„Domnul de ciocolată” este o piesă de teatru pentru cei mai mici dintre cititori, care face parte din volumul de „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei” de Sînziana Popescu, volum publicat la Editura Mediamorphosis și disponibil în librăria Cărturești Verona.
Ascultând această piesă veți face cunoștință cu o fetiță foarte simpatică, dar și nespus de pofticioasă, pe nume Ana, care va descoperi pe pielea ei ce se întâmplă cu copiii ce se lasă ademeniți cu dulciuri de către străini. Nu vrem să vă stricăm surpriza, așa că vă vom spune doar atât: piesa este comedie… „de groază” :), plină de învățăminte, dar și de un haz nebun, una care nu impune morala, ci o propune subtil.
Textul a fost distins în anul 2005 cu Marele Premiu la Concursul Național de Dramaturgie din cadrul Festivalului Internațional de Păpuși & Marionete „Gulliver” de la Galați și a fost jucat pe scenele profesioniste din țară, în multe școli și cluburi de teatru, iar versiunea radiofonică a acestei piese a fost prezentată în stagiunea 2002-2003 a Teatrului Național Radiofonic, în regia domnului Mihai Lungeanu și cu o distribuție de excepție.
Dacă vă va amuza experiența audiției de pe 1 iunie, acest prim spectacol radiofonic va fi urmat de o întreagă suită de astfel de evenimente la care cei mici sunt invitați să participe, să asculte piese amuzante în timp ce colorează, să discute cu regizorul și cu autorii pieselor, poate și cu actori îndrăgiți.
Așadar, dragi copii, de ziua voastră vă așteptăm la Cărturești Verona, la ora 11.00! Nu uitați să-i luați și pe părinți și pe bunici cu voi, se vor bucura!
Înscrieri la [email protected] sau la 0732.003.051