La Povestea de Duminică Seara #117 de astăzi citim împreună Mămăliga Miresei, o poveste țărănească de Mediana Stan, ilustrată de George Moldovan și oferită de Revista Tuş.
Povestea poate fi de asemenea ascultată aici.
Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: ciurda) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).
ζ ♠ ζ
–
MĂMĂLIGA MIRESEI
de Mediana Stan
Satul se numea Porumbani și era așezat în căldarea unor dealuri în formă de cocoloașe, astfel că locuitorii lui își puteau vedea vitele păscând sus, pe coame, împungând soarele cu coarnele lor răsucite. Am ajuns pe seară la casa unde eram așteptat. Bivolițele se întorceau de la păscut și se revărsau în bătăturile largi. În toate gospodăriile agitația era în toi, adăpau animalele și pregăteau cina. Am intrat și am așteptat cu răbdare să termine ciurda de adăpat și după ce s-au mistuit în grajduri, fata cea mare, o arătare cu păr spelb, deșirată și țeapănă, mi-a adus o ulcică de apă. Eram înfierbântat de drum, îmi simțeam buzele crăpate de sete. Am băut ulcica pe nerăsuflate și am mai cerut una. Mi-a mai umplut o ulcică iar stăpânul casei, tatăl fetei, un om cât un deal, cu pielea parcă arsă în cuptor și mustăți roșcate s-a stropșit la fată:
– Ad-o găleată cu lapte! Fata s-a îndreptat către fundul curții și a adus repede o găleată cu lapte – toată familia era la muls în grajduri, și a vrut să-mi toarne în ulcică dar eu nu mai puteam – am înșfăcat găleata și am dus-o la gură golind-o pe jumătate și vărsând și pe cămașă.
Am trântit găleata pe o masă care se afla afară, apoi am răsuflat puțin și am apucat-o iar bând până la fund. M-am șters la gură cu un ștergar, mulțumind frumos.
– Să-ți fie de bine, flăcăule, a mormăit omul privind găleata goală. Și m-a întrebat ce vânt mă aduce pe acolo, de parcă nu știa. I-am spus că am venit să-mi iau mireasă după obiceiul locului, că am auzit că satul are fete multe, frumoase și harnice.
Am dat din cap că așa e, privind la sluțenia aceea. Se lăsa seara, dealurile din jur erau mai lunguiețe și mai strânse în jurul satului, ca niște năluci negre care își apropiaseră capetele și tăinuiau ceva.
În bătătura rotundă, împrejumuită cu bârne erau bălți de urină de bivoliță și din ele se ridicau aburii iar argații adunau baliga și o cărau cu roabele într-o groapă din fundul grădinii. Mirosea puternic a gunoi de grajd și a fum. Două fete, pesemne surorile mai mici, m-au condus într-o încăpere și îmbrâncindu-mă, chipurile din cauza întunericului, mi-au aprins lampa și au început să scoată și să salte așternuturile chicotind între ele. Le-am lăsat să-și facă treaba și am ieșit să mă spăl la fântână. Am scos o ciutură cu apă și mi-am turnat în cap. M-am spălat și m-am răcorit zdravăn, după care m-am șters cu ștergarul și când m-am dus să-mi trag opincile pe care le lăsasem ceva mai departe să nu se ude, am alunecat și am căzut într-o groapă cu mâl cleios și rece. Am început să mă zbat ca să ies de acolo, am strigat după ajutor dar din casa luminată n-a ieșit nimeni; deodată am deslușit lângă mine doi ochi sticloși, bulbucați și o răsuflare iute – era o bivoliță care se înnămolea acolo și care, după mugetul înfundat nu părea prea încântată că împărțeam baia de nămol cu dânsa.
Am răcnit mai tare și din casă a ieșit pocitania cea nemăritată care mi-a spus hlizindu-se:
– Nu te teme, sărut-o și te va lăsa să ieși nevătămat!
Nu-mi venea să-mi cred urechilor. Mă uit la dânsa, mă uit la bivoliță.
– Totuși, n-aș putea să te sărut pe tine?
– Hm, nu se cade, a zis dânsa și a început să se legene de pe un picior pe altul și să-și sucească șorțul în mâini, și-apoi nu eu stau în nămol cu mata.
Bivolița avea o privire aprigă și își țuguiase buzele groase și băloase. Doamne, ce era de făcut? Am încercat să fug cumva, dar m-am afundat și mai tare în mâl iar dihania și-a lăsat în jos coarnele împreunate pe creștet și a mugit cătrănită rău.
Nici nu știu când am sărutat-o și am și ieșit repede. Am luat-o de la capăt cu spălatul, cu grijă să nu cad din nou în mâl iar săpunul mi-a alunecat în fântână. Pe când îmi trăgeam ițarii, am zărit în semiîntuneric o formă albă, desigur vreuna din fete, poate chiar pocitania, rămăsese în curte și se holba la mine.
Hm! Am intrat în odaia mea și am terminat cu îmbrăcatul iar peste puțin a intrat stăpâna casei și m-a poftit la masă. Era o țărancă negricioasă, desculță, cu picioare mari și groase, și tot bombănea și netezea pe ici pe colo. M-a condus într-o bucătărie mare. La vatră două fete stăteau în picioare și mestecau de zor cu făcălețul într-un ceaun uriaș în care fierbea cu bulbuci mămăliga, iar stăpâna casei așeza pe masa cu trei picioare străchini cu unt și brânză de bivoliță. Toată familia a venit și s-a așezat la masă, erau vreo douăzeci cu tot cu argați. Fetele au răsturnat mămăliga roșcată – cât o roată de car – pe un fund de lemn chiar în mijlocul mesenilor.
Pocitania nu se vedea și am observat că la masă erau mai multe fete drăguțe, printre care una chiar pe gustul meu. Tatăl a început să taie mămăliga felii, cu ața, pentru toată lumea.
Îți recomandăm: Top 2019! Cele Mai Citite Articole pe Blogurile de Parenting din România
Pocitania nu se vedea și am observat că la masă erau mai multe fete drăguțe, printre care una chiar pe gustul meu. Tatăl a început să taie mămăliga felii, cu ața, pentru toată lumea.
Ca să mă distrez puțin după spaima cu bivolița, l-am întrebat cu prefăcut interes unde îi e frumusețea de fată, că nu o văd.
– Fiica mea, a spus el, e foarte gingașă într-ale mâncării și sfioasă, când simte pețitori prin preajmă se retrage – lucru rar la o fată așa frumoasă, care vrea să fie văzută de toată lumea…
– Aha, am zis și figura amenințătoare a omului care rostea acele cuvinte m-a ajutat să-mi rețin un zâmbet.
FILM. La Noria. Film Scurt de Animație Horror dar Emoționant
– Să fie cu noroc, voinice, a zis el ridicând un țoi și dându-l de dușcă, și să-ți găsești scrisa, poate cine știe, fiica mea cea mare își va găsi un soț…
– Doamne… era să zic ferește dar m-am înecat la vreme și am zis ajută!
