Spectacol interactiv pentru copii Povestile lui Galileo
Teatrul Ion Creangă se alătură și anul acestaMișcării Park(ing) Day, un proiect inițiat în România de către RFI România, cu scopul de a transforma Capitala într-un oraș mai verde! Astfel,vineri, 19 septembrie, începând cu ora 11.00, toți puștii cu vârsta mai mare de 5 ani sunt așteptați pe Strada Lipscani, la iarbă verde, pentru a descoperi„Poveștile lui Galileo”.
Un spectacol-interactiv desfășurat în parteneriat cu Teatrul din Podul Meu, „Poveștile lui Galileo” este urmat de un atelier creativ, cu participare gratuită și premii pentru cei mai activi dintre micii învățăcei. Sub îndrumarea coordonatorului Voicu Hetel, aceștia vor descoperi tainele sistemului solar, planetelor, rachetelor, vulcanilor și sateliților. Mai mult, copiii vor putea experimenta și testa diverse mici invenții poznașe, exersându-și imaginația, gîndirea spațială și abilitățile creative.
Park(ing) Day este un eveniment desfășurat în întreaga lume, artiștii implicați – indiferent de domeniul în care activează – participând activ la transformarea parcărilor din marile aglomerați urbane în parcuri. Acest lucru se va întâmpla și pe data de 19 septembrie în Centrul Capitalei – Strada Lipscani, în spatele Băncii Naționale a României – unde RFI România își mută studioul la iarbă verde.
Participarea la spectacol și atelier este liberă!