S-a lansat Scoala de Basm. Super-revista istetilor

A apărut primul număr al publicației pentru copii ȘCOALA DE BASM – revista isteților de 6-12 ani din toată țara.

revista scoala de basmDin cuprinsul revistei fac parte benzi desenate, distracție cât cuprinde, jocuri și super-descoperiri dintr-o varietate de domenii: literatură, istorie, mitologie, matematică, pictură, muzică, sport, ecologie, sănătate și nutriție, călătorii.

“Sistemul de învățământ are nevoie de sprijin în dezvoltarea sa, iar educaţia nonformală ar trebui să fie o completare esențială. Revista „Școala de Basm” își propune exact acest lucru, să ajute la creșterea nivelului de educație din România, prin conținutul de calitate, dar și prin faptul că este disponibilă în școlile din toată țara, la cererea părinților sau a cadrelor didactice. O idee inovatoare care stă la baza proiectului este cea a personajelor de basm cu ghiozdanul în spate. Practic, întreg proiectul s-a născut din nostalgia pentru revistele de altădată, care jucau un rol important în formarea noastră, dar și pentru basmele românești și eroii tradiționali. Revista îi pune într-o lumină modernă, accesibilă pentru cei mici, tocmai din dorința de a-i face cât mai plăcuți” declară Andreea Crap, inițiatoarea proiectului.

Publicația apare o dată pe lună într-o formulă magică: informaţiile concrete şi riguros documentate se îmbină cu fantezia, umorul și jocul. Totodată, micuții cu spirit competitiv au ocazia de a câștiga 20 de premii de poveste și o tabletă Samsung-Galaxy.

Pentru cei interesați, comenzile se pot realiza online pe site-ul www.scoaladebasm.ro

Telefon 0756120300

e-mail [email protected],

Prețul unui exemplar este de 10 lei. Toți elevii primesc,  gratuit, caietul de basm, împreună cu primul număr al revistei.

Dar, cum arată o Școală de Basm? Pe lângă informațiile culturale și jocurile educative, revista conține 8 pagini dedicate serialului de bandă-desenată FĂT-FRUMOS-ÎNTORS-PE-DOS, o creație originală a artistului grafic Valentin Cristescu. În primul episod, alături de colegii lui de clasă Greuceanu, Harap-Alb, Prâslea, Muma-Pădurii, Ilenușele, Laur-Balaur, Aleodor și cei trei iezi cucuieți, Făt-Frumos întoarce școala de pe dos pentru a rezolva criza pixurilor.

Haideți în vizită pe www.scoaladebasm.ro pentru mai multe informații și urmăriți noutățile pe pagina de Facebook/ScoaladeBasm

Alături de Concursul Național de Cultură Generală AMINTIRI DIN COPILĂRIE , revista ȘCOALA DE BASM face parte din proiectul educațional național ȘCOALA DE BASM creat de Editura Copilăria. Publicația se distribuie în școlile din toată țara, fără titlu de obligativitate.

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU