La Palat animat – In vizita la printul Stefan Brancoveanu

10:30:00 - 10:30:00
Sâmbătă 29 Iunie 2013

Program de teatru muzeal pentru copii: La Palatul Mogosoaia, in vizita la printul Stefan Brancoveanu

la palat animatEste un program de teatru muzeal. Actorul –print ii invita pe copii sa afle povestea adevarata a familiei Brancoveanu, a resedintei lor preferate si sa se bucure de atmosfera epocilor trecute intr-o atmosfera relaxata si amuzanta.

Cum se desfasoara acest program pentru copii?

La sfârșit de săptămână, pentru familii și în timpul săptămânii, pentru instituțiile educative, un actor care îl întruchipează pe prințul Ștefan Brâncoveanu îi invită pe copii și pe însoțitorii acestora în spațiile Palatului Mogoșoaia pentru a se lăsa cuceriți de povestea adevărată a familiei Brâncoveanu, a reședinței lor preferate și să să se bucure de atmosfera epocilor trecute.

Scenariul programelor este creat şi dezvoltat special pentru copiii, iar conceptul programului porneşte de la istoria familiei Brâncovenilor şi a istoriei palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia, acoperind atât valoarea educativă, acurateţea istorică a evenimentelor şi personajelor, cât şi calitatea artistică. astfel încât să reînsufleţească istoria locului şi colecţia muzeală expusă, aducând elemente de civilizație a epocii prin gesturi, costume și atitudini: ”Cinstiți boieri și mândre conițe, v-am chemat să ne sfătuim asupra situației țării care este în mare pericol. Mergem în Sala sfatului pentru a găsi o soluție de salvare.” Cu această miză, Ștefan Brâncoveanu însoțește grupul de copii și adulți prin sălile Palatului, iar dacă soluția de salvare este viabilă, copiii vor primi în final titlul de  prinț și prințesă.

 

 

Structura programelor:

Duminică, 23 iunie, ora 10.00 – program destinat familiilor cu copii de 4-6 ani;
Duminică, 23 iunie, ora 11.30 – program destinat familiilor cu copii de 6-8 ani;

Sâmbătă, 29 iunie, ora 10.30 – program destinat familiilor cu copii de 4-6 ani;
Duminică, 30 iunie, ora 10.30 – program destinat familiilor cu copii de 6-8 ani;

Sâmbătă, 6 iulie, ora 10.30 – program destinat familiilor cu copii de 6-8 ani;
Duminică, 7 iulie, ora 10.30 – program destinat familiilor cu copii de 4-6 ani;

Sâmbătă, 13 iulie, ora 10.30 – program destinat familiilor cu copii de 4-6 ani;
Duminică, 14 iulie, ora 10.30 – program destinat familiilor cu copii de 6-8 ani.

 

Taxe de participare:

Pentru familii: 50 lei/familie formată din doi membri (copil și părinte), 60 lei/ familie formată din trei membri, 70 lei/ familie formată din patru membri.

Pentru grădinițe și clasele pregătitoare, I și II – 2o lei/ copil. Grupul trebuie să aibă minim 10 și maxim 20 de copii în grup.

 

Înscrieri:

Pentru familii: programările sunt obligatorii şi se fac de luni până vineri, la e-mail: [email protected] (este necesară precizarea datei, numelui şi vârstei copilului, iar înscrierea este valabilă numai după primirea unui email de confirmare). După confirmarea înscrierii, este necesară achitarea taxei de participare, la maxim două zile după confirmarea înscrierii pe lista de participanți, în contul RO48 INGB 0000 9999 0260 3721 (cu precizarea Taxa La Palat animat). Dacă nu se mai poate onora participarea, returnarea taxei se face numai dacă retragerea este anunțată cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea programului, sumă din care se va scădea comisionul bancar.

Organizatorii nu asigură transportul.

Pentru grădinițe și şcoli (grupele și clasele corespunzătoare vârstelor 4-8 ani): programările sunt obligatorii şi se fac cu cel puțin 5 zile înainte de data la care se doreşte desfășurarea activității, la e-mail: [email protected]  Înscrierea este valabilă numai după confirmarea din partea organizatorilor. Organizatorii nu asigură transportul. În timpul desfășurării programului, prezența cel puțin a unui educator/învățător este obligatorie. Acesta este responsabil de comportamentul grupului în timpul vizitei.

Acces către Palatul Mogoșoaia: Judeţul Ilfov, Mogoşoaia, Str. Valea Parcului nr. 1, la 12 km de centrul Bucureștiului. Mijloace de transport: maxi-taxi de la Piaţa Chibrit sau RATB linia 460 pe ruta Bucureşti-Dămăroaia via Palat Mogoşoaia (linie directă

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 29 Iunie 2013

Program:
10:30:00 - 10:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Palatul Mogosoaia

Județ:
Ilfov

Oraș:
Mogosoaia

Adresa:
Str. Valea Parcului nr. 1

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL