Festivalul zambetului si al bucuriei. 2 ani cu MiniArtShow

Animație și distracție, spectacol de teatru și ateliere de creație la implinirea a 2 ani de la fondarea companiei MiniArtShow

Compania Miniartshow împlinește 2 ani de distracție educativă, spectacole și ateliere creative pentru cei mici. Ne-am născut din dragoste pentru cei mici și de aceea ne dorim ca pentru ei să facem lucruri frumoase și pe viitor. Am  decis ca evenimentul nostru aniversar sa fie tot pentru copii, așa că venim în întâmpinarea campaniei inițiata de „Salvați copiii România” – “Bun venit pe lume”.

Animație și distracție, spectacol de teatru și ateliere de creație sunt doar câteva dintre surprizele speciale pe care le-am pregătit pentru cei mici.

Gazda evenimentului este Ioana Ginghină fondatorul  acestui concept de educație timpurie MiniArtShow.

 

INTRAREA ESTE LIBERĂ

Descriere eveniment

Evenimentul începe la ora 17:00 cu ateliere creative, animație, facepainting și modelaj din baloane.

La ora 18:00 copiii vor avea parte de un spectacol interactiv „Peter Pan și zâna jucăușă”.

Prin intermediul acestuia cei mici vor face cunoștință cu celebrul Peter Pan și căpitanul cel fioros, Hook.

Până la ora 20:00 vom avea parte de jocuri distractive, dansuri, piniata, jumbo și tot felul de surprize.

Pe parcursul celor 3 ore cei mici vor putea participa la atelierul creativ: „Vine vine Primăvara”. La acest atelier cei mici vor  face mărțișoare, ghirlande colorate și felicitări vesele.

Prin proiectul „Festivalul zâmbetului și al bucuriei”, echipa Miniartshow şi-a propus să strângă fonduri pentru  campania “Bun venit pe lume” inițiat în 2010 de organizația „Salvati copiii”. Invitaţii prezenţi la eveniment au posibilitatea să-i ajute pe acești copii prin donații în bani  și printr-un simplu SMS la 8833 – 2 euro.

Program

17:00-18:00 – Animație și distracție

18:00-19:00- Spectacol -„Peter Pan și zâna jucăușă”

19:00-20:00 – jocuri cu premii, piniata, jumbo și tortul aniversar

 

Prezentare campanie Salvați Copiii România

Din păcate, România este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile, 1 copil mai mic de 1 an moare la fiecare 5 ore. Salvaţi Copiii România a iniţiat în 2010 proiectul “Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la 5 ani. Prin  acest proiect ne propunem diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub 5 ani, până în 2015.

Până în acest moment, Salvați Copiii a lucrat în 31 de comunități defavorizate, numai in perioada octombrie-decembrie 2013 cuprinzând un număr de 6930 de beneficiari, dintre care: 5356 copii 0-5 ani, 941 mame tinere și 633 gravide. De asemenea, a sprijinit cu servicii de educaţie pre şi post-natală, dar şi cu produse igienico-sanitare În comunităţile în care s-a desfăşurat programul nu s-au mai înregistrat decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.

Organizația Salvați Copiii a reușit anul trecut să doteze 18 maternităţi cu echipamente medicale performante, iar anul acesta, prin bunăvoinţa donatorilor săi va continua cu încă 25 de maternităţi în oraşele: Piteşti, Bacău, Braşov, 3 maternităţi în Bucureşti, Reşiţa, Caransebeş, Constanţa, Craiova, Segarcea, Hunedoara,  Iaşi, Hârlău, Târgu-Mureş, Roman, Ploieşti, Sibiu, Botoşani, Vatra-Dornei, Arad, Timişoara, Vaslui, Focşani, Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU