Tabara Săptămâna în familie “Joc, sănătate, voie bună!” 2015

Jocuri prin teatru sau sport pentru copii completate de ateliere de sănătate și nutriție holistică pentru părinți, toate într-un mediu natural și prietenos


Locatie: Localitatea Peștera (zona Bran – Moeciu), Pensiunea Casa Boierească

Perioada: 13 – 19 iulie 2015

Conceptul acestei tabere presupune un program plin de activități în care jocul prin teatru sau sport pentru copii este completat de ateliere de sănătate și nutriție holistică pentru părinți, toate într-un mediu natural și prietenos. La tabără se pot înscrie familiile formate din ambii părinți, alături de copii, care au ocazia să petreacă o săptămână în care cei mici să intre, prin joc, muzică și dans, în lumea teatrului, a poveștilor cu personaje îndrăznețe, interesante și amuzante, iar cei mari să învețe sau să redescopere principii de viaţă universale și pline de conținut despre o alimentație sănătoasă și naturală, pentru trup, dar și pentru suflet. Arta teatrală, arta de a găti şi de a trăi sănătos sau artele plastice se vor îmbina într-un mod armonios pe parcursul unei săptămâni relaxante, dar în acelaşi timp plină de activităţi care să ne stimulezi imaginaţia şi creativitatea. Părinte sau copil, fiecare are ocazia să învețe ceva nou și să contribuie astfel, cu experiența sa, la întărirea temeliei și a întregii construcții a familiei, atât din punctul de vedere al sănătății sale fizice, cât și al celei spirituale.

 

ACTIVITĂȚI PENTRU COPII

Ateliere de teatru susținute de actorii Teatrului Dubee Doo Activitatea workshop-ului va include jocuri de dinamizare și de dezvoltare a abilităților necesare scenei (comunicare, dicție, spontaneitate, creativitate, improvizație, viteză de reacție, coordonare, simțul ritmului, simțul auzului). În plus, o parte din decoruri și din costume, le vom concepe și confecționa împreună cu copiii, în timpul workshop-ului, pentru a le stimula celor mici imaginația creatoare și inteligența practică și pentru a-i introduce în universul scenografiei. Finalitatea workshop-ului de actorie este un spectacol de teatru interactiv care să includă toți copiii participanți. În acest spectacol toți copiii vor avea replici și vor interpreta diverse roluri, mai simple sau mai complexe, în funcție de vârstă și de posibilități. Totodată, acest spectacol, care va fi prezentat în finalul taberei, va include și câteva dansuri și cântece.

  1. Ateliere de pictură susținute de artişti platici din zona Bran-Moeciu Cei mici pot fi ei înşişi “mici Picasso”, iar lucrările realizate pot deveni obiecte de decor acasă.
  2. Atelier de creaţie şi îndemânare În cadrul atelierului cei mici vor meşteri păpuşi de diverse dimensiuni şi din diferite materiale, măşti din carton şi o varietate largă de obiecte.

 

ACTIVITĂȚI PENTRU PĂRINȚI

Ateliere de nutriție, stil de viață sănătos, respirație corectă și relaxare Cursul ne va ajuta să ne îmbogațim cunoștințele în ceea ce priveste domeniul nutriției și al alimentației sănătoase. El va da reperele simple și sănătoase ale unei alimentații echilibrate care să ne mențină sănătoși și în perfect echilibru cu mediul care ne înconjoară. O nutriţie bună – un regim alimentar adecvat, bine echilibrat, combinat cu activitatea fizică regulată și cu o respirație sănătoasă – este o piatra de temelie la starea bună de sănătate. Pe parcursul cursului de nutriție vom vorbi despre principiile alimentare de bază, grupele de alimente cât și compoziția lor. Vom vedea, de asemenea, ce transformări suferă alimentele în cursul preparării, care este diferența între alimentele sănătoase și alimentele mai puțin sănătoase. În ceea ce privește exercițiile de relaxare și respirație corectă, cursul dorește revenirea cursanților la respirația cu care orice ființă umană se naște și pe care majoritatea oamenilor o “uită” odată cu intrarea la școală. Vom combina respirația corectă cu proceduri simple de relaxare care ne pot ajuta să gestionăm momentele de stres sau pot elimina efectele dăunătoare ale acestuia.

  1. Ateliere de gătit sănătos susținut de un bucătar specializat în bucătăria vegană Vom avea ocazia să învățăm să gătim preparate sănătoase pentru întrega familie, deosebit de gustoase și în acelaști timp foarte rapide, folosind ingrediente naturale. Vom discuta și despre combinațiile de alimente și vom gusta din toate cele pregătite împreună.

 

ACTIVITĂȚI ÎN FAMILIE

– Excursii/drumeţii la Rezervaţia de urşi LiBearty Zărneşti, la Castelul Bran, în natură

– Jocuri interactive între părinţi şi copii propuse de actorii Teatrului Dubee Doo, urmate de sesiuni de face painting și baloane modelate pentru cei mici Pentru dinamizarea și destinderea participanților, cât și pentru consolidarea relațiilor în familie, actorii vor organiza pe parcursul taberei activități de echipă, în cadrul cărora părinții și copii se vor juca împreună.

– Activităţi sportive în aer liber – Diverse ateliere de îndemânare (ex. reciclare creativă, origami etc. la Centrul Cultural Palamaris din Fundata)

– Foc de tabără şi petrecere de final

*Toți trainer-ii invitați să susțină atelierele și activitățile din cadrul acestei tabere dețin certificate profesionale și au pregătire de specialitate în domeniile respective.

 

Pachetul de tabără pentru familie compusă din 2 adulţi și unul sau mai mulți copii cuprinde:

  • Pensiune completă (3 mese pe zi) pentru  fiecare membru al familiei
  • Cazarea se face în camere duble/triple
  • Activităţile tematice susţinute de instructori specializaţi
  • Excursiile, drumeţiile

 

Preţ pachet: 4 000 lei/o familie compusă din 2 adulţi și 1 copil
*pentru al doilea copil se achită în plus o taxă de 400 lei, dacă depășește vârsta de 2 ani

 

Perioada de înscriere: 1 martie – 1 mai 2015

 

Plata se poate efectua în 3 tranşe, după cum urmează:

– I tranșă la înscriere, în valoare de 1 000 lei – data limită: 15 mai 2015

– A II-a tranșă, în valoare de 1 500 lei – data limită: 15 iunie 2015

– A III-a tranșă, în valoare de 1 500 lei – data limită: 10 iulie 2015

Se poate rambursa prima tranșă, dacă se anunță neparticiparea până cel târziu la data de 1 iunie 2015.

La achitarea primei tranșe se va încheia un contract pentru întreg pachetul.

 

Localizare, descrierea pensiunii şi a zonei (http://www.casa-boiereasca.ro/)

Casa Boierească se situează în satul Peştera, comuna Moeciu, judetul Braşov, la o altitudine de 900 de metri, pe un platou deasupra văii Branului. Pensiunea se bucură de o poziţionare de excepţie, chiar în cadrul Parcului Naţional Piatra Craiului, într-o zonă liniştită şi totuşi foarte aproape de atracţiile zonei Bran, cu o panoramă de neegalat spre ambii masivi muntoşi, Bucegii şi Piatra Craiului.

Facilități la pensiune:

  • Internet wireless
  • Biliard
  • Tenis de masă
  • Terasa acoperită, foișor, balansoar
  • Locuri de joacă pentru copii (la interior şi la exterior) cu topogane, leagăne, turn tip casuţă, tablă de scris, spaţiu de nisip cu ustensile şi spaţiu tip ghișeu cu scaune, trambulină, mingi
  • Scaun bebe
  • Şah, rummy, cărți de joc, reviste, ziare Pensiunea este un loc ideal de plecare in drumeţii, ture cu bicicleta sau excursii în munţi.
  • Locuri disponibile: 15 familii

 

Înscrieri și informații suplimentare:

e-mail: [email protected]

blog: https://teatruldubeedoo.wordpress.com

facebook:  https://www.facebook.com/teatruldubeedoo

telefon: 0766 499 571 / 0722 687 837

 

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU