Când dimineaţa a dat bineţe tuturor, părinţii lui Tudor au telefonat la familia Inei pentru a stabili ora la care să se întâlnească pentru a-l cunoaşte pe Călin.
– Peste o oră ne vedem acolo! Este bine?, întrebă mama Inei.
– Sigur! Este perfect.
Călin a mers la locul unde cânta, sperând într-o minune. S-a aşezat pe bordură, cu genunchii strânşi la piept şi privirea pierdută în zare.
– Bună dimineaţa, Călin. Ce faci? I-am adus pe părinţii mei să le demonstrezi cât de frumos cânţi, rosti Tudor.
– Bună dimineaţa! Îmi pare rău, dar nu mai cânt… de aseară.
– Cum aşa? întrebă Ina, care sosise şi ea însoţită de părinţi.
– Am fost jefuit, iar vioara mi-a fost distrusă. Este făcută numai surcele.
– Să anunţăm poliţia! spuse tatăl lui Tudor.
– Nu, vă rog, nu are rost! şopti speriat Călin.
– Atunci, te ajutăm să îţi cumperi o nouă vioară şi te înscriem la o şcoală de muzică.
– Nici noi nu vom sta cu mâinile în buzunare! Eu fac gogoşi şi le pun la vânzare.
– Eu voi picta icoane şi voi organiza o expoziţie cu vânzare pe bază de donaţii, adăugă Ina.
Colegii de grădiniţă ai copiilor au realizat pliante şi le-au distribuit pe stradă şi în parcuri. Icoanele Inei s-au vândut precum pâinea caldă, iar Tudor nu mai făcea faţă cererilor de gogoşi. Coada se întindea pe o lungime de aproape un kilometru.
Călin a primit o vioară nouă pe care nu a mai scos-o pe stradă. A devenit elev la o şcoala de muzică din oraş şi repeta acolo până când cădea frânt de oboseală. Norocul lui era ca locuia la cămin şi patul îi era foarte aproape faţă de sala de repetiţii.
– Peste o săptămână ai primul spectacol adevărat din viaţa ta! Poţi invita pe cine doreşti. În după amiaza aceasta, afişele vor fi gata! exclamă entuziasmat profesorul de vioară.
– Îmi voi invita prietenii Tudor si Ina, împreună cu părinţii lor. Au fost îngeri pentru mine. Nu le voi putea mulţumi niciodată! murmură Călin.
Vezi şi: Patinoarele din Bucuresti – Lista Completa 2017 – 2018
Sala a fost îmbrăcată în întuneric, iar reflectoarele au luminat portativele şi instrumentele muzicale. Au apărut instrumentiştii şi publicul i-a aplaudat cu bucurie. Călin a privit spre sală, şi-a zărit prietenii, le-a zâmbit, şi-a pus vioara sub bărbie şi a deschis spectacolul.
– Minunat! Minunat!
– Bravo!
– Bis! Bis!
Călin era fericit. Tudor şi Ina au urcat pe scenă, l-au îmbrăţişat şi i-au oferit flori.
– Ai fost la înălţime! Felicitări!
– Dacă nu eraţi voi, muzica nu mai avea sens pentru mine. Nu am cuvinte să vă mulţumesc şi să vă răsplătesc eforturile voastre şi ale părinţilor voştri, şopti Călin, stăpânindu-şi cu greu lacrimile de fericire.
– Ba da! Te vei recompensa la apariţia primului compact disc cu un concert de-al tău, grăi Ina.
– Haideţi să sărbătorim reuşita! au exclamat părintii. Bravo Călin! Suntem mândri de tine!
Un ajutor oferit la timp, preţuieste mai mult decat toată bogăţia din lume.
Citeşte şi: Călătoria unei Stele Pitice. Poveste de Claudia Groza Lazăr
