Zuppy Spring Club – Activităţi de Weekend pentru Copii

04 Februarie - 08 Aprilie 2017
București

Asociația Spring și Centrul Educațional Zuppy așteaptă copiii în fiecare weekend cu activități indoor și/sau outdoor, de dezvoltare personală și educativ-recreative, șah, Lego și socializare prin joacă.

Asociația Spring și Centrul Educațional Zuppy invită copiii cu vârste cuprinse între 2 și 9 ani, în fiecare sâmbătă și duminică, să petreacă câteva ore pline de energie și veselie în cadrul clubului de weekend. În acest timp, copiii își vor pune la încercare imaginația și creativitatea pentru a realiza creații din piese Lego, materiale reciclabile sau plastilină, vor juca șah şi vor participa la jocuri prin care își vor dezvolta abilitățile de comunicare și relaționare interpersonală, precum și la diverse alte activități amuzante și educative. Apoi, cu drag și voie bună, îi așteptăm pe copii și weekendul următor pentru a repeta experiența.

Programul se adreseaza copiilor intre 2 si 9 ani şi este conceput în conformitate cu nevoile acestora de dezvoltare psiho-fizică.

Activitățile pe care le propunem în cadrul clubului sunt menite să acopere nevoia copiilor de petrecere a timpului liber într-un mediu cald, protector și stimulativ, împreună cu copii de vârste apropiate.

Părinții pot rămâne alături de noi în club sau își pot rezerva timpul pentru alte activități.

Activitățile vor fi facilitate de către un psiholog și un pedagog cu experiență în lucrul cu copiii.

Zuppy Spring Club - Activităţi de Weekend pentru Copii

Orarul pe grupe de vârstă:

  • Grupa 5-9 ani: sâmbăta 14:30-17:30 și/sau 17:30-18:30 – opțional șah cu instructor sportiv de la Academia de Șah;
  • Grupa 2-4 ani: duminica, 11:00-13:00.

Cost:

  • 50 lei – 3 ore
  • 40 lei – 2 ore
  • 20 lei – opționalul de șah.

Costul include gustare de fructe, apă plată, precum și toate materialele necesare desfășurării atelierelor.

Activitățile se vor desfășura în cadrul Centrului Educațional Zuppy din Strada Oteșani, nr. 69, Sector 2, București. [harta/ruta]

Locurile sunt limitate. Participarea se realizează pe bază de înscriere, completând formularul disponibil online sau telefonic la numărul 0724.24.62.65.

Pentru o bună organizare a activității, vă rugăm să realizați înscrierea cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea programului. Condiţia organizării unei întâlniri este un număr minim de 5 participanţi.

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag și voie bună! 🙂

Detalii Eveniment

Perioada:
04 Februarie - 08 Aprilie 2017

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL