Poftiţi în vagoane! – program pentru familii cu copii de 2-8 ani

10:00:00 - 10:00:00
23-24 Martie 2013

Sambata sau duminica, va invitam sa va petreceti dimineata la Muzeul Căilor Ferate din România la activitatile pentru copii create special pentru bucuria celor mici.

Asociatia De dragul Artei lanseaza in acest weekend seria de programe de educaţie creativă adresate familiilor cu copii de 2-6 ani în Muzeul Căilor Ferate din România.

Datorită pasiunilor pe care trenurile le nasc în minţile celor mici, noul loc este ideal pentru petrecerea unei dimineţi în familie, la sfârsit de săptămână.
Programele se vor desfăşura sâmbăta si duminica, în perioada februarie – martie 2013, cu posibilitatea de a se prelungi acest program şi în luna aprilie. Pentru participare, programările sunt absolut necesare si se fac numai în săptămâna programului la emailul: [email protected] (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor).

Taxele de participare la program sunt următoarele: 50 lei/familie formată din doi membri, 80 lei/ familie formată din trei membri, 90 lei/ familie formată din patru membri.

Cu biletul în mână, cu pălării şi jobene, cei mici vor fi invitaţi într-o călătorie spectaculoasă în sălile Muzeului Căilor Ferate din România. Se vor aşeza în vagoanele puse la dispozitie de noi, vor da biletul la control, vor privi pe geam peisajul imaginar şi apoi vor studia îndeaproape o machetă de locomotivă, pentru a înţelege cum funcţionează aceasta. Pentru că mecanicul lipseşte, cei mici vor intelege cum se încărca cărbunele în cazanul pentru abur al locomotivei, vor asista la o explicatie asupra rolului aburului în deplasarea trenului, totul într-un mod accesibil şi intuitiv, pe măsura şi bucuria celor mici. Şi pentru că este vorba despre unele dintre obiectele preferate de copii, trenurile, cei mici vor fi locomotive sau vagoane şi se vor întrece în „iuţeală”. Multe alte jocuri vor face din programul propus o vizită memorabilă şi distractivă. În final, familiile vor asista la demonstraţia de ingeniozitate pe care o dovedeşte o machetă uriaşă cu trenuri active care intră şi ies din tuneluri, traversează poduri sau străbat munţii.
• Programele se desfăsoară după următorul orar:
• Sâmbătă, 23 februarie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Sâmbătă, 23 februarie, ora 11.30 programe pentru copii de 3-6 ani;
• Duminică, 24 februarie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Duminică, 24 februarie, ora 11.30 programe pentru copii de 3-6 ani;
•Sâmbătă, 9 martie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Sâmbătă, 9 martie, ora 11.30 programe pentru copii de 3-6 ani;
• Duminică, 10 martie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Duminică, 10 martie, ora 11.30 programe pentru copii de 6-8 ani;
• Sâmbătă, 16 martie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Sâmbătă, 16 martie, ora 11.30 programe pentru copii de 3-6 ani;
• Duminică, 17 martie, ora 10.00 programe pentru copii de 3-6 ani;
• Duminică, 17 martie, ora 11.30 programe pentru copii de 6-8 ani;
•Sâmbătă, 23 martie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Sâmbătă, 23 martie, ora 11.30 programe pentru copii de 3-6 ani;
• Duminică, 24 martie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;
• Duminică, 24 martie, ora 11.30 programe pentru copii de 3-6 ani.

 

Detalii Eveniment

Perioada:
23-24 Martie 2013

Ora incepere:
10:00:00

Ora terminare:
10:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Muzeul Căilor Ferate din România

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Calea Griviţei, nr. 193B

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL