Este sezonul distracției la patinoar! Îți oferim lista completă de patinoare din București, atât în aer liber cât și în interior.
ACTUALIZAT ÎN 30.12.2021
Patinajul este unul dintre sporturile de iarnă îndrăgite atât de copii cât și de adulți. Mersul la patinoar este una dintre bucuriile iernii și un pretext excelent pentru ca părinții să îi stimuleze pe copii să aibă activități în aer liber.
Copiii pot face patinaj de la orice vârstă, practic de îndată ce aceștia sunt în măsură să meargă. Multe patinoare au și instructori care îi pot ajuta pe cei mici să se lanseze pe gheață.
Patinele pentru copii se pot închiria de la patinoare dar dacă observi că cel mic este foarte atras de patinaj, îi poți cumpăra patine care să fie doar ale lui. Patinele de închiriat nu sunt tocmai de calitate, iar faptul că va avea patine de calitate îl va ajuta să învețe să patineze mai uşor şi mai bine.
Recomandari inainte de a merge la patinoar:
1. Verifică mai jos dacă patinoarul la care vrei să mergi este deschis, din păcate din motive ce țin de organizare anumite patinoare fie nu se deschid în fiecare an, fie este posibil ca noi să nu aflăm la timp de modificări.
2. Verifică programul întrucât toate patinoarele sunt nevoite să facă pauze între intervalele de acces, pentru a putea curaţa și lustrui gheața.
3. Ia cu tine haine speciale de frig, mănuși și eventual cască de protecție.
Cumpără patine de gheaţă de calitate și la un preț convenabil pentru copilul tău, este important ca acestea să aibă interiorul moale şi un design care să confere o incheietură stabilă. În felul acesta te asiguri că cel mic va avea libertate de mişcare optimă şi sigură.
Gasesti mai jos lista completă de patinoare Bucuresti: 23 patinoare in total, din care:
- 19 patinoare în aer liber şi 4 de interior.
- 7 deschise si 16 închise sau desfiinţate.
Actualizăm în sezonul rece!
Vezi mai jos toate patinoarele în aer liber deschise din Bucureşti.
Îți recomandăm: Top 25 Filme pentru Copii & Familie 2010-2017
◊
PATINOARE DESCHISE ÎN BUCUREȘTI
Patinoare în Aer Liber
◊
PATINOARUL DIN PARCUL BAZILESCU
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 22 IANUARIE 2022
Patinoarul va fi deschis până la finalul lunii februarie.
Patinoarul Bazilescu dispune de o suprafață de 700 mp de gheață.
Tarife de acces:
- Luni – Joi: tarif 15 lei / interval.
- Vineri – Duminică: tarif 20 lei / interval.
Vacanță și Sărbători legale: 20 lei
Programul Patinoarului din Parcul Bazilescu
Programul Patinoarului din Parcul Bazilescu de Sărbători
Închiriere patine
- Zilnic 15 lei/pereche/serie
Alte servicii
- Ascuțire patine 15 lei
- Închiriere foci/urși suport 15 lei/oră
- Inițiere patinaj 40lei/oră
Capacitate maxima: 120 persoane.
Vezi şi:
300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic
Competiţia: Prieten sau Duşman pentru Copilul Meu? Scopul Real al Competiţiei la Copii
PATINOARUL CIŞMIGIU
din Parcul Cişmigiu
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 23 IANUARIE 2022
Patinoarul Cișmigiu este artificial și în aer liber. Are o suprafața de 3000 metri pătrați și capacitatea de a primi mai mult de 1000 de persoane. Posedă garderobă şi servicii de închirieri şi ascuțit patine.
PATINOARUL LUI MOŞ CRĂCIUN
din parcul Alexandru Ioan Cuza, fost IOR
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 23 IANUARIE 2022
S-a redeschis patinoarul in aer liber din parcul Alexandru Ioan Cuza, fost parc IOR. Ca in fiecare an, este situat pe locul unui teren de joaca pentru copii de langa biserica maramuresana de lemn de la Titan, pe B-dul Liviu Rebreanu.
Vezi si alte locuri din Bucuresti de mers cu copiii:
Casa Experimentelor – Centru stiintific pentru copii si tineri
PATINOAR VERANDA
în Aer Liber
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 20 IANUARIE 2022
Patinoarul de la Mall Veranda s-a deschis pentru sezonul 2021-2022!
Mall Veranda se află în zona Bucur Obor. Patinoarul Veranda este primul patinoar din cartier și primul patinoar în aer liber deschis din acest sezon, cu o dimensiune totală de 650 mp. Cu un singur bilet de acces se patinează toată ziua (cu condiția să nu se părăsească locul).
Prețuri de acces în 2021-2022:
- Luni – Duminică: 20 lei
Program si intervale de acces:
Telefon: 0757165328
Închiriere patine: 20 lei (300 perechi de patine de închiriat, de la măsură 23 până la 47)
Ascuțit patine: 20 lei
Adresa: Mall Veranda, Strada Ziduri Moși 23, Sector 2 [vezi HARTA/RUTA↱]
PATINOAR PE TERASA MEGA MALL
în aer liber
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 23 IANUARIE 2022
Din decembrie până în februarie te dai cu chef pe gheață încă de dimineață chiar pe terasa Mega Mall de la nivelul 2B. Accesul pe patinoar se face pe scarile de deasupra magazinului SEPHORA.
Program zilnic => 10:00-21:00
Am implementat toate măsurile de siguranță impuse în această perioadă și te rugăm să respecți regulamentul patinoarului pentru o experiență cât mai plăcută pe patine. Descoperă-l aici, alături de program și tarife ——> https://bit.ly/patinoar-la-MegaMall 😍
Cu un bilet poți patina o zi întreagă!
Program 2021-2022
- PROGRAM ⏰
- 10:00-12:00
- 12:15-14:15
- 14:30-16:30
- 16:45-18:45
- 19:00-21:00
TARIF 🎫
- luni-joi: 20 de lei
- vineri-duminică: 25 de lei
- Sărbători legale și vacanțe: 25 de lei
- Închiriere patine: 15 lei
Accesul la patinoar se face în baza certificatului verde.
PROGRAM DE SĂRBĂTORI LA PATINOAR PE TERASA MEGA MALL
Unde? MEGA MALL din Pantelimon, B-dul Pierre de Coubertin nr. 3-5, sector 2, lângă Arena Națională
PATINOAR CARO ICE LAND
în aer liber
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 20 IANUARIE 2022
Iubitorii patinajului îşi pot da întâlnire la Caro Hotel București, unde s-a deschis din nou din decembrie Caro Ice Land, patinoarul în aer liber amplasat în parcarea hotelului, pe str. Barbu Văcarescu, nr. 164A, sector 2. Accesul la patinoar se poate face și din strada Fabrica de Glucoză.
Program: zilnic 11.30 – 21.00
Patinoarul este deschis zilnic din 1 Decembrie, între orele 11:30 – 21:00, astfel încât atât cei mici, cât şi cei mari vor putea aştepta sărbătorile de iarnă bucurându-se de mișcare în aer liber.
Accesul pe patinoar se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 .
Sesiunile de patinaj se vor desfășura după cum urmează:
- 11:45 – 13:15
- 13:30 – 15:00
- 15:15 – 16:45
- 17:00 – 18:30
- 18:45 – 20:15
- 20:30 – 22:00
PROGRAM SĂRBĂTORI:
- 24.12.2021 – 11:45 – 16:45
- 25.12.2021 – 15:15 – 22:00
- 31.12.2021 – 11:45 – 16:45
- 01.01.2022 – 15:15 – 22:00
Costul unui bilet pentru o sesiune de o oră şi jumătate ► 30 lei
Închirierea patinelor pentru o sesiune de o oră şi jumătate ► 20 lei
Nu sunt acceptate rezervări individuale.
Totodată, în incinta patinoarului vor avea loc în timpul dimineții cursuri pentru copii de inițiere in patinaj. Înscrierile pentru cursuri se pot face pe site-ul scoaladepatinaj.com sau la +40723 623 712.
Detalii generale la: +40748 111 363 sau la adresa [email protected]
PATINOARUL de la Classical Christmas Market (Târgul de Crăciun de la Opera Națională)
[ÎNCHIS]
ACTUALIZAT 18 IANUARIE 2022
Patinoarul așteaptă publicul zilnic, după programul 10:00 – 22.00. Alături de distracția pe gheață veți găsi și o parte dintre căsuțele cu bunătăți ale târgului.Taxa de intrare pentru o oră și 30 de minute costă 20 de lei. Patinele se pot închiria, pe baza buletinului de identitate, cu 20 de lei.Intervale de acces:
- 10.00-11.30
- 12.00-13.30
- 14.00-15.30
- 16.00-17.30
- 18.00-19.30
- 20.00-21.00
🎄 Program Patinoar
⛸ 10:00 – 21:00
Accesul este gratuit cu certificat verde.
PATINOARUL DIN PARCUL DRUMUL TABEREI (La Târgul de Crăciun West Side Christmas Market)
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 20 IANUARIE 2022
La Patinoarul din incinta Târgului de Crăciun West Side Christmas Market din Parcul Drumul Taberei ora de dat pe gheață costă 10 lei costă în timpul săptămânii și 12,5 lei în weekend.
Organizatorii ne așteaptă la un vin fiert cu mere și scorțișoară, o porție dulce de gogoși pufoase și la o tură pe patine.
La intrarea în târg se solicită certificat verde.
◊
Patinoare în interior deschise la București
–
PATINOARUL COTROCENI ON ICE
la Mall AFI Cotroceni
[DESCHIS]
ACTUALIZAT 20 IANUARIE 2022
Patinoarul se afla la parterul mall-ului AFI Cotroceni si este deschis tot anul. Aici poti combina distractia cu cel mic si cumparaturile. Pentru un bilet de intrare platesti între 18 și 23 de lei, sau iti poti face abonament.
Program de sărbători:
24.12 – 10:00 – 19:00
25.12 – 14:00 – 21:30
31.12 – 10:00 – 19:00
01.12 – 14:00 – 21:30
Atentie! Se folosește masca de protecție pe toată suprafața patinoarului!
Conform regulilor in vigoare se asigură pe gheață o suprafață de aproximativ 7 metri pătrați pentru fiecare persoană.
Program si tarife acces (2021-2022)
- LUNI – JOI
- Copii (cu varsta pana la 12 ani): 20 RON
intrare + patine 33 RON - Elevi, Studenti, Pensionari: 22 RON
intrare + patine 35 RON - Adulti (de la 18 ani): 25 RON
intrare + patine 38 RON
- Copii (cu varsta pana la 12 ani): 20 RON
VINERI – DUMINICĂ
-
- Copii (cu varsta pana la 12 ani): 23 RON
intrare + patine 36 RON
- Elevi, Studenti, Pensionari: 25 RON
intrare + patine 38 RON
- Adulti (de la 18 ani): 28 RON
intrare + patine 41 RON
- Copii (cu varsta pana la 12 ani): 23 RON
Abonamente in sezonul 2021-2022
ABONAMENTE TOATĂ SĂPTĂMÂNA
Abonament 10 intrari copii (<12 ani): 180 RON
Abonament 10 intrari elevi, studenti, pensionari: 210 RON
Abonament 10 intrari adulti (>18 ani) 240 RON
Accesorii şi Servicii
- Închiriere patine: 15 RON
- Ascuțire patine: 25 RON
- Închiriere foca: 20 RON/sesiune
- Închiriere cutie pentru vestiar: 5 RON
Intervale de acces
Programul zilnic este structurat pe sesiuni de 90 de minute cu pauze de 30 de minute intre sesiuni, pentru refacerea peliculei de gheata.
Localizare: AFI Palace Cotroceni, Strada Vasile Milea 4. [VEZI HARTA/RUTA↱]
Vezi si:
◊
Pe pagina următoare găseşti patinoarele închise din Bucureşti.
Patinoarul Kisseleff nu exista, nu se mai face de vreo 3 ani. Patinoarul Herastrau nu se mai face anul asta. Patinoarul Floreasca nu se mai face de doi ani.
Iti multumim pentru informatii, Mihaela! Am verificat si am actualizat articolul, precizand la fiecare patinoar daca este deschis. Distractie placuta la patinoar!
Noi am fost in Herastrau dar la intrarea dinspre televiziune program 2 ore cu pauza o ora cu incepere de la 10:00-21:00 prelungire 24 daca sunt solicitari. Domnul de la casa zice ca va tine pana pe 28februarie .
Iti multumim pentru informatie Mihaela, am luat legatura si noi cu organizatorul si datorita tie am actualizat articolul. ?
In Cismigiu este 15 lei pe interval.
Inchirierea parinelor este 10 lei.
Multumim Adriana!
Cred ca nu am regasit patinoarul Grand Arena, este deschis.
Asa este, Cris. Am actualizat articolul si am adaugat si patinoarul Grand Arena. Iti multumim!
Si la Promenada e un patinoar in aer liber.
Iti multumim Cristina, asa este. L-am adaugat.
Toate de sus sunt deschise si acum ?
Între timp s-a închis Patinoarul de la Classical Christmas Market. Celelalte sunt încă deschise.