Poveştile Ewei: Cap. 5. Cerbul cel bun. Atitudinea. A te concentra pe partea bună a lucrurilor. Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu [+6 ani]

La Povestea de Duminică Seara #40 de astăzi citim cea de-a şasea parte a seriei Poveştile Ewei de Mihaela Coravu, fondatoarea ”Terapiei cu povești”, un proiect care promovează terapia subtilă de explorare a subconștientului și vindecare a posibilelor fobii și convingeri negative, prin povești.

Terapia lucrează atât în mod pasiv, prin lectura poveștilor pe diverse teme generale, cât și activ, prin crearea de povești personalizate. Într-o abordare nouă în România, terapia cu povești vine cu o concepție unică prin crearea unor povești originale. Poveștile conțin tehnici de Programare Neuro Lingvistică utile pentru depășirea unor blocaje mentale, contribuind la dezvoltarea armonioasă și echilibrată între mental și emoțional, propunând modele și soluții la provocările vieții contemporane.

ζ ♠ ζ

Poveștile Ewei

Vino în lumea poveştilor fermecate, o lume în care vei face cunoştintă cu Ewa, o fetiţă de opt ani care poate comunica cu animalele.

Trăind într-un loc de o frumusețe magică, Ewa și prietenul ei Silvan, vor trece prin multe întâmplări ciudate și vor avea de învățat lucruri importante. Aventura îi însoțește mereu pe cei doi, care vor afla lucruri noi, își vor face prieteni neobișnuiți și vor avea parte de provocări care le vor testa limitele. Suspansul crește treptat până la ultimul capitol, dar aventurile nu se vor opri aici. O noua serie de povești, Poveștile lui Adam (fratele Ewei) vor apărea anul viitor, având ca eroi personaje îndrăgite din Poveștile Ewei. Nimic nu este ce pare, așa că fiți pe fază…

Citeşte partea a cincea: Poveştile Ewei: Cap. 4. Bufnița și ariciul. Schimbă ce nu-ți place. Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu [+6 ani]

Cap.5. Cerbul cel bun.
Atitudinea. A te concentra pe partea bună a lucrurilor

Ewa coborî scările spre living în fugă, încercând să nu scape pe jos cele pregătite pentru școală. Azi aveau lecții în natură, despre flora locală și urmau să meargă cu toții în rezervația naturală.  Ce bine! Ewa era încântată oridecâte ori avea ocazia să mergă în natură. Practic, era o excursie, nici nu mai conta faptul că urmau să facă și lecții . Autocarul îi ducea până la locul stabilit de domnul David iar acolo urmau să se împartă în echipe, fiecare echipă având o temă de cercetat.

În living, doamna SatNam pregătise micul dejun. Alma stătea cuminte în coșul ei. Cum apăru Ewa, Alma se ridică repede din coș și o însoți pe Ewa până la masă.

– Ei, bună dimineața, zise mama. Ia uite ce repede s-a ridicat Alma când te-a văzut! Dă-i te rog ceva de mâncare Ewa, eu nu am apucat încă.

Citeşte şi: 9 Sfaturi pentru Formarea unei Imagini Sănătoase despre Sine. Cum Creştem Stima de Sine a Copilului

Ewa îi puse bobițe în castron și mângâind-o zise:

– Hai dragă, poftim la mic dejun! Stai să-ți aduc și apa proaspătă. Ce mai zici tu?

Doamna SatNam auzi niște miaunături și o văzu pe Alma cum îi dădea târcoale Ewei. Alma continua să miaune și să se învârtă pe lângă Ewa, Ewa o mângâia și îi vorbea în șoaptă.

– Ce drăguțe sunteți voi, zise mama, și își văzu de treabă.

– Când ai aflat asta?continuă în șoaptă Ewa.

– Azi dimineață. Probabil bietul cerb a stat toată noaptea cu piciorul prins în capcana veche. Caută-l Ewa, și salvează-l cât mai repede! Animalele din pădure te vor ajuta să-l găsești.

– Azi ajungem cu toată clasa în rezervație. Cum ajungem, eu și Silvan îl vom căuta. Stai liniștită, nu ne dăm noi bătuți așa ușor!

Alma o mai înconjură pe Ewa o dată, apoi sări pe pervazul ferestrei, afară.

– Ia te uită, nici nu a mâncat! se miră mama. Probabil avea nevoie de afecțiune mai mult decât de mâncare. Lasă că vine ea în casă dacă i se face foame, zise mama zâmbind .

– Mama, nu e nevoie să mă ducă tata la școală azi, iau autobuzul școlii. Mă duc să mai iau câte ceva pentru școală și plec! zise Ewa și alergă pe scări. Ajunsă sus, merse glonț spre debaraua cu unelte a tatei și căută orice ar fi putut să o ajute să umble la o capcană: clește, patent, șurubelniță… Le luă pe toate trei și le băgă în rucsac. Coborî în viteză scările și zise:

– Sunt gata de plecare!

– Stai, Ewa, nu ai mâncat nimic!  Ia ceva cu tine măcar, vei avea nevoie de energie dacă mergeți în rezervație. Până la pauza de masă va trece ceva timp…

– Bine, mama! zise Ewa învelind rapid două sandvișuri în șervețel. Uite, le mănânc pe drum! Am plecat, te pup! strigă Ewa și fugi pe ușă.

Ascultă şi:

– Ce ți-e și cu copiii ăștia, oftă doamna SatNam. Numai pe fugă, numai pe fugă…

Autocarul cu elevi se opri în parcarea de la intrarea în rezervație.  Accesul era permis aproximativ 3 km în zonă, după care rezervația era monitorizată și nu se mai putea intra decât cu autorizație specială. În parcare era amenajat un mic complex comercial: tonete cu mâncare, un minimarket, o zonă cu băncuțe,  toalete, o farmacie, un mic centru de prim ajutor…tot ce era nevoie pentru un popas . Aici urmau să se întoarcă pentru masa de prânz, peste aproximativ 3 ore.

Ewa așteptase cu nerăbdare să se întâlnească cu Silvan pentru a-i povesti despre cerb. Trebuiau să găsească o soluție de a se îndepărta de grup și a pleca în căutarea lui.

Domnul David îi împărțise în echipe de 4 elevi și apoi fiecare echipă trase la sorți un bilet cu o temă. ”Identificați cât mai multe specii de licheni și arbori cu frunze ascuțite” scria pe biletul lor.  Fiecare echipă avea pentru înregistrare două aparate foto și o mulțime de plicuri de plastic, pentru mostre. Echipa care avea cele mai multe rezultate, era premiată.

Ewa și Silvan nimeriseră în echipă cu Erika și Paul, doi colegi cum nu se poate mai diferiți.

Dacă pentru unii, premiul nu era un motiv de mobilizare, nu la fel stăteau lucrurile pentru Erika. Crescută în spiritul competiției, Erika nu concepea să piardă. Pe altă parte, Paul era total relaxat și nu avea niciun fel de ambiții, a câștiga sau nu un premiu pentru el era egal cu zero. Ewa și Silvan erau prinși în această echipă, din start așezată pe un butoi de pulbere, și aveau atât de puțin timp la dispoziție ca să găsească cerbul rănit!

Citeşte şi: Unde Au Dispărut Copiii de Afară?

– Eu zic să ne împărțim câte doi și să căutam să acoperim cât mai mult aria noastră, zise Erika, pusă pe fapte mari. Eu merg cu Silvan și Ewa cu Paul. Fiecare ia câte un aparat foto, plicurile pentru mostre, și ne întâlnim aici peste 2 ore. Noi trebuie să câștigăm premiul, nici nu mă gândesc că ar putea fi altcineva, ați auzit?

Ewa și Silvan se uitară unul la altul. Știau cât de încăpățânată putea fi Erika. Avea pretenția mereu de a face lucrurile așa cum considera ea că e mai bine și nu scăpa nicio ocazie să-și asume rolul de organizator sau lider. Trebuiau să scape cât mai repede de cei ea și de Paul!

Silvan luă un aparat foto și îl băgă în rucsac, Ewa luă o mână de plicuri pentru mostre și le îndesă în rucsacul ei.

– Excelentă ideea cu împărțitul doi la doi, Erika, începu Silvan. Doar că… eu merg cu Ewa și ne grăbim să găsim cât mai mulți licheni! zise el repede și o trase pe Ewa de mână după el…

Cei doi o rupseră la fugă lăsându-i cu ochii în soare pe Erika și Paul. Nervoasă, Erika, țipă după ei:

– Dacă pierdem premiul din cauza voastră, vă mănânc! Să nu vă prind că veniți cu mâna goală! Și apoi spre Paul, care rămăsese nepăsător la toată scena: ”Și tu ce ai rămas așa? Crezi că lichenii ăștia își fac selfie?

– Relaxează-te, dragă, că nu au nici picioare să fugă…făcu flegmatic Paul. Avem tot timpul din lume…

Erika dădu ochii peste cap și mormăi: ”cred că-l bat”. Apoi, mai tare: ”Hai, ne mișcam și noi mai cu talent? Dă-mi aparatul foto. Ia pungile. Și acum, ochii mari la copaci!”

Ewa și Silvan se opriră din alergat, râzând.

– Ce i-ai făcut-o! zise Ewa cu respirația întretăiată. O să ne țină minte.

– N-are decât! Să nu mai facă planuri fară să întrebe înainte, zise Silvan.

– Să ne concentrăm acum pe treburile noastre. Eu o să aflu unde e cerbul. Tu uită-te în jur cât cautăm, vezi unde sunt lichenii  și copacii cu frunze ascuțite și fă poze. Nimeni nu e mai bun decât tine să-i găsești! zâmbi Ewa.

Citeşte şi: VIDEO. Cum Afectează Sănătatea Traumele din Copilărie. Studiu

– Floare la ureche, zise Silvan.

Pădurea era liniștită, scăldată într-o lumină difuză, doar ciripitul amestecat al păsărilor se auzea din când în când. Ewa încercă să înțeleagă ce vorbeau, dar nu era nimic deosebit, doar discutau între ele. Nu întâlniseră încă niciun animal și Ewa era contrariată. De ce era atâta liniște când cineva avea nevoie de ajutor?! Un foșnet de la picioarele ei îi atrase atenția. O șopârlă mică și verde o privea fix.

Cap.5. Cerbul cel bun. Atitudinea. A te concentra pe partea bună a lucrurilor soparla

– Bună, zise Ewa.

– Bună, zise șopârla, clipind ușor.

– Eu sunt Ewa. Caut un cerb rănit, știi ceva despre asta?

– Bine că ai ajuns, Ewa ! Eu sunt Emerald. Am auzit ce a pățit Hart. Bietul, stă de aseară prins în capcană. Nu pot să vă duc acolo repede, am picioarele mici, dar pot să vă duc până unde m-am întâlnit cu veverița. Ea știe unde se află Hart.

– Bine, Emerald ! Du-ne repede la veveriță zise Eva și îi făcu semn lui Silvan să o urmeze.

Emerald alergă cât îl ținură piciorușele, cu cei doi după el. La o răscruce de drumuri, o veveriță țopăia nerăbdătoare, sărind din creangă în creangă. Când îi văzu, exclamă:

– Ewa! Ce bine că ai ajuns! Vino cu mine imediat! Nu știu cât mai rezistă Hart, are dureri groaznice!

Nu mai era timp de prezentări și amabiltăți, îngrijorarea din vocea veveriței spunea totul. Ewa îi spuse lui Silvan: ”Să ne grăbim!” și el înțelese imediat că situația era gravă. Alergară după veveriță, cât putură de repede.  Apoi, dintr-o dată, îl văzură. Jos, într-o râpă, era un cerb ghemuit . Piciorul era prins într-o capcană veche și ruginită, cine știe de când uitată de foștii localnici ai pădurii.

Coborâră în fugă până la el. Când ajunseră aproape, se opriră, mișcați de durerea lui.  Lacrimile lăsaseră două urme lungi și umede sub pleoapele cerbului. Piciorul drept din spate era prins în zimții capcanei și sângera. Corpul i se ghemuise de durere, și stătea încovoiat ca o semilună, în jurul capcanei.

Ewei îi dădu lacrimile când îl văzu. ”Doamne, gândi ea revoltată, cât de cruzi puteau fi oamenii! Și ne mai credem rasa superioară, aleasă pentru a conduce animalele! De fapt habar n-avem să conducem, nu știm decât să le facem rău!”

– Încet, încet… zise Ewa apropiindu-se de cerb. Nu te speria, încercăm să te eliberăm. Eu sunt Ewa și el e prietenul meu, Silvan. Lasă-ne să te ajutăm.

Citeşte şi: 7+ Seriale de comedie pentru timpul liber

– Ewa…mă bucur că au ajuns mesajele mele la tine, zise cu voce joasă cerbul. Începusem să-mi pierd speranța, și asta e un lucru foarte grav. Cerbul Hart fără speranță, asta e de neimaginat, pentru oricine mă cunoaște, oftă cerbul.

– Silvan, ajută-mă! zise Ewa scotocind febril prin rucsac.

Răsturnă rucsacul, căutând uneltele tatei, încercând să-și dea seama ce ar putea face cu ele ca să deschidă capcana. Silvan își scoase hanoracul și îl folosi pe post de prosop, încercând să deschidă cleștii capcanei.

– E ruginită, zise Silvan, hai să tragem fiecare de o parte, și dacă reușim să o desfacem un pic, băgăm șurubelnița între zimți .

Fiecare mișcare făcută de cei doi pentru eliberarea piciorului îl făcea pe cerb să geamă de durere. Slăbit de puteri și durere, bietul cerb încerca să-și distragă atenția de la întreaga operațiune, să nu se concentreze pe durere, așa că vorbea într-una, în șoaptă, mai mult pentru el:

– O să fie bine, o să fie bine. Copiii ăștia sunt copii buni, au inima mare. Cei cu inima mare, reușesc, pentru că fac tot posibilul. Unde o fi Evan? Nu l-am mai văzut de azi dimineață, când a plecat după ajutoare. Dar nu s-a mai întors… Ce-o fi cu el?

– Cine e Evan? întrebă Ewa, care asculta ce spune cerbul, luptându-se cu capcana.

– Evan e un prieten de-al meu, zise Hart. Ne știm din copilărie. Eram în competiție mai tot timpul. Un cerb ambițios, dar bun la suflet. A trecut azi dimineața pe aici, a văzut că eram prins și a plecat după ajutoare. Dar nu s-a mai întors…Mă întreb ce o fi cu el, dacă nu a pățit și el ceva…

– Hm, ambițios și în competiție cu tine mereu? Ești sigur că are sufletul bun? întrebă cu îndoială Ewa.

– Evan e de nădejde, zise Hart. Eu am încredere în el. Chiar dacă are și părțile lui mai puțin bune, asta nu înseamnă că cele bune nu existăEu am învățat să-l iau așa cum este, pe mine mă interesează doar părțile lui bune, spuse Hart cu vocea scăzută.

– Aaah! Am reușit ! strigă Silvan și Ewa aproape în același timp.

În timp ce Silvan ținea deschisă capcana, Ewa scoase repede piciorul cerbului dintre zimții ei. Nu arăta deloc bine. Se umflase, rana era deschisă. Hart avea nevoie urgent de un veterinar. Trebuia să-l anunțe pe tatăl ei .

– Hart trebuie să ajungă urgent la Wildlife Rescue Center, Silvan. O să apăs butonul de ”urgență” de la GPS. Chiar e urgență… zise Ewa grav.

– Sigur. Fă-o, Ewa! o încurajă Silvan.

Butonul de urgență de pe brățara GPS fusese gândit pentru o localizare rapidă și precisă, fiind prevăzut cu o minicamera și apel video. Ewa nu mai văzuse pe nimeni până acum folosind acel buton. Apăsând pe buton, urma sâ se declanșeze o adevărată operațiune de salvare care implicau mai multe echipaje. Cu acel buton nu te jucai, apăsarea lui era o mare responsabilitate. Ewa își luă inima în dinți și apăsă. Imediat un beculeț roșu se aprinse, minicamera se deschise și un domn apăru pe ecran:

– Care este urgența dv.? Identificați-vă, vă rog.

– Sunt Ewa SatNam și sunt în Parcul Natural cu colegul meu Silvan Leonhard.  Am găsit un cerb foarte rănit. Tatăl meu este medic veterinar la Wildlife Rescue Center. Vă arăt acum imagini cu cerbul rănit, pentru a vedea în ce stare se află și vă rog să-l anunțați urgent pe tata sau oricine poate, să vină cu o echipă de salvare aici.

Vezi şi: 10 Animaţii Scurte despre Mindfulness. Cheia pe Care Copiii Noştri o Au la Îndemână pentru Starea de Bine

– Voi sunteți în regulă?

– Silvan și cu mine? Da, suntem OK, ne întoarcem la popas după ce vine echipa. O așteptăm aici.

– OK, O să anunțam de situația creată toate persoanele răspunzătoare pentru voi. Rămâneți pe loc, în scurt timp ajunge o echipa la voi.

– Mulțumim! zise Ewa, răsuflând ușurată.

Ecranul se închise și Ewa îi spuse cerbului, mângâindu-l ușor:

– Rezistă, vor veni în curând.

– Da, așteptăm, zise Hart, închizând ușor ochii și relaxând corpul. Mulțumesc, Ewa.

Nu trecu mult și se auzi zgomotul unei mașini. Cei de la Centrul medical de la popas, fiind cei mai aproape, trimiseseră un echipaj.

– Aici, aici! făcu Silvan cu mâna, alergând în întâmpinarea lor.

PAGINA URMĂTOARE

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU