Teatrul Apollo111 ne invită la Carina pe drumul spre casă, un spectacol pentru copii de peste 4 ani, care îi împrietenește pe aceştia cu Bucureștiul.
♦
Carina se pierde de părinții ei într-unul din mall-urile bucureștene. Ajunsă singură pe străzile orașului, Carina trebuie să găsească drumul spre casă. Un drum pe care îl petrece alături de Margo – pisica orașului, cea care știe fiecare stradă, fiecare bloc (mai nou sau mai vechi), fiecare piață cu tarabe sau fără, fiecare stație de metrou sau de troleibuz. Astfel, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.
- Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu
- Regia: Oana Răsuceanu
- Decor & Costume: Anca Lazăr
- Muzica: Petre Ancuța
- Ilustrație muzicală: Vasile Manta
- Producător: Eugen Matei Lumezianu
Detalii organizatorice
- Un spectacol produs de 111 Film & Entertainment în parteneriat cu Apollo111
- Spectacolul se joacă sâmbătă, pe 18 martie, de la ora 11:00.
- Spectacolul este dedicat copiilor de peste 4 ani.
Preț bilet: 35 de lei
Biletele se pot cumpăra şi de la casa de bilete a teatrului, în ziua spectacolului.
Teatrul Apollo111 se află chiar lângă Cișmigiu, în corpul B al recent consolidatului Palat Universul: strada Actor Ion Brezoianu nr. 23 – 25, la subsol.