Parentingul neconditionat la noi acasa

Sunt fericita posesoare a cartii Parenting neconditionat de Alfie Kohn si simt ca voi crea o pasiune pentru ea, asa cum mi s-a intamplat cu “Bebelusul meu intelege tot” de Aletha Solter.

 

parenting-necondiționatCalea parentingului pozitiv, neconditionat, a aware parentingului am descoperit-o pe cand fetita mea care are 3 ani acum era inca in burtica. O prietena draga mi-a imprumutat cartea dar la prima rasfoire nu m-a atras, era scrisul prea mic si poza de pe coperta nu era pe gustul meu …..din fericire dorinta de informare a fost mai mare asa ca i-am dat o a doua sansa si atunci m-a prins. Atat de mult ca am citit cartea de 3 ori pe parcursul anilor…:)

Din pacate cartea nu se mai gaseste nicaieri de cumparat…..din fericire, acum avem si alte carti care ne pot ajuta sa devenim parinti mai buni: prin urmare, va recomand Parenting neconditionat care a aparut de circa 2 saptamani la noi, datorita initiativei mamicilor de la Totul despre mame.

Cum ne ajuta aceasta carte? Simplu, in primul rand constientizam cat de important este rolul nostru in educatia / cresterea copiilor nostri.

Noi nu suntem (doar 🙂 ) niste furnizori de hrana, haine, adapost ci in primul rand furnizori de iubire pentru copiii nostri, acea iubire care ne ajuta sa privim in perspectiva atunci cand avem o situatie de criza. Dragostea pentru copiii nostri ne ajuta sa devenim mai buni, empatici, rabdatori. Modul in care noi ne comportam cu ei este decisiv pentru evolutia lor.

 

Multi spun ca parintii nu au nevoie sa invete nimic, au intuitie si ea ii ajuta sa-si creasca bine copiii. E suficient sa-i iubesti. Eu nu cred ca este suficienta intuitia, si nici iubirea….eu am simtit nevoia sa invat, cum sa vorbesc cu copilul meu, cum sa reactionez in anumite situatii. Nu “m-am trezit” cu abilitatea de a gestiona plansul copilului meu imediat dupa ce l-am nascut sau mai tarziu crizele de furie. Nu, a trebuit sa invat, sa citesc si sa recitesc de 3 ori pasajele despre crizele de furie din cartea Alethei Solter.

De aceea cred ca e foarte important sa stim ca exista metode de educatie non-punitive si care functioneaza. Apelez la ele in relatia cu fetita mea si functioneaza, dar nu e usor, dupa cum zice si Alfie Kohn “Cooperarea solicita mai mult decat impunerea”. Da, negocierea e grea si consumatoare de energie dar si ce satisfactii ai cand copilul te asculta fara ca macar sa ridici vocea, nu mai zic de pedeapsa sau amenintare!

Asta nu inseamna ca absolut totul sa fie negociat, dar “cei mici sa stie ca multe lucruri pot fi negociate. In mod paradoxal, ei simt mai putin nevoia de a pune sub semnul intrebarii fiecare decizie cand stiu cu certitudine ca au posibilitatea sa aduca obiectii (sugestii sau alternative) “.

 

Alfie Kohn ne indeamna sa-i luam pe copii in serios: “Atentia indreptata spre nevoile copiilor si spre colaborarea cu ei pentru a ne asigura ca le sunt indeplinite aceste nevoi constituie angajamentul de a-i lua in serios…..Este imposibil sa-i faci intotdeauna pe plac copilului, insa dorintele pot fi intotdeauna discutate si nu trebuie neglijate niciodata din principiu.”

In acest sens am primit recent o lectie de empatie si recunoastere a nevoii, de la un prieten apropiat, cand fetita mea, vazand la prietena ei sacul de dormit si-a manifestat si ea dorinta de a avea unul. Adica a inceput sa planga si sa refuze sa se culce. Reflexul este de a explica situatia, “nu avem acum, nu se poate, etc”. Am fost placut surprinsa cand prietenul nostu a inceput sa o intrebe cum si-ar dori sa fie acel sac de dormit: ce culoare, cu model sau fara, cu buline ? Bineinteles ca fetita mea a fost foarte multumita ca dorinta/nevoia ei era ascultata si confirmata. Da, am inteles vrei un sac albastru cu buline rosii. Si asta a fost tot. I s-a confirmat nevoia si s-a linistit. Eu nu am avut prezenta de spirit necesara sa empatizez in acel moment, dar sunt multumita ca am confirmat teoria 🙂

De aceea mi se pare important si sa merg la Conferintele lui Alfie Kohn (doua in aceeasi zi) care vor avea loc pe 16 noiembrie si care vor aborda exact tema parentingului neconditionat dar si problema metodelor de invatare/predare in invatamantul de stat.

Deoarece oamenii au charisma, te inspira, oamenii cand sunt in fata ta transmit mult mai multe decat o carte.

alfie cohn, conferinta parinti

Si acum tin minte exemplele pe care ni le-a dat Aletha Solter la conferinta de anul trecut din septembrie: tonul vocii, mimica, gesturile, toate ne ajuta sa asimilam informatia mult mai bine. Si anul trecut s-a implicat si Monica Reu in organizarea conferintei, la fel cum se implica si acum. Iar eu am incredere in oamenii pe care-i aduce Monica in Romania, sigur avem ceva bun de invatat de la ei. Iar dorinta mea cea mai mare este sa imi cresc fetita cu empatie, respect si dragoste neconditionata. Imi doresc o lume cu adulti responsabili, generosi si plini de iubire pentru tot ce-i inconjoara.

 

Zina Nichita – GoKID.ro

 

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU