Micul Print. Spectacol fantastic cu actori, papusi si cu imagini video la Teatrul Strada – Brașov

11:00 - 12:00
Sâmbătă 05 Octombrie 2019
Brasov

Micul Prinț este o poveste poetică, cu ilustrații în acuarelă făcute de autor, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid.

Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. A fost scrisă într-o perioadă în care Saint-Exupéry a fugit în America de Nord în urma căderii Franței în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, asistat prima dată de autor și scris în memoriile lui, Zboruri la Arras. Fabula pentru adulți, conform unei analize, este de fapt „o alegorie a vieții lui Saint-Exupéry – căutarea lui după certitudini din copilărie și pace interioara, misticismul lui, credința lui în curajul omenesc și fraternitate, și dragostea lui adânca pentru soția lui Consuelo dar, de asemenea, o aluzie la caracterul torturat al relației lor.”

Deși în aparență este stilizată ca și o carte pentru copii, Micul Prinț face câteva observații despre viață și despre natura umană. De exemplu, Saint-Exupéry spune despre o vulpe care îl întâlnește pe Micul Prinț în timpul călătoriei lui pe Pământ. Esența poveștii este conținută în replicile spuse de vulpe către Micul Prinț: „Se vede clar numai cu inima. Ce este esențial este invizibil ochilor”. Alte mesaje tematice cheie sunt articulate de vulpe, de exemplu: „Devii responsabil, pentru totdeauna, pentru ce ai îmblânzit.” și „Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să fie atât de prețioasă.” Mesajele vulpii sunt fără îndoială cele mai faimoase citate ale cărții pentru că ele se ocupă cu relațiile umane. ( wikipedia)

Micul Print este un spectacol fantastic cu actori, papusi si cu imagini video.
AG 4+

in rolul Micului Print: copilul Sophia Duica
au colaborat: Alexandra Fits, Cristina Voicu, Adrian Iuga , Gabi Isac ( inregistrare cantec)
filmari: Iulian Ene
regia, scenariul , coloana sonora si video: Silvian Duica
costume, scenografie si creatie papusi: Iulian Ene
cu Silvian Duica si Iulian Ene
Unde? Teatrul Strada, soseaua Cristianului 1-3 ( in incinta muzeului Pedagogic) cladirea de caramida, Brasov

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 05 Octombrie 2019

Program:
11:00 - 12:00

Orasul:
Brasov

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Brasov!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL