Produsele de învățare și impactul lor major asupra calității educației din România. Intuitext lansează un produs educațional ultra-modern

În mijlocul tuturor dezbaterilor și controverselor generate de deciziile din ultimele luni ale Ministerului Educației, Intuitext, compania specializată în educație, a lansat o versiune complet nouă a site-ului educațional ȘCOALA INTUITEXT, produs de învățare modern, eficient, în ton cu evoluția unor societăți dezvoltate, precum cea finlandeză, de pildă.

Școala Intuitext – NOUL site educațional unde elevii din clasele I-IV învață și înțeleg materia prin joc! Aici, plăcerea copiilor de a se juca în mediul digital se întâlnește cu dorința părinților ca micuții să învețe.

Totodată, acest produs modern de învățare a fost creat de specialiștii Intuitext în educație ținând cont atât de așteptările adulților (cadre didactice și părinți deopotrivă), cât și de dorințele copiilor din era digitală. Astfel, jocurile de logică sau de memorie, animațiile explicative sau experimentele interactive îi ajută pe cei mici să nu uite noțiunile predate la clasă și să se distreze în mediul online, în același timp.

Îmbinând, așadar, jocul cu învățarea, site-ul educațional Școala Intuitext reprezintă varianta ideală de a petrece timpul în mod plăcut chiar și în vacanțe. În acest fel, elevii din clasele I-IV își satisfac dorința de a naviga și de a se distra în mediul online, repetând sau chiar înțelegând noțiunile predate la clasă de învățătoare în timpul anului școlar.

În acest context, Iuliana Drăgan (specialist Intuitext în educație și profesor înv. primar la Școala 96, București) susține faptul că „astfel de materiale, precum site-ul educațional online Școala Intuitext, sunt vitale pentru un învățământ de calitate într-o școală a secolului în care trăim, când digitalizarea a pătruns rapid în orice domeniu al vieții noastre.

Noi, cadrele didactice trebuie să eliminăm conservatorismul, care încă ne mai încearcă, și să privim înainte spre metode interactive de predare, specifice erei digitale. Activitățile de învățare (pentru elevi, dar și pentru părinți) propuse de Școala Intuitext sunt pe placul meu deoarece sunt originale, de calitate, relevante, frumos prezentate, foarte instructive“.

În plus, fiind construit ca un loc de aventură format din 5 insule, site-ul educațional Școala Intuitext îi ajută pe copiii din clasele primare să-și dezvolte…

  1. Istețimea

În insula Peșterile uitate copiii vor repeta tot ce au învățat la clasă la Limba Română și Matematică prin animații de predare, jocuri educaționale și teste de evaluare.

  1. Curiozitatea prin explorare

Prin animațiile, experimentele și jocurile din cadrul insulei Podurile suspendate, elevii își dezvoltă cultura generală descoperind informații inedite despre Artă (muzică și curente artistice în pictură), Științe și Geografie.

  1. Agerimea

Iată unul din cele mai provocatoare locuri din Griniria! În Ținutul vrăjitorului eroii noștri își antrenează temeinic mintea pentru cele mai provocatoare aventuri. Prin jocuri de atenție, memorie și jocuri de „programare” elevii devin mici programatori!

  1. Creativitatea

Orice erou este și un artist! Pentru a găsi cele mai interesante metode de a învinge dragonii și a depăși toate obstacolele, vitejii din Griniria își pot antrena și dezvolta creativitatea accesând insula Tărâmul meu și Shop Griniria!

Intuitext (grup SOFTWIN)

Intuitext, compania specializată în educație din cadrul grupului Softwin, are în portofoliu comunități educaționale (www.didactic.ro, www.admitereliceu.ro, www.suntparinte.ro, www.olimpiade.ro, www.viitoriolimpici.ro ), dar și produsele educaționale online www.scoalaintuitext.ro (dedicat copiilor din clasele I-IV) și www.examenultau.ro (pentru copiii din clasele a VII-a și a VIII-a care își doresc să se pregătească eficient atât pentru temele zilnice la Matematică și Limba Română, cât și pentru Evaluarea Națională).

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU