Azi vorbim despre…. cum poţi creşte un copil înalt inteligent emoţional
Inteligenţa emoţională a copilului este aptitudinea care prezice cel mai corect succesul în viaţă al viitorului adult, pe plan personal şi pe plan profesional… În acelaşi timp, este o aptitudine care poate fi dezvoltată intens la orice vârstă!
Cum va decurge atelierul? – Structură şi obiective
Vom prezenta şi aplica diverse tehnici şi exerciţii de educaţie emoţională, având ca obiectiv gestionarea eficientă a trăirilor afective. Ne propunem să răspundem la următoarele întrebări:
1) ce este inteligenţa emoţională?
2) la ce ne ajută emoţiile când suntem mici?
3) putem învăţa ceva de la emoţiile copiilor, ascultând mesajele pe care le poartă acestea?
4) de ce are nevoie fiecare emoţie?
5) cum sunt trăite emoţiile în mod diferit la fiecare copil?
6) cum putem înţelege şi accepta emoţiile copiilor ca trăiri fireşti, specific umane?
7) îl ajută pe copil plânsul sau e cazul să se abţină? (miturile despre plâns şi tipurile de plâns)
8) cum ne putem manifesta funcţional când ne trăim emoţiile?
9) cum îl putem ajuta pe copil să înţeleagă şi să gestioneze ceea ce simte?
De asemenea, vei primi răspuns la întrebările personalizate la care cauţi răspuns.
Ce vei obţine?
– Vei afla cum „funcţionează” inteligenţa emoţională atât la adult, cât şi la copil, înţelegând cum o poţi dezvolta de-a lungul vieţii;
– Vei descoperi cum îi poţi dezvolta copilului ataşamentul securizant încă de la o vârstă fragedă, bazându-te pe transmiterea corectă a emoţiilor;
– Îţi vei înţelege nevoile proprii, precum şi pe cele ale copilului tău;
– Vei înţelege legătura dintre emoţiile tale şi limbajul corporal şi facial prin care comunici cu copilul tău;
– Vei afla cum poţi crea o relaţie puternică şi sănătoasă cu copilul tău;
– Îţi vei putea învinge temerile privind subiectele deschise în relaţia cu copilul tău – de exemplu prevenirea crizelor de furie, subiectul tabu „a fi rebel sau nu?”, în ce măsură poţi deveni prietenul de joacă al copilului tău etc.
– Vei înţelege în ce fel schimbarea copilului tău începe cu schimbarea ta.
Cu cine veţi petrece timpul la acest workshop practic?
Vă invităm cu drag împreună cu Psiholog dr. Bogdana Peltea şi Psiholog Ana-Cristina Babiţă, traineri în relaţii socio-emoţionale, să învăţăm şi să practicăm moduri funcţionale de a gestiona emoţiile prin exerciţii practice, joc de rol şi alte tehnici specifice. Vom petrece în ziua de sâmbătă 2h şi ½, în care ni se vor alătura bucuria, descoperirea, mirarea, conştientizarea, consolarea, acceptarea şi, nu în ultimul rând, încântarea.
Cui ne adresăm?
Workshop-ul îşi doreşte să vină în sprijinul părinţilor, bunicilor, educatorilor, profesorilor care au de-a face cu probleme întâmpinate în evoluţia copiilor, în ceea ce percep copiii din lumea înconjurătoare şi în modul în care aceste percepţii se repercutează asupra lor.
Investiţie în propria conştientizare: 70 ron.
Ne vedem la locul obişnuit, la ora 16:00, în zona Piaţa Unirii, bd. Corneliu Coposu nr. 7, bloc 104, scara 3, interfon 63.
Vă puteţi înscrie la atelier sunând la numărul de telefon 0720.939.638.
Atentie! Locurile sunt limitate. La grup vor putea participa maxim 10 persoane. În cazul în care se formează mai mult de o grupă, reluăm sesiunea.
Împreună facem lumea mai bună!
https://www.facebook.com/events/599173260415294/