Festivalul Filmului Francez la Cluj

09-12 Mai 2019
Cluj-Napoca

Institutul francez vă invită la film! Comedii, drame, filme istorice sau poetice, filme de ficțiune, documentare, animații, filme de autor, dar și filme pentru publicul larg, din 9 în 12 mai la Cinema Victoria în Cluj!

9-12 mai, Cinema Victoria

Tinerii cineaști se bucură de o atenție deosebită în Competiția ce reunește șase regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj, în vreme ce secțiunea Panorama vă propune câteva dintre cele mai importante filme franceze ale anului, apreciate deopotrivă de critici și de public. Săptămâna Cahiers du Cinéma pune în lumină rolul unor figuri românești ca surse de inspirație pentru cinematografia franceză, printr-o selecție de filme pe genericul cărora veți recunoaște nume de artiști autohtoni. Ele reprezintă un omagiu adus „muzei românești”.

Dincolo de actrițe, ne-am dorit să aducem un omagiu și femeilor aflate de cealaltă parte a camerei și am ales să-i dedicăm retrospectiva din acest an lui Claire Simon. Realizatoarea, una dintre figurile majore ale documentarului francez contemporan, vine pentru prima dată în România să-și prezinte filmele.

Imaginea Parisului este firul roșu care unește diferitele secțiuni ale Festivalului: Paris, toujours… Filmele vă vor purta prin Paris de-a lungul vremurilor, din momentul fondator al Revoluției din 1789 la epoca de aur a teatrului, cu toate extravaganțele sale, și până în
zilele noastre, când tânăra generație oscilează între dezamăgiri și utopii. De la mesele de jocuri de noroc clandestine la băncile facultății de medicină, trecând prin saloanele burgheze din perioada interbelică, intrați în lumea personajelor acestor filme și descoperiți
împreună cu ele un Paris care transcende orice clișeu.

JOI 9 MAI
13.00 VULPOIUL CEL MARE ȘI RĂU ȘI ALTE POVESTIRI (Le grand méchant renard, r. B Renner & P Imbert, 2017, 1h20, animație)
15.00 GURA LUMII (Place Publique, r. Agnès Jaoui, 2018, 1h38, comedie)
17.00 CYRANO, MON AMOUR (Edmond, r. Alexis Michalik, 2018, 1h49) comedie dramatică
19.15 UN POPOR ȘI REGELE SĂU (Un peuple et son roi, 2017, 2h02, dramă, istoric) + Q&A cu regizorul Pierre Schoeller
22.15 STEAGURI DE HÂRTIE (Les drapeaux de papier, r. Nathan Ambrosioni, 2018, 1h42, dramă)

VINERI 10 MAI
13.00 CYRANO, MON AMOUR (Edmond, r. Alexis Michalik, 2018, 1h49, comedie dramatică)
15.00 GREVA (En guerre, r. Stéphane Brizé, 2018, 1h52, dramă)
17.30 AȘA ARATĂ DRAGOSTEA (C’est ça l’amour, r. Claire Burger, 2018, 1h38, dramă)
19.30 PRIMUL AN LA MEDICINĂ (Première année, r. Thomas Lilti, 2018, 1h32, dramă)
22.00 JOACĂ-TE CU FOCUL! (Joueurs, r. Marie Monge, 2017, 1h45, thriller)

SÂMBĂTĂ 11 MAI
13.00 FUNAN (Denis Do, 2018, 1h26, animație, dramă 12+)
15.00 GARA DE NORD (Gare du Nord, r. Claire Simon, 2013, 1h59, comedie dramatică) + Q&A cu regizoarea Claire Simon
17.30 GURA LUMII (Place Publique, r. Agnès Jaoui, 2018, 1h38, comedie)
19.30 TINERE SINGURĂTĂȚI (Premières solitudes, r. Claire Simon, 2018, 1h40, documentar) + Q&A cu regizoarea Claire Simon
22.00 IUBEȘTE ȘI FUGI (Plaire, aimer et courir vite, r. Christophe Honoré, 2017, 2h12, comedie dramatică)

DUMINICĂ 12 MAI
13.00 VULPOIUL CEL MARE ȘI RĂU ȘI ALTE POVESTIRI (Le grand méchant renard, r. B Renner & P Imbert, 2017, 1h20, animație)
15.00 UN POPOR ȘI REGELE SĂU (Un peuple et son roi, r. Pierre Schoeller, 2017, 2h02, dramă, istoric)
17.30 GENUNCHIUL LUI CLAIRE (Le genou de Claire, r. Eric Rohmer, 1970, 1h45, dramă)
19.45 AMANDA (Mikhaël Hers, 2018, 1h47, dramă)
22.00 VREMURILE NOASTRE (L’époque, r. Matthieu Bareyre, 2019, 1h35, documentar)

Rasfoiți aici broșura festivalului: https://issuu.com/ifcluj/docs/brosura-program_-_fff

Biletele sunt în vânzare la Cinema Victoria https://www.cinemavictoria.ro/rezervari
15 lei tarif întreg, 13 lei tarif redus pentru elevi, studenți, seniori
Proiecțiile de la ora 13 au un tarif special de 10 lei.
Abonament de 4 intrări la Festival cu 48 de lei

Eveniment în cadrul Saison France-Roumanie 2019 Sezonul România-Franța 2019

Detalii Eveniment

Perioada:
09-12 Mai 2019

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL