ARCUB impreuna cu Compania Passe-Partout Dan Puric va invita la spectacolul de Craciun „Minunea unui copil''.
ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să să vă bucurați împreună cu familia de premiera spectacolului de Craciun „Minunea unui copil”.
Spectacolul se va juca la Sala Mare de la ARCUB Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84-90) astfel:
- joi, 17 decembrie, ora 18:00 și
- vineri, 18 decembrie, de la orele 11:00 și 19:00
Ce ți se poate întâmpla dacă pleci în noaptea de Ajun în căutarea lui Moș Crăciun? Numai aventuri, pentru că toată lumea este într-o frenezie apocaliptică! Dar ce se întâmplă dacă ai fost un copil rău, iar părinţii n-au vrut să-i dea scrisoarea ta Moşului? Iar când ajungi să-l întâlneşti, afli că, de fapt, şi el a fost la fel ca tine, că oricine poate face o greşeală, dar că atunci când crezi în minuni, ceva ce te face să fii puternic şi să răspândeşti minunea mai departe, cu orice preţ! Acesta este adevăratul cadou al Crăciunului!
Maestrul Constatin Dinulescu îl aduce aproape de noi pe Moș Crăciun, un bătrân trecut prin viață care, mai mult, a fost de față în acea seară la nașterea lui Iisus, chiar dacă la început s-a opus să accepte găzduirea Fecioarei Maria. Cum de copiii nu sunt curioși să-l întrebe ce s-a întâmplat atunci, pentru că el a fost martor și povestea spusă de el este mult mai spumoasă în detalii?
Alexandra Neacșu, regizorul spectacolului, transmite: „Copiii nostri au nevoie de o salvare a nevoii lor de frumos și gingășie sufletească. Nu putem schimba lumea, dar o putem crește să devină mai puternică interior, să răsufle ușurată că mai poate crede în povești, că se mai pot întâmpla minuni. În noi „cei mari” stă puterea de a aduce minunile aproape de ei, și asta doar prin propria noastră rezistență de a crede în ele. Despre aceste lucruri vorbește spectacolul „Minunea unui copil”, trecând surprinzător de la joacă la dans, de la balet la step, de la cuvinte la imagini și, peste toate, multă imaginație!”
Detalii spectacol Minunea unui copil – spectacol de Craciun
Cu: Adi Rădulescu, Alexandra Neacșu, Alexandru Iordache, Andreea Ghiţă, Nicu Banea, Rareș Zimbran, Sebastian Ghiță. Cu participarea specială a lui Constantin Dinulescu
Scenariul și regia: Alexandra Neacșu
Scenografie: Gabrijela Turturea
Light design: Alin Popa
Coregrafie step: Alexandra Neacșu
Proiecție&animație: Sebastian Chelu
Ilustrație muzicală: Alexandra Neacșu
Durata spectacolului: 1h
Biletele pot fi achiziţionate online de pe ARCUB
Prețul biletului este de 25 lei. Pentru grupuri mai mari de 10 copii se pot achiziționa bilete la prețul de 18 lei.
Urmăriți-ne pe: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al celui mai mare Festival Internaţional de Jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al Festivalului de Muzică Clasică, Bucharest Music Film Festival și al Festivalului Internațional al Luminii Spotlight on Bucharest.
Detalii Eveniment
Perioada:
17-18 Decembrie 2015
Ora incepere:
00:00:00
Ora terminare:
00:00:00
Orasul:
București