Spectacolul Am o casuta mica cu Gasca Zurli

Miercuri 01 Octombrie 2014
Cluj-Napoca

Dupa succesul avut în luna Iulie cu spectacolul “Am o căsuță mică”, Gașca Zurli revine la Cluj 

spectacol-am-o-casuta-mica-cu-gasca-zurli-i103299Dacă la spectacolul trecut am întâlnit o sală plină cu 200 de copiii voioși și plin de energie, de această dată am ales o sală mult mai încăpătoare, în care să cântăm și să dansăm în număr cât mai mare alături de Gașca Zurli.

Turneul național pe care l-au pregătit pentru toți copiii din țară, se bucură și de prezența orașului Cluj ca punct de distracție.

Povestea turneului național va fi o poveste magică pe întelesul copiilor și pe gustul părintilor: simpatică, veselă, cu mesaj, educativă si interactivă. Sapte personaje de care copiii se vor îndrăgosti pentru totdeauna daca încă nu s-au îndrăgostit vor prezenta un scenariu original, cu costume spectaculoase, muzică și orchestratie modernă! Vor transforma o oră din viata noastră în cea mai interesantă aventură!

Vă garantăm că nu o să lipsească voia bună, energia pozitivă, zâmbetele și amintirile de păstrat o viața întreagă!

 

De ce trebuie să participati la spectacolul “Am o căsuță mică”?

Pentru veselia pe care o veți găsi alături de noi, copii mari și copii mici. Pentru experiența unică plină de amintiri simpatice și colorate care vor rămâne veșnic întipărite în suflet. Pentru explozia de energie care o vom crea împreună. Pentru binele ce doar împreună îl putem face și altor copii!

 

•Ce pierdeți dacă nu participați?

Multă distractie, multă voie bună, amintiri pretioase, zâmbete colorate, râsete cu hohote și ….lista continuă.

Datele fiind scrise, coordonatele fiind stabilite, nu mai rămâne decât să vă rezervati un loc în sala de spectacol!

 

Data: 1 Octombrie 2014

Ora: 18:00

Locatie: Casa de cultura a studentilor Cluj Napoca

Pret bilet: 25 lei

 

Bilete se achiziționează ANTICIPAT din următoarele locații:

1. Casa de cultura a studentilor

2. Magazinul de jucarii Boribon, str Bolyai nr. 4 (in curte)

3. Iulius Mall, standul Ticket Event (langa centrul info)

Detalii Eveniment

Data:
Miercuri 01 Octombrie 2014

Program:
18:00:00 - 18:00:00

Orasul:
Cluj-Napoca

Detalii Locație

Casa de Cultura a Studentilor

Oraș:
Cluj Napoca

Adresa:
Piata Lucian Blaga nr 1

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL