Copacul cu Haine se întoarce cu o nouă acțiune, pe 1 iunie 2017, de data asta destinată exclusiv copiilor nevoiași.
Fiind Ziua copilului, îi încurajăm pe toți dascălii și educatorii să aducă în grupuri copiii la copacul cu haine, pentru a dona chiar ei haine, alimente, jucării & rechizite pentru alți copii aflați în dificultate.
De asemenea, îi așteptăm și pe părinți, care să îi însoțească pe cei mici la acțiunea noastră.
Acțiunea va fi dedicată copiilor din comuna Tărtășești (Dâmbovița), Casei Lidia din Domnești și Afterschool-ului din Clinceni (centru comunitar). Mulți dintre copiii din Tărtășești fac parte din Asociația Club Sportiv Tărtășești, pe care îl coordonează un om ce scoate de multe ori bani din buzunar pentru echipamente/competiții – Dumitru Mușat. Copiii participă la tot felul de concursuri și unii dintre ei se întorc acasă chiar și cu medalii (de aur).
Totodată, strângem produse de igienă (pastă de dinți, periuțe de dinți, săpun, dero, șampon, gel de duș, hârtie igienică, șervețele) pentru copiii de la Asociația „Ana și Copiii”, necesare în taberele în care merg în această vară.
Puteți aduce hainuțe, încălțăminte, rechizite, jucării și alimente, iar hăinuțele pot fi pentru orice vârstă (de la 0 la 18 ani). Vă rugăm mult ca hainele să fie curate, să fie împachetate și pe pungi/cutii/pachete să scrie pentru cine sunt (fată/băiat) și vârsta/mărimea.
NU PRIMIM PACHETE ÎNAINTE DE ACȚIUNEA DE 1 IUNIE. ȘI NICI DUPĂ, PÂNĂ LA URMĂTOAREA ACȚIUNE.
Nu uitați că pachetele trebuie să aibă etichete (ce conține, pentru cine (fete, băieți), mărimi).
#Rugăminte. Ne-ar ajuta foarte mult ca cei care știu sigur că nu participă la acțiune să dea <not interested>, ca să putem aprecia măcar în mare cam câte donații se adună, câte mașini să avem, depozite și tot așa. Mulțumim pentru înțelegere.
Ne vedem în Cișmigiu, pe Aleea Primăverii, la intrarea din fața Primăriei, unde e fostul chioșc de ziare interbelic.