„Cantec pentru Tisha” s-a jucat pentru copiii din medii defavorizate

O experiență inedită alături de Tisha, o poveste frumoasă, plină de emoție, cu melodii vesele și pozitive și cu un final fericit. Cantec pentru Tisha.

În Vinerea Mare, MiniArtShow by Ioana Ginghină a oferit, prin Fundația Principesa Margareta a României, o surpriză foarte frumoasă copiilor de la Centrul “Generații”. Cu puțin timp înainte de Paște, copiii, părinții, bunicii au participat la musicalul „Cântec pentru Tisha” adresat copiilor de toate vârstele.

Vineri, 10 aprilie, timp de o oră, copiii de la Centrul “Generații” au trăit o experiență inedită alături de Tisha, protagonista spectacolului, și prietenii săi. O poveste frumoasă, plină de emoție, cu melodii vesele și pozitive și cu un final fericit. O „rețetă” perfectă și pe placul copiilor de la Centrul “Generații”, care au părăsit sala de spectacol extrem de entuziasmați și mulțumiți.

Surpriza nu s-a terminat aici. Pe lângă spectacol, MiniArtShow by Ioana Ginghina a oferit 50% din profit, sumă pe care Fundația Principesa Margareta a României o va folosi pentru reamenajarea Centrului Generații, cu scopul de a le oferi celor mici un mediu cât mai plăcut pentru realizarea temelor și a meditaților școlare.
Spectacol muzical Cantec pentru Tisha poze eveniment 4
Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să aducem un zâmbet pe chipul celor mici!

Următoarele reprezentații cu spectacolul Cântec pentru Tisha” vor avea loc în zilele de 09, 17 mai, de la ora 11.00 și 19 mai, de la ora 10.00, la CinemaPRO.

Spectacol muzical Cantec pentru Tisha poze eveniment 2Spectacol muzical Cantec pentru Tisha poze eveniment 3Spectacol muzical Cantec pentru Tisha poze eveniment 9

Cântec pentru Tisha este un spectacol emoționant, dedicat atât copiilor peste 4 ani cât și părinților care, prin interacțiune și jocuri noi, reușește să aducă în prim plan relația dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copilul tău.Realizat după exigențele celor mici, musicalul Cântec pentru Tisha are toate ingredientele unui spectacol de succes: un scenariu inedit al unei povești reale, muzica originală antrenantă a compozitorului Eduard Petru Jighirgiu, interpretarea plină de farmec a unor actori experimentați și, surpriza spectacolului, apariția video a cuplului Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol.

CÂNTEC PENTRU TISHA

Textul și versurile: Andreea Gaica
Compoziție muzicală originală: Eduard Petru Jighirgiu
Costume și decor: Flavia Varga
Regie și coregrafie: Felicia Dalu
Cu: Ioana Ginghină, Andreea Gaica, Emilian Mârnea, Ilona Brezoianu, Elena Dumitrescu, Andra Mirescu, Răzvan Rotaru, Rareș Florin Stoica
Distribuție:
Tisha: Elena Dumitrescu/Andra Mirescu
Gratziline: Ioana Ginghină/Andreea Gaica
Rază de Culoare: Ilona Brezoianu
Coșarul: Emilian Mârnea/Răzvan Rotaru
Ursul: Rareș Florin Stoica/Răzvan Rotaru

Producător: MiniArtShow by Ioana Ginghină
Durată: 60 min
Mai multe detalii despre spectacol găsiți aici: https://www.facebook.com/CantecPentruTisha

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU