Grădinărit în Cișmigiu | Grădina cu Oameni

Joi 23 Iunie 2022
București

🌹 Continuăm activitățile de grădinărit în zona Rotondei Scriitorilor din Cișmigiu, pe baza planului de plantare început în această primăvară.

Avem nevoie și de sprijinul tău. Participarea se face prin înscriere în prealabil cu formularul: https://forms.gle/yqiDJYVsNjYVnCjy7
Încă din 2021, am început să colaborăm cu ALPAB pentru a găsi împreună calea pentru un Cișmigiu mai bine îngrijit. Ca grup civic format din vecini implicați, ne-am propus să atragem resurse din fonduri private pentru a reda farmecul zonelor emblematice din această grădină istorică.

💚 Astfel, prin proiectul Grădina Cu Oameni aducem împreună specialiști, angajații ALPAB și voluntari iubitori ai Grădinii Cișmigiu pentru a planta specii noi și îngriji vegetația existentă din zona Rotondei Scriitorilor, joi 23 iunie.

Intervenția se face pe baza unui memoriu tehnic și a unui plan de plantare care ține cont de specificul istoric și de condițiile din teren. Mulțumim Corinei Trancă și lui Alexandru Mexi, cei doi peisagiști care ne-au îndrumat și au pregătit documentația de specialitate.

……………………🍂……………………

🌿 Grădina cu Oameni | Cișmigiu 🌿 este un proiect de educație ecologică și activare comunitară implementat de echipa de voluntari din Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu. Proiectul abordează echilibrul ecosistemului Grădinii Cișmigiu și al zonelor adiacente rezidențiale, punând în legătură specialiști din domeniile asociate ecologiei, comunitatea locuitorilor din zonă, bucureștenii care îndrăgesc Cișmigiul și autoritățile administrative printr-un proces participativ de educație aplicată.
Proiectul cuprinde patru direcții: peisagistică și grădinărit urban, ecologie sonoră, apicultură urbană și ornitologie și faună urbană. Atelierele de grădinărit invită participanții la o înțelegere a a spațiului verde din Cișmigiu din perspectivă ecologică și de patrimoniu, explorând întâlnirea dintre fauna Cișmigiului, elementele construite și cele vegetale în raport cu diferite activități umane.

Detalii Eveniment

Data:
Joi 23 Iunie 2022

Program:
14:30 - 18:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Parcul Cismigiu

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
B-dul Regina Elisabeta

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL