Festivalul luminii. Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte

Sâmbătă 17 Mai 2014

Cercetașii României invită bucureștenii la o altfel de seară de vară, la Festivalul Luminii in Parcul Carol

luminaSâmbătă, 17 mai 2014, la o altfel de seară de vară în capitală, la Festivalul Luminii. Acesta va avea loc în Parcul Carol, începând cu ora 20:00.
O dată cu lăsarea întunericului, vom aprinde împreună 10000 de lumânări şi le vom aşeza în gulguţe confecţionate manual, iar sute de cercetași vor împărți gânduri bune, culoare și lumină tuturor celor prezenți.

Tema centrală a festivalului este “Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte!”.

Bucuria lucrurilor mărunte va fi reamintită și, totodată, sărbătorită prin diverse acțiuni care vor face ca seara acestei zile sa fie una de neuitat:

  • Magicieni
  • Face painting
  • Jonglerii cu foc
  • Expoziții foto
  • Muzică bună

" Pentru mine, gulguţele sunt căsuţe mici în care putem ascunde gânduri rele, iar lumina o modalitate de a scăpa de ele", declară un lupişor -7 ani ( Lupișorii sunt cercetașii cu vârste cuprinse între: 7-10 ani).

Povestea noastră a început în anul 2004, când un grup de cercetași cu multă creativitate a reușit să transforme centrul Clujului într-un spațiu prietenos, plin de culoare și lumină, în care lucrurile mărunte și-au arătat adevărata frumusețe.
Anul acesta ne regăsim în peste 15 orașe din toată țara!

Detalii aici
http://www.festivalul-luminii.ro/

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 17 Mai 2014

Program:
20:00:00 - 20:00:00

Orasul:

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL