Cluj-Napoca: Space In The City. Călătorie interactivă prin istoria explorării spațiului

Sâmbătă 27 Februarie 2021
Cluj-Napoca

Acum mai bine de 50 de ani, primii oameni pășeau pe Lună. Un moment unic în istorie, care a unit întreaga omenire, a marcat un avans nemaiîntâlnit în domeniul tehnologiei. Jumătate de secol mai târziu, tehnologia cunoaște avansuri fără precedent în concurența acerbă a spațiului.

PROEXPO și Showtime Productions în parteneriat cu Parcul Industrial Tetarom 1 prezintă pentru prima data în Cluj-Napoca, Space In The City – o experiență unică ce promite o călătorie interactivă prin istoria explorării spațiului.

Drumul vizitatorilor începe de la o simplă poveste – romanul ce a descris prima capsula destinată călătoriilor omului în spațiu – o poveste celebră care a inspirat atât tinerii care îi răsfoiau paginile în căutarea aventurilor, cât și pionierii tehnologiei moderne. Vizitatorii sunt apoi invitați să descopere pas cu pas cele mai importante etape din istoria călătoriilor în spațiu și să petreacă momente unice admirând vederea incomparabilă asupra spațiului din celebra cupolă a faimoasei International Space Station, pentru a se aventura apoi în programul de antrenament al astronauților.

Experiența, ce se adresează vizitatorilor de toate vârstele, vă invită să vă testați abilitățile în simulatoare concepute pentru antrenamente reale înaintea zborurilor în spațiu: simulatorul de zbor pentru cel mai sofisticat și capabil avion de vânătoare – modelul F-18, experiențe Virtual Reality concepute pentru a trăi senzația zborului cu racheta sau a călătoriilor pe Marte sau pe Lună, celebrul giroscop – un simulator care testează capacitatea astronauților de a își păstra atenția și contactul cu realitatea în condiții de pierdere a controlului asupra navei sau simulatorul de aterizare a Space Shuttle – racheta concepută pentru călătoriile în spațiu și întoarcerea pe Pământ care numără până în prezent 135 de zboruri în spațiu.

„Fascinația omenirii pentru spațiu a alimentat interesul și tehnologia în explorarea celor mai îndepărtate zone ale sistemului nostru solar. Istoria este plină de momente care au ținut omenirea cu sufletul la gură în clipe care, precum niște piese de puzzle, au alcătuit drumul și progresul călătoriilor în spațiu, dar și bazele aspirațiilor spre noi orizonturi. Pentru mine este o onoare să pot aduce experiența Space In The City in Târgu Mureș, un oraș de care mă simt foarte apropiat, fiind atât de aproape de locul copilăriei mele.”, declară organizatorul.

Space In The City este formată din 2 secțiuni – expoziția care cuprinde exponate unice, printre care un exemplar de pe Lună care poate fi atins de către vizitatori și zona de antrenament pentru astronauți – cu 6 tipuri de simulatoare printre care, pentru prima dată în România, simulatorul care permite vizitatorilor să testeze senzația unică de a păși pe Marte.

Trăiește cea mai mare aventură spațială a vieții tale!

Unde? TETAROM 1 Cluj-Napoca, Strada Tăietura Turcului Nr. 47

Iată câteva dintre experiențele pe care le poți trăi în cadrul Space In The City:

De la poveste la realitate

Știai că primul model de rachetă a fost descris în anul 1865? Descoperă macheta la scară 1:1 și află despre primii pași ai călătoriei în spațiu.

La Space In The City poți atinge luna! Ai ocazia de a atinge Luna! Cu adevărat! Găzduim unul dintre puținele exponate de acest fel din lume!

Călătorește în spațiu

Cea mai realistă experiență de Virtual Reality te așteaptă doar în cadrul Space In The City. Mai mult decât atât, tu alegi dacă îți dorești să vizitezi Luna, Marte sau poate doar să trăiești experiența de a călători într-o rachetă.

Fii primul care ajunge pe Marte

Pentru cel mai nou program spațial – călătoria pe Marte – astronauții s-au antrenat continuu într-un simulator care imită mersul pe Marte. Acum ai și tu ocazia de a îl testa într-un mediu controlat.

F-18

Fără îndoială cel mai sofisticat și capabil avion de vânătoare, modelul F-18 este pilotat doar de către profesionișți antrenați special pentru aceste misiuni. La Space In The City ai ocazia să fii unul dintre ei!

Nivelul avansat

Orice călătorie în spațiu presupune o analiză extrem de detaliată pentru a asigura toate măsurile de siguranță. Însă, chiar și în aceste condiții, accidentele se pot întâmpla și astronauții pot pierde controlul navei. Testează-ți abilitățile în cele mai dificile condiții pentru astronauți.

Pentru a asigura toate măsurile de siguranță în contextul pandemiei Covid – 19, accesul vizitatorilor în Space In The City este limitat la 1.5 ore/vizită. Astfel, biletele se pot achiziționa pe intervale de 2 ore.

Detalii > https://www.facebook.com/events/431875531493239/

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 27 Februarie 2021

Program:
10:00 - 18:00

Orasul:
Cluj-Napoca

Detalii Eveniment Recurent

Cluj-Napoca: Space In The City. Călătorie interactivă prin istoria explorării spațiului este organizat în perioada 13-28 Februarie 2021; Sâmbăta și Duminica în fiecare săptămână.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL