Cum Prevenim Răul de Maşină sau Răul de Mișcare

Tuturor ne place să călătorim, pentru că excursiile și vacanțele înseamnă timp liber petrecut cu cei dragi, experiențe noi și descoperirea unor locuri pitorești. Însă ce ne facem dacă survine răul de mișcare, fie că e vorba de rău de mașină, tren, avion sau vapor. Cum prevenim răul de maşină sau răul de mișcare.

Atunci dintr-o dată entuziasmul cu care pornim la drum se spulberă, bucuria și nerăbdarea de a ajunge la destinație sunt înlocuite de amețeli, greață, stare de rău sau chiar vomă. Și atunci nu mai putem merge întins, ne oprim cât de des este nevoie.

Ce este răul de mașină (sau răul de transport) și de ce apare?

Răul de mașină sau transport este generat de urechea internă, unde se află receptorii echilibrului. În timpul mișcării, acești receptori transmit informația la creier că organismul nostru este în mișcare. În același timp, receptorii vizuali transmit informația la creier că organismul nostru stă pe loc, fiind așezați pe scaun sau bancheta din spate şi nu ne deplasăm.

Aceste două informații care ajung la creier sunt contradictorii și apare un conflict în creier, iar organismul este derutat. Din acest motiv, în organism “se declanşează un semnal de eroare, un reflex de stres la nivelul anumitor receptori antihistaminici care apare sub forma unei indispoziții cu intensitate variabilă.”

Citeşte şi: 5 Jocuri Nostime în Maşină cu Copilul. Idei pentru Drumuri Lungi în Familie

Apare astfel stare de rău, greață, dureri de cap, stare de vomă sau amețeli, care se manifestă diferit de la persoană la persoană.

În general, răul de mașină afectează femeile și copiii și mai puțin bărbații. S-a constatat că răul de mișcare apare la copii de până în 2-3 ani doar în cazuri extrem de rare.

 

Ce putem face pentru a preveni răul de mașină?

Este important să mâncăm înainte de drum, să nu plecăm cu stomacul gol. Bineinteles că nu este indicat nici să avem o masă foarte bogată și să fie stomacul prea plin.

Ajută să avem gustări dese pe timpul călătoriei cu mașina, avionul sau trenul.

Băuturile recomandate sunt sucurile acrișoare, limonada, sucul de grefruit, ceaiul de ghimbir sau limonada cu ghimbir.

De preferat este să stăm pe locul din dreapta șoferului și să privim pe geam. Dacă nu avem cum și stăm în spate, ajută să stăm pe mijloc și să privim la drum în față.

Nu este indicat să citim ceva în mașină, să ne uităm pe o hartă sau la telefon.

Cum tratăm răul de mașină?

Putem combate răul de mașină cu medicamentele antivomitive însă acestea au uneori efecte secundare nedorite asupra întregului organism.

Din fericire, există și remedii non agresive asupra corpului nostru, și anume remediile homeopatice.

Citeşte şi: Trusa de Prim Ajutor de Luat în Vacanță

Cel mai cunoscut este remediul pe bază de Cocculus, sub formă de pastiluțe, care a fost testat de mai multe ori și de noi.

Se poate administra preventiv în ajunul călătoriei sau înainte de a pleca la drum cu 1-2 ore. Dar are efect aproape imediat chiar și dacă îl luați după ce apar simptomele de greață sau vomă pe drum.

Se iau 2 comprimate odată; max. 6 cpr./zi. Comprimatele se dizolvă în cavitatea bucală (nu se înghit). La copiii sub 6 ani se administrează după dizolvare în apă. Medicamentul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Acest medicament homeopatic se poate administra la adulți și copii, precum și la femeile gravide.

Nu uita să pui în trusa ta de prim ajutor de vacanță și remediul homeopatic pe bază de Cocculus, că să poți avea o vacanță fără griji și cu drumuri pline de voie bună!

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83u_de_mi%C8%99care

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU