Hai-hui prin Univers

10:30:00 - 10:30:00
31 August - 01 Septembrie 2013

Programele de educație pentru familii cu copii de 4-9 ani

Pentru curioșii sau pasionații de Univers, stele, sori și alte minunății, Asociația noastră în parteneriat cu Asociația Astonomia 21 lansează programele de educație pentru familii cu copii de 4-9 ani, la Observatorul astronomic din str. Cuțitul de argint, nr 5 (Parcul Carol).

despre univers

 

Astfel, pe parcursul sezonului cald, în zilele de sfârșit de săptămână, copiii însoțiți de părinți vor fi invitați să descopere secrete ale Universului pornind de la cartea Hai-hui prin Univers de Mauri Kunnas (editura Cartea copiilor) și de la explorarea clădirii Observatorului care propune obiecte de patrimoniu pentru observarea cerului dar și interioare spectaculoase adaptate acestei pasionante îndeletniciri.
Jocurile propuse vor folosi baloane,abajururi, pelerine colorate astfel încât cei mici să perceapă modul de mișcare precum și alte carateristici ale planetelor. Experimentul cu magneți va demonstra gravitația iar jocul de mișcare Cum se merge pe lună? va da ocazia la amuzament și voie bună părinților și copiilor. Povestea din cartea despre Univers va fi urmărită prin intermediul domnișoarei Holișor și a domnului Căpraru, doi vajnici cunoscători ai tainelor Universului.
Programele se desfăşoară după următorul orar:

sambata, 31 august, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani – 2 locuri libere
duminica, 1 septembrie, ora 10.30, familii cu copii de 3-5 ani – 5 locuri libere

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului (de luni, ora 10.00) la emailul: [email protected] (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor).

Taxele de participare la program sunt următoarele: 50 lei/familie formată din doi membri, 60 lei/familie formată din trei membri, 70 lei/ familie formată din patru membri etc.

 

Detalii Eveniment

Perioada:
31 August - 01 Septembrie 2013

Ora incepere:
10:30:00

Ora terminare:
10:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Observatorul astronomic

Județ:
Sector 3

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
str. Cuțitul de argint, nr 5

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL