Teatrul Nou prezintă Teatru La Garaj – Un spectacol dumnezeiesc

Sâmbătă 27 Iunie 2020
București

Teatrul Nou se reînnoiește, se adaptează și se extinde! Măsurile impuse de autorități care previn răspândirea Coronavirusului, au făcut ca spațiul nostru din Strada Sf. Ștefan nr. 8 să devină neîncăpător pentru voi, publicul nostru drag. Din respect și grijă pentru voi, ne adaptăm și demarăm proiectul TEATRU LA GARAJ, o inițiativă cu aer industrial-artistic prin care îmbinăm distanțarea socială și setea de cultură. Credința că teatrul vindecă suflete într-o societate în care toți suntem răniți, indiferent de statutul nostru în ea, ne motivează să insistăm să aducem arta noastră aproape de voi indiferent de vremurile prin care trecem.

Rândurile se îndepărtează ușor, ușor de scenă, din cauza condițiilor impuse de organizarea unui astfel de eveniment, așa că am ales să formăm mai multe categorii de bilete, cu cât prețul unui bilet scade, cu atât cresc metri față de scenă. În același timp realizăm că oamenii nu vin doar singuri la teatru și vor să împărtășească experiența cu persoanele dragi cu care locuiesc, așa că punem la dispoziția dumneavoastră bilete duble și bilete single.

Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu aude rugăciunile tale? Ai vrut mereu să afli ce a fost mai întâi, oul sau găina? N-ai înțeles de ce echipa ta de fotbal a ratat acel penalty? Nu înțelegi de ce au existat războaie? De ce Italia este în formă de cizmă iar Romania în formă de pește? Ce îi place lui Dumnezeu să facă în timpul liber? Câți copii are?

Dacă ai răspuns cu „da”, atunci e clar că trebuie să primești niște răspunsuri, iar Dumnezeu vine special pe scena Teatrului Nou, cu îngerii săi, ca să prezinte noua versiune a celor zece porunci.

Actori:
Cristian Ioniță
Dragoș Gheorghieș
Eduard Cîrlan
Regia:
Iulia Alexandra Neacșu
Decor:
Marian Paraschiv

Unde? Strada Gheorghe Țițeica 85, București

Pentru a respecta regulile distanțării sociale impuse de autorități și pentru a evita aglomerația, accesul va fi deschis începând cu ora 19:00. Vă rugăm insistent să veniți echipați, conform normelor legislative impuse de Guvern, cu mască și să nu modificați amplasarea locurilor. Celor care nu respectă aceste reguli nu li se va permite accesul în spațiul destinat spectacolelor și vor pierde contravaloarea biletului achiziționat.

Ratarea vizionării unui spectacol din cauza neprezentării la ora anunțată nu dă dreptul la returnarea costului biletului sau la utilizarea lui la o reprezentaţie ulterioară. Pe durata desfășurării spectacolului, nu este permisă folosirea aparaturii foto-video sau a camerei de luat vederi a telefonului mobil.

Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca, în timpul spectacolului, să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios și să păstrați liniștea.

Pentru întrebări vă rugăm să ne contactați la [email protected]

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 27 Iunie 2020

Program:
20:00 - 21:20

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL