Super Pisicile Războinice, o nouă serie fantastică sub semnătura Erin Hunter

Editura Galaxia Copiilor publică în limba română Super Pisicile Războinice, o nouă serie Fantasy semnată de Erin Hunter, care conţine romane de sine stătătoare dedicate eroilor de legendă cunoscuți cititorilor din clanurile de pisici sălbatice. Fiecare super ediție se concentrează asupra destinului unui personaj-cheie, iar acțiunea se poate desfășura oricând pe axa timpului, de la crearea clanurilor până în perioada modernă a evoluției acestora. Noile romane depășesc amploarea cărților din seria principală, unele având chiar 40 de capitole și un număr dublu de pagini. Nu interferează cu firul acţiunii din seriile Pisicile Războinice și pot fi citite în orice ordine, micul cititor ghidându-se în alegerile sale după numele personajului de pe copertă.

Misiunea lui Stea de Foc deschide seria Super Pisicile Războinice în limba română. Acțiunea îl surprinde pe Stea de Foc la trei anotimpuri de când a devenit liderul Clanului Tunetului. În pădure domnește, în sfârșit, pacea între cele patru clanuri de pisici. Nu însă și în sufletul său, căci visele îi sunt bântuite de pisici tânguitoare, aparținând unui clan necunoscut. Se dovedesc a fi parte din cel de-al cincilea clan al pădurii, unul dispărut de atâta vreme, încât nicio pisică nu-și mai amintește de el. Cartea este caracterizată de aceeași acțiune incitantă, suspans la cote înalte și lecții de curaj și loialitate. În viitor, sub umbrela Super Pisicile Războinice vor apărea romanele Profeția lui Stea Albastră, Legământul lui Stea Încovoiată și Viziunea lui Zbor de Molie.

Fanii Pisicilor Războinice pot comanda în avans acest prim volum alegând fie reducerea de 20%, fie pachetul care conţine un tricou personalizat. Misiunea lui Stea de Foc va fi livrată începând cu data de 11 aprilie 2022.

În aceeaşi perioadă, se află în campanie de precomenzi şi Prima Bătălie, cel de-al XXVII-lea volum al seriei Pisicile Războinice Zorii clanurilor.

pisicile razboinice vizual comunicat 1

Vreau sa comand Misiunea lui Stea de Foc cu 20% discount

Vreau sa comand Misiunea lui Stea de Foc cu Tricou cadou

Erin Hunter este pseudonimul sub care scriitoarele britanice Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gillian Philip, Inbali Iserles și Victoria Holmes au dat viaţă celor mai îndrăgite serii de romane pentru copii și tineri: Pisicile Războinice, Supraviețuitorii, Exploratorii și Bravelands. Eroii Savanei, favoritele puștilor din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China, Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Rusia și Coreea de Sud.

Editura Galaxia Copiilor, înfiinţată în anul 2012, face parte din Grupul Editorial ALL, alături de editurile ALL, ALL Educaţional, ALLFA, Sian Books şi Helen-Exley România, şi este dedicată cărţii pentru copii.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU