Paste la Muzeul Antipa. Ateliere pentru copii

10:30:00 - 10:30:00
Duminică 13 Aprilie 2014

Ateliere de Paște pentru copiii cu vârste între 8 şi 12 ani

Afis_Ateliere de PasteMuzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ invită copiii cu vârste între 8 şi 12 ani să participe la Atelierele de Paște organizate în perioada 6 – 13 aprilie 2014.

În cadrul Atelierelor de Paște, copii vor învăţa să folosească tehnica răsucirii hârtiei pentru a realiza daruri pentru aceste sărbători; vor decora ouă şi alte obiecte surpriză cu ajutorul quilling-ului şi al unor accesorii specifice.

La finalul celor două Ateliere, copiii vor avea cadouri realizate cu multa migală și măiestrie, gata să fie dăruite persoanelor dragi, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte!

Atelierele sunt structurate în 2 sedinţe, desfășurate în fiecare dintre duminicile din 6 și 13 aprilie, între orele 10.30 – 12.30 și sunt susţinute de către Rada Ungureanu – trainer Aventura Dezvoltării.

Costurile de participare sunt de 110 Ron/participant/cele 2 ședințe sau 60 Ron/participant/ședință; iar înscrierile de participare se fac în limita a 10 locuri, pe adresa de email: [email protected] sau la telefon 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 13 Aprilie 2014

Program:
10:30:00 - 10:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Sos. Kiseleff nr. 1

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL