Școala de Vară Dacia Pro Academica – Ediția 2022

27 Iunie - 30 August 2022
București

Școala de Vară Dacia Pro Academica se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive și learning by doing. Programul include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (sociale, muzicale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, teatru și actorie, dezvoltare personală, mișcare scenică, dans, balet, gimnastică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală, bune manière construcție și mânuire păpuși, yoga,povești & mindfulness pentru copii, ateliere de creație, întâlniri cu artiști.

Proiectul Școala de Vară Dacia Pro Academica – Ediția 2022 se desfășoară în 27 iunie – 2 septembrie și se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, al educației muzicale și al altor activități artistice.

PREZENTARE PROGRAM

Școala de Vară Dacia Pro Academica include activități construite pe grupe de vârstă și adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților. Participarea are o serie de beneficii pentru copii, sprijinindu-i să-și însușească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.

Cursurile din cadrul Școala de Vară Dacia pro Academica – Ediția 2022 contribuie la:

  • Dezvoltarea emoțională, socială, creșterea nivelului de empatie și a capacității de gestionare a emoțiilor;
  • Dezvoltarea încrederii în capacitățile proprii și a stimei de sine;
  • Dezvoltarea cooperării și abilităților de socializare;
  • Stimularea activității cerebrale, a coerenței în gândire și a memoriei;
  • Stimularea creativității, a curiozității și a exprimării personale;
  • Dezvoltarea disciplinei, a răbdării și a responsabilității;
  • Dezvoltarea puterii de concentrare;
  • Dezvoltarea coordonării corporale a copilului;
  • Accesul la informații de calitate din partea celor mai buni traineri care sunt ei înșiși profesioniști consacrați în domeniile lor de activitate (muzicieni, dirijori, balerini, actori, pictori, formatori, coregrafi etc.);
  • Dezvoltarea auzului muzical și a ascultării pentru extragerea informației dintr-un mesaj;
  • Dezvoltarea capacității de a face alegeri autonome, susținute și validate într-un mediu securizant;
  • Dezvoltarea sentimentelor de competență personală, de bucurie și satisfacție pentru realizări ale copilului.

scoala de vara Dacia Pro Academica – Ed 2022 - 1

Cursurile Școlii de Vară Dacia Pro Academica – Ediția 2022 se desfășoară la adresa: Strada Cireșului nr. 27, sector 2, București, în mai multe serii, după cum urmează:

  • seria I: 27 iunie – 8 iulie 2022
  • seria a II-a: 25 iulie – 5 august 2022
  • seria a III-a: 22 august – 2 septembrie 2022

Printre activitățile la care vor participa copiii în cadrul Școlii de Vară Dacia Pro Academica – Ediția 2022, care au caracter descriptiv, și nu exhaustiv, regăsiți:

  • Jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (jocuri sociale, muzicale, jocuri de comunicare);
  • Audiții muzicale explicate;
  • Vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive;
  • Întâlniri cu artiști;
  • Muzică corală;
  • Noțiuni de percuție;
  • Mișcare scenică.

scoala de vara Dacia Pro Academica – Ed 2022 - 2

scoala de vara Dacia Pro Academica – Ed 2022 - 3

TAXA DE PARTICIPARE 

Înscrierea la activitățile Școlii de Vară Dacia Pro Academica este validă numai în urma confirmării locului și achitării taxei de participare în valoare de 80 de lei/zi/copil, respectiv 800 de lei/serie. Taxa este formată din 60 de lei/zi, reprezentând participarea la activitățile prevăzute în program și 20 de lei/zi, reprezentând contravaloarea mesei de prânz.

Formular de înscriere și regulament: https://forms.gle/fG6gfKnMX4bDS2j48

Detalii Eveniment

Perioada:
27 Iunie - 30 August 2022

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL