Călător prin tradiții de vară. Ateliere de vară 5-14 ani @ Muzeul Satului

11:00 - 12:30
Sâmbătă 11 Iulie 2020
București

Invităm copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani să fie călători prin tradiţii! În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020 şi până în data de 25 iulie 2020, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curţile caselor din Muzeul Satului.

Înscrierile au loc la adresa de e-mail [email protected], precizându-se atelierul ales, numele copilului, vârsta şi datele de contact ale părinţilor. Costul participării este de 30 de lei/atelier, plata făcându-se la casieria muzeului. În fiecare zi vor avea loc câte două ateliere, primul între orele 11:00 – 12:30 şi al doilea între orele 13:00 – 14:30.

Activităţile sunt organizate cu respectarea tuturor normelor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Culturii nr. 2879/967/2020: păstrarea distanţei sociale, dezinfectarea mâinilor, purtarea măştii de protecţie etc.

PROGRAMUL ATELIERELOR:

20 iunie:
11:00 – 12:30 – Coroniţe de sânziene şi flori de primăvară
13:00 – 14:30 – Coroniţe de sânziene şi flori de primăvară

27 iunie:
11:00 – 12:30 – Păpuşi
13:00 – 14:30 – Păpuşi

4 iulie:
11:00 – 12:30 – Poveşti muzicale – Dor de doină
13:00 – 14:30 – Păpuşi

11 iulie:
11:00 – 12:30 – Ouă încondeiate
13:00 – 14:30 – Ouă încondeiate

18 iulie:
11:00 – 12:30 – Păpuşi-marionete
13:00 – 14:30 – Păpuşi-marionete

25 iulie:
11:00 – 12:30 – Sporul casei
13:00 – 14:30 – Sporul casei

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 11 Iulie 2020

Program:
11:00 - 12:30
13:00 - 14:30

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, Şos. Kiseleff nr. 28-30

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL