Teatrul Muzical Ambasadorii reia spectacolele la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor începând cu data de 15 mai

București

Primul spectacol care se va juca live este Păcală și Tândală, de Roman Vlad, un musical plin de umor, care aduce în fața publicului lumea satului românesc. Două reprezentații vor avea loc în zilele de sâmbătă 15 mai și duminică 16 mai, ambele de la ora 11.00.

Regia montării îi aparține lui Atila Vizauer, decorul și costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar coregrafia este semnată de Alis Gheorghe.

Vă invităm să luați parte la un spectacol ce binedispune, o comedie dinamică, plină de învățături, ai cărui protagoniști sunt cei doi binecunoscuți eroi justițiari, bine disimulați sub o cuceritoare dar aparentă simplitate. În această variantă scenică aventurile lui Păcală și Tândală sunt îmbrăcate în haina muzicii și dansului de inspirație folclorică.

Biletele pot fi achiziționate atât online, de pe platforma Ticketstore.ro https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii cât și fizic de la Casa de bilete, deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de spectacol (în limita locurilor disponibile).

Programul lunii mai continuă cu Povestea Florii – Soarelui, un musical plin de culoare, dedicat iubitorilor basmului și folclorului românesc autentic, care se va juca în zilele de sâmbătă 22 mai, de la ora 18.00 și duminică 23 mai, de la ora 11.00.

Concepția spectacolului este semnată de Daniel Jinga, Manager General Interimar al Operei Naționale București, dirijor al Orchestrei Metropolitane București și Maestru de Cor al ONB, alături de Adrian Naidin, violoncelist, compozitor și interpret vocal. Scenografia este creația Vioricăi Petrovici, iar coregrafia a fost gândită de Alis Gheorghe.

Marți, 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copilului este programată încă o reprezentație a musicalului Păcală și Tândală, de la ora 18.00.

O nouă producție muzicală a TMA va avea premiera tot în luna iunie. Este vorba despre Figaro Style, adaptare după opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini. Regia montării îi aparține lui Dan Tudor, care îmbină o capodoperă muzicală cu una teatrală, într-o viziune modernă, conturând un spectacol foarte actual. Viorica Petrovici, maestră în zugrăvirea și nuanțarea culorilor este autoarea scenografiei. Dirijorul Ciprian Teodorașcu semnează aranjamentul muzical. La pian interpretează Andrei Ștefan Racu.

Primele reprezentații se vor desfășura în zilele de sâmbătă 12 iunie și duminică 13 iunie, ambele de la ora 18.00. Acestea vor fi urmate de încă o serie de două reprezentații, în zilele de sâmbătă 26 iunie, de la ora 18.00 și duminică 27 iunie, de la ora 11.00.

Detalii despre achiziționarea de bilete se pot găsi pe platforma Ticketstore.ro, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/teatrulmuzicalambasadori și pe website-ul TEATRULUI MUZICAL AMBASADORII. https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii

Întrucât situația sanitară pe care o traversăm, în contextul pandemiei de COVID-19, impune reguli speciale de acces și de conduită în timpul spectacolelor, vă rugăm ca, pentru evitarea oricăror riscuri de sănătate, să vă informați asupra acestora și să le respectați: https://teatrulmuzicalambasadorii.ro/reguli-covid

Vă așteptăm cu drag la spectacolele TMA, în condiții de siguranță!

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU