Snow Soul Yoga & Ski – Invitatie la retreat cu PsihoYoga

17-18 Februarie 2017
București

Snow Soul Yoga & Ski, retreat-ul de iarna organizat de PsihoYoga, ne aduce o binemeritata pauza de la ritmul nebunesc al vietii de zi cu zi, ne ajuta sa ne redescoperim pe noi insine si adevarata noastra natura, asa incat sa ne putem lasa sufletul sa straluceasca in albul pur al zapezii.
Skiul si/sau snowboardul ne vor aduce, si mai mult, eliberare si bucurie de a trai; chiar daca esti incepator sau avansat, cu greu poti gasi alte feluri in care sa te simti cu adevarat viu, decat respirand prana pura si proaspata a aerului de munte, pe masura ce aluneci pe skiuri sau pe placa sub un cer albastru cristalin.

In aceste 5 zile, avem sansa unica sa practicam yoga si meditatie, laolalta cu sporturi de iarna, ce literalmente te vor face sa simti viata cum iti alearga prin vene.
Asadar, asteapta-te la:
-zile pline de amuzament si veselie pe partie;
-yoga si meditatie ce relaxeaza corpul, mintea si sufletul;
-un rasfat trupesc si sufletesc printr-o sesiune de masaj Yumeiho;
-sauna, piscina si jacuzzi;
-peisaje ce-ti taie respiratia;
-distractie si (re)conectare cu prieteni vechi si noi, ce-ti impartasesc preocuparile.

Snow Soul Yoga & Ski

*Practica Yoga

Practica noastra va urmari purificarea si incarcarea energetica. Energia este baza intregii noastre existente. Fiecare vibratie emisa reprezinta o frecventa personala cu amprenta energetica, o reflectare directa a propriilor ganduri. Cu cat vibratia noastra este mai inalta cu atat mai multa Lumina emitem.
Vom avea, in locatie, acces atat la sauna, jacuzzi cat si la piscina.
Si cum apa este purtatoare de informatie ne putem face practica atat in bazin cat si in sauna.
Ne reconectam cu Sinele, ne incarcam energetic si ne pregatim pentru schimbare.


Snow Soul Yoga & Ski este de fapt Soul, Mind & Body- un retreat in care echilibram cele 3 aspecte ale vietii noastre si ne reconectam la Forta Universului, la natura.


Practica yoga la munte aduce cu sine un puternic sentiment de grounding. Ne gasim inspiratia in puterea muntelui, simtim energia aerului, a soarelui si a zapezii.

In cadrul practicii yoga vom aborda diferite stiluri:
-hatha yoga traditionala
-yin yoga – yoga flexibilitatii, a descatusarii/eliberarii emitionale
-kundalini – yoga potentialului energetic
-chakra yoga – lucrul pe centri energetici
-slow flow yoga – miscarea condusa de respiratie
-nidra yoga – yoga somnului constient
In functie de vreme, vom avea drumetii si sesiuni de practica si afara; in cadrul lor vom invata sa ne reconectam la energia naturii; sa mergem cu talpile goale in zapada; sa primim iubire si energie de la tot ce vom avea in jur (copaci, munte, cer, zapada) si sa le daruim la randul nostru.

*Dezvoltare personala prin discutii de grup, diferite forme de meditatie, atelier surpriza de creatie

Facilitator: Anca Irimia
Psiholog (experienta si cursuri urmate in gestalt, psihologie experientiala, cognitiv-comportamentala, psihanaliza); formator adulti; instructor yoga acreditat International Yoga Alliance USA. Clasele de yoga sustinute de Anca Irimia se desfasoara la Studio PsihoYoga.
Pasionata de oameni, de modalitati concrete de a regasi si a spori starea de bine si bucuria de a trai cu intensitate fiecare clipa.
Despre cursurile Ancai: „Cursurile organizate si ghidate de Anca, fire calda si generoasa, sunt atat incarcate de dinamism, cu o intensa incarcatura energetica cat si calme, linistite cu asane ce te trag, parca, si mai mult in meditatie.” – Maria – practicant PsihoYoga

**Despre Yumeiho
Yumeiho este una din practicile ce potenteaza si complimenteaza in mod natural efectele practicii yoga.
In plus, si un adevarat rasfat dupa orele pe partie, Yumeiho este o terapie manuala japoneza alcatuita dintr-o serie de procedee terapeutice manuale si exercitii fizice ce au ca scop reabilitarea echilibrului, a simetriei si a functionalitatii organismului uman. Toate acestea apar ca rezultat al realinierii posturale, al punerii in miscare a limfei, stimularii circulatiei sanguine la nivelul muschilor si a organelor interne. De asemenea, aplicarea terapiei manuale Yumeiho determina punerea in miscare a „chi”-ului/”pranei” (energiei vitale) in organism. Este un fapt cunoscut in cultura orientala ca daca chi-ul/prana se misca in organism, organismul nu se poate imbolnavi.
Procedeele terapeutice manuale, aplicate in scop profilactic sau corectiv in cadrul terapiei yumeiho sunt: tehnici de manipulare osteo articulare si gimnastica mio-articulara pasiva; procedee de punctoterapie (similare presopuncturii si reflaxoterapiei), procedee de masaj, elemente de stretching (intinderi si elongatii).
Dupa o sesiune Yumeiho (tot:)) Maria (31 ani) „Sunt cu 10 ani mai tanara si cu 5 kg mai usoara:))”

***Cazarea
Imaginati-va un loc in care putem asculta impreuna linistea, un loc in care propriile ganduri devin mai clare iar simturile mai vii. Vom petrece impreuna 5 zile, in care te vei reconecta la Sinele interior si la energia din jur, intr-un loc cu o vibratie deosebita; Valea Soarelui, unde vom schia, pe langa faptul ca ofera unul dintre cele mai spectaculoase peisaje montane din Romania, aduce senzatia de atemporal, neintinat.
Hotelul ne-a inspirat pentru SPA-ul primitor, cu piscina calda si generoasa, jumatate inauntru, jumatate afara, intre brazi si zapada.
Hotelul este situat in Sinaia, un loc cu istorie si vibratie aparte.

Este o zona incarcata de istorie, in care vom redescoperi serenitatea traiului in mijlocul naturii, ne vom conecta la pacea pe care o inspira locul, vom invita energia muntelui acoperit de zapada in inima noastra. Noaptea putem admira stelele si luna, cumva mai aproape de pamant si de noi insine.

Costul retreat-ului este de 985 ron/persoana si include: cazare; mic dejun; acces Spa; practica yoga, meditatie si dezvoltare personala; o sesiune Jumeiho/persoana (aprox 90 minute).
Pentru transport, ca de obicei, ne vom grupa pe masini si vom imparti costurile.

EVENT PE FACEBOOK: https://www.facebook.com/events/1824281904509547/

Pentru orice alte detalii va raspundem cu drag la mesaj privat pe pagina de Facebook PsihoYoga.

Detalii Eveniment

Perioada:
17-18 Februarie 2017

Orasul:
București

DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL