Zilele Filmului LUX la Cluj Napoca, 3-4 noiembrie 2018

03-04 Noiembrie 2018
Cluj-Napoca

Biroul Parlamentului European în România vă invită la film! Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. În perioada 3-4 noiembrie, vom prezenta la Cluj, la Cinema Victoria, cele trei filme finaliste în competiția pentru Premiul LUX 2018: Styx Film (regia: Wolfgang Fischer), Cealaltă parte a tuturor lucrurilor (The Other Side of Everything – regia: Mila Turajlić) și Femeie în război (Woman at War – regia: Benedikt Erlingsson).

Calendarul proiecțiilor la Cinema Victoria Cluj-Napoca, 3-4 noiembrie 2018:

🗓 Sâmbătă, 3 noiembrie:
📽 18:00 Proiecție „Cealaltă parte a tuturor lucrurilor” (2017), regia: Mila Turajlić, producție: Serbia, Franța, Qatar (104 min.)
📽 20:00 Proiecție ” Femeie în război ” (2018), regia: Benedikt Erlingsson, producție Islanda, Franța, Ucraina (101 min.)

🗓 Duminică, 4 noiembrie
📽 18:00 Proiecție „STYX” (2018), regia: Wolfgang Fischer, producție: Germania, Austria (94 min.)

Cu această ocazie, te invităm să accepți și o provocare: ilustrează printr-o fotografie, în postare publică, motivul pentru care vei vota la alegerile europene din 26 mai 2019 și posteaz-o pe profilul tău de Instagram. Folosește hashtag-urile #DeDataAstaVotez și #PremiulLUX. Dă provocarea mai departe către doi dintre prietenii tăi.

Noi te așteptăm cu un Photobooth și cu un InstaBox în foyer la Cinema Victoria. Aici poți printa fotografiile postate pe Instagram, pentru care ai folosit cele 2 hashtag-uri sau îți poți face altele noi.
În plus, ai ocazia de a lăsa și un mesaj pentru Europa. Te așteptăm la cabina foto dedataastavotez.eu, noi îl vom imortaliza și te vom ajuta să-ți faci vocea auzită.
Îți vom spune mai multe despre campania „De Data Asta Votez” şi despre cum te poţi implica şi tu în promovarea importanţei participării la vot laalegerile europene din luna mai 2019.

Program Photobooth și InstaBox:
🗓 Sâmbătă, 3 noiembrie: 📸17:00 – 20:00
https://www.thistimeimvoting.eu/181103_ro_challenge_cj

🗓 Duminică, 4 noiembrie: 📸17:00 – 20:00
https://www.thistimeimvoting.eu/181104_ro_challenge_cj

Filmele sunt subtitrate în limba română.

Toate cele trei filme au în centru personaje feminine și toate trei pun în discuție sensul și importanța acțiunilor individuale în aceste vremuri dificile. „Styx” este odiseea unei femei solitare împinsă de împrejurări să-și asume soarta unor refugiați în pericol de moarte. „Cealaltă parte a tuturor lucrurilor” este o portretizare delicată a unei femei, al cărei trecut reprezintă chiar trecutul țării sale și al Europei în ansamblu, iar „Femeie în război” este o saga despre ecologie și o chemare la rezistența civilă pentru salvarea naturii și pentru lupta împotriva încălzirii globale.

Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie, astfel, la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei. Filmele abordează cu inteligență teme de actualitate și reflectă ceea ce se petrece în Europa în prezent. Ele prezintă personaje care deschid ochii asupra lumii din jurul lor, pentru a înțelege realitatea, precum și societățile și comunitățile cărora le aparțin.

Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2018, va fi anunțat în data de 14 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu.

#ZileleFilmuluiLUX #LUXFilmDays #PremiulLUX #LUXPrize

Detalii Eveniment

Perioada:
03-04 Noiembrie 2018

Ora incepere:
18:00

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL