Părinte conștient – Program de autocunoaștere pentru părinți, Ediția a 2-a

Wednesday 26 September 2018
București

Unul dintre cele mai importante proiecte în care am fost implicată în prima jumătate a anului a fost programul de autocunoaștere pentru părinți.

Am intrat în călătoria asta cu experiența mea de trainer, de coach și de mamă, o împletire foarte fericită pentru mine. Au fost 10 module cu părinți dornici să se descopere și să se înțeleagă mai bine, cu energie, curiozitate, deschidere, apropiere, sinceritate și cu multă încredere. Sunt recunoscătoare că împreună am reușit să schimbăm vieți în mai bine, pentru experiența în sine, pentru lecțiile pe care mi le-am luat din aceste întâlniri.

Sunt tare bucuroasă și mândră să vă anunț că în septembrie vom avea o a 2-a ediție a programului complet de autocunoaștere ”Părinte conștient” pentru care dăm startul la înscrieri încă de pe acum.

Proiectul ăsta e un efort de echipă de la început și până la sfârșit. Alături de mine în acest proiect sunt 4 oameni dragi – traineri, coachi și terapeuți: Alis, Carmen, Alecsandra și Olga. Vă vom însoți într-o explorare a minții și emoțiilor voastre, a relației cu partenerul, a valorilor și misiunii personale, la finalul căreia, sperăm, veți fi mai prieteni cu voi înșivă și veți fi dus conectarea asta în relația cu oamenii cei mai importanți din viețile voastre – copiii voștri.

E un program pentru părinți, dar nu e despre parenting

Participanții din ediția trecută au fost surprinși să vadă că în cele 10 module chiar nu s-a vorbit despre curente sau tehnici de parenting, nici vechi, nici moderne. Să încercăm să aplicăm metode moderne de parenting atâta timp cât avem niște chestiuni nerezolvate în spate e ca și cum am vrea să construim cu metode noi pe o fundație veche ce are nevoie de reparații și consolidare. Iar schimbările de care avem nevoie cer timp, răbdare și blândețe față de noi înșine.

Tot mai mulți părinți înțeleg că ai lor copii nu trebuie să reușească ce nu au reușit ei, nici să devină cine nu au reușit ei să devină. În schimb, ei își doresc ca peste ani copiii lor să devină adulți fericiți, împliniți și care fac ceea ce le place. Și e minunat că se întâmplă așa. E un prim pas important, dar nu singurul. Următorul ar fi să ne întrebăm și să observăm în ce fel ceea ce facem noi, părinții, azi îi sprijină pe ei în a ajuge acolo.

Programul “Părinte conștient” invită părinții sau viitorii părinți exact la acest demers de autocunoaștere. Întâlnirile nu vor fi despre cum să-ți crești copilul, ci despre cine ești tu în relația cu acesta.

Dacă nu e despre parenting, despre ce e?

Programul durează 10 săptămâni26 septembrie – 28 noiembrie – și constă într-o serie de module săptămânale de câte 3 ore, bazate pe informații din neuroștiință, psihologie pozitivă, psihologia relațiilor, coaching și psihologie existențială. Vă vom însoți într-o călătorie de autocunoaștere în care, într-un mod interactiv și experiențial, vă veți întâlni pe voi înșivă în nenumărate ipostaze pe care poate nici nu le bănuiați.

La finalul acestei călătorii veți fi mult mai conștienți de propriile tipare emoționale și de gândire, de modurile în care istoria personală, dar și structura propriului creier, vă influențează percepțiile și deciziile, de dinamica relației voastre de cuplu și veți dobândi unelte pentru a vă autogestiona cu înțelepciune.

Pe scurt, veți fi invitați să vă răspundeți la una dintre cele mai importante întrebări: Cine vreau eu să fiu, ca părinte?

Și mai pe scurt, modulele arăta așa:

  • Modulul 1 – Neuroștiința Emoțiilor
  • Modulul 2 – Mindfulness – Arta prezenței
  • Modulul 3 – De ce NU suntem obiectivi – Erori cognitive
  • Modulul 4 – Valorile și cele 7 etape ale evoluției personale
  • Modulul 5 – Psihologia pozitivă – potențialul nostru
  • Modulul 6 – Jocuri psihologice și intimitatea relațională
  • Modulul 7 – “De ce -ul” tău ca părinte
  • Modulul 8 – Relația de cuplu – de la basm la realitate
  • Modulul 9 – Self Coaching
  • Modulul 10 – Imaginația activă și stabilirea Intențiilor

Detaliile complete despre tot programul, agendă, durată, preț și echipa de facilitatori le puteți găsi aici. Înscrierile se fac pe mail la olga.udrea@mindinitiative.ro

Vești despre ”Părinte conștient” puteți afla și de pe pagina de Facebook dedicată.

Vă aștept cu drag în sala de curs! Iar dacă credeți că programul poate veni în sprijinul unor (viitori) părinți din cercul vostru de prieteni vă mulțumesc dacă le dați de veste!

Detalii Eveniment

Data:
Wednesday 26 September 2018

Program:
De la 18:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL