 - 18:30:00
12-13 Aprilie 2014

Ateliere de inspirație florală și decorațiuni de Paște pentru întreaga familie.

gradina cu artistiTrainerii Creative Arts îi așteaptă pe copii în decorul primăvăratic al parcului bucureștean la ateliere vesele de creativitate, unde vor realiza flori și coșulețe pentru ouă, vor picta ceramică și vor descoperi moduri cât de distractiv își pot petrece timpul în aer liber.

În ambele zile ale evenimentului vor avea loc, între orele 11:00 și 13:00, ateliere de împrietenire cu polistirenul, pe care cei mici îl vor transforma în animăluțe, albinuțe și alte accesorii simpatice pentru masa de Paște.

Între orele 14:00 și 16:00, copiii vor preschimba resturile de material textil în flori spectaculoase, numai bune de purtat pe rochițe, hăinuțe și pălării sau de dăruit celor dragi.

Fiecare zi se va încheia cu atelierul de reciclare creativă susținut de trainerii Creative Arts de la ora 16:30 la ora 18:30. În cadrul atelierului, copiii vor recicla PET-urile creativ, transformându-le în suporturi de lumânări și coșulețe pentru masa de Paște.

Alături de trainerii Creative Arts vor fi prezenți sâmbătă, între orele 11:00 și 18:00, meșterii de la Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, care le vor oferi copiilor ceșcuțe, farfuriuțe, boluri și suporturi de ou din ceramică, pe care le vor picta cu motive de sărbătoare. Costul atelierului variază între 10 și 80 de lei, în funcție de obiectul pictat, iar ceramica va putea fi ridicată din atelierul Ch’artist în maximum o săptămână, după ce va fi prelucrată prin coacere și glazurare.

Și cei mari sunt așteptați în zona de activități creative sâmbătă și duminică, între orele 16:00 și 18:00, la un atelier de flori din lână realizate prin împâslire – o tehnică veche de sute de ani. Costul atelierului este de 20 de lei.

Toate atelierele Creative Arts se desfășoară în baza unei donații de 10 lei, iar participanții vor păstra toate obiectele realizate. Workshop-urile sunt destinate copiilor peste 3 ani (cele de ceramică, decorare polistiren și reciclare PET-uri) și copiilor peste 6 ani (flori cusute).

Grădina cu Artiști este unul dintre cele mai artistice, creative și interactive evenimente bucureștene. Ediția de Florii şi Paşte a Grădinii cu Artiști se desfășoară în Parcul Grădina Icoanei din București pe 12 și 13 aprilie, între orele 11:00 – 20:00, și cuprinde expoziții, concerte, demonstrații de artă și ateliere de creativitate.

Trainerii Creative Arts îi așteaptă pe copii și la atelierul de decorațiuni de Paște de la creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. Duminică, 13 aprilie, între orele 11.00 și 13.00, cei mici vor recicla prin tehnici creative cartoane de ouă, PET-uri și role de carton, transformându-le în iepurați veseli și coșulețe pentru ouă. Costul atelierului este de 35 lei/copil, părinții pot participa gratuit, iar înscrierile se fac la [email protected] până pe 12 aprilie, la ora 20:00.

Detalii Eveniment

Perioada:
12-13 Aprilie 2014

Ora incepere:
11:00:00

Ora terminare:
18:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Parcul Grădina Icoanei | București

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Strada Jean Louis Calderon, str.Alexandru D. Xenopol, 69

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL