Salariile profesorilor din România influențează calitatea actului educațional și viitorul economiei

Salariile profesorilor din România sunt mici, nu reflectă prestigiul vocației de dascăl și demotivează cadrele didactice în feluri greu de evaluat. Mariuca Talpeș, fondator INTUITEXT și membru al Romanian Business Leaders, oferă o imagine a cum ar trebui să arate, în 2018, statutul profesorilor din România.

„Statutul profesorilor din România“ este o cercetare realizată de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și D&D Research ce trage un puternic semnal de alarmă. Având ca obiectiv evaluarea statutului meseriei de profesor în România, prin întrebările adresate, cercetarea a permis realizarea unor analize comparative între modul în care este perceput statutul de profesor în România și în alte țări.

Educație performantă, bani puțini

Una dintre temele vizate de această cercetare s-a referit la remunerația insuficientă pe care o primesc cadrele didactice la noi în țară.

Salariul profesorilor din România este al doilea cel mai scăzut prin comparație cu celelalte țări din studiu. Astfel, în urma sondajului…

  • 85% dintre respondenți consideră că salariul unui profesor este prea mic;
  • 52,6% sunt de părere că salariul ar trebui să fie între 2.000 și 3.000 lei.
  • 26% cred că salariul unui cadru didactic ar trebui să depășească 3.000 lei.

„Un profesor bun va forma bine toți copiii, indiferent de dotările clasei, programa școlară sau numărul de copii din clasă. Creșterea salariului de intrare în sistemul de învățământ la un nivel de 2.500-3.000 lei net va face ca venitul unui profesor debutant să fie competitiv pe piața muncii și să atragă tineri cu vocație în sistemul de educație românesc. Astfel, munca profesorilor performanți va fi cu adevărat valorizată de societate“, este de părere Măriuca Talpeș, membru în consiliul director al RBL și manager INTUITEXT.

Impactul educației asupra economiei

Conform celor mai recente teste PISA (2015), analfabetismul funcțional în România este în prezent de 40% (2 din 5 copii nu înțeleg ce citesc și nu pot rezolva probleme simple de logică).

În consecință, o echipă de cercetători condusă de profesorul Eric Hanushek (Universitatea Stanford) a demonstrat impactul rezultatelor acestor teste internaționale asupra economiei.

Astfel, eliminarea analfabetismului funcțional până în 2030 duce România pe durata următorilor 80 de ani la:

  • creștere suplimentară a PIB cu 1194 miliarde USD
  • creștere suplimentară a salariilor cu 12% pe întreaga durată

De ce 2030? Pentru că atunci, copii născuți în 2015 vor fi împlinit 15 ani și vor susține testele PISA.

De ce 80 de ani? Aceasta ar fi durata medie de viață a celor care se nasc în acești ani.

În concluzie, există o cauzalitate directă între gradul de respect pe care societatea românească îl arată astăzi profesorilor, motivația cadrelor didactice, calitatea educației din România și viitorul economic al țării noastre.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm să revii!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU