Program pentru copii – Magarusi,seminte si oloi,in Alba te luam cu noi!

10:00:00 - 10:00:00
28-29 Septembrie 2013

Programe de educație creativă pentru familii cu copii 2-6 ani la Muzeul Național al Satului

programe copiiAsociația De dragul artei continuă seria de programe de educație creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti. Copiii însoțiți de părinți sunt invitați la muzeul în aer liber pentru a descoperi prin joc și joacă câte o gospodărie. Se propun două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: vizită interactivă în curtea unei gospodării şi un atelier creativ în care copiii vor folosi materiale naturale întâlnite în spațiul satului tradițional.

Totul sub sloganul ”Zburdălnicie din poartă în poartă”, în aer liber sau sub acoperiș dacă plouă!
”Măgăruși, semințe și oloi, în Alba te luăm cu noi!”
În cadrul acestui program familiile cu copii de 2-6 ani sunt invitate să exploreze una dintre cele mai spectaculoase instalatii în aer liber oferite spre vizitare de către Muzeul Satului. Oloinita din Alba va deveni loc de joaca educativă timp de o oră, în care copiii vor ințelege prin joc cum se face uleiul , din ce şi de ce, vor zdrobi seminţe şi vor cunoaste lichidele uleioase obţinute din ele, se vor juca de-a măgăsuşul, vor asculta legenda florii soarelui sau vor participa la un experiment care le va arăta ce formă au lichidele. Experiența prorpie a copiilor se va asocia jocului din mzueu pentru a descoperi principii care îi ajută să zdrobească usturoiul, să stoarcă rufele sau alte acțiuni cotidiene. La atelier se vor realiza colaje din semințe diverse.

Programul durează aproximativ o oră și se desfăşoară după următorul orar:
• sâmbată, 31 august, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
• duminică, 1 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
• sâmbată, 7 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 8 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
• sâmbată, 14 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 15 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
• sâmbată, 21 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
• duminică, 22 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
• sâmbată, 28 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 29 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului (de luni, ora 10.00) la emailul: [email protected] (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor).

Taxele de participare la program sunt următoarele: 50 lei/familie formată din doi membri, 60 lei/familie formată din trei membri, 70 lei/ familie formată din patru membri etc.

 

 

Detalii Eveniment

Perioada:
28-29 Septembrie 2013

Ora incepere:
10:00:00

Ora terminare:
10:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, Şos. Kiseleff nr. 28-30

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL