Ateliere cu Fluturi Vii – unde curiozitatea prinde aripi. Atelier pentru copii 4-10 ani

11:00
10-11 Octombrie 2026
București

O întâlnire de aproape cu fluturi exotici vii, în care copiii descoperă natura prin joacă, observație și experiență directă.

Copiii învață cel mai bine atunci când pot vedea, atinge și descoperi singuri. Iar uneori, cea mai frumoasă lecție despre natură începe pur și simplu cu un fluture care își deschide aripile în fața lor.

La aproape fiecare atelier există un moment pe care îl așteptăm și noi: deschidem cușca, apare primul fluture și, pentru câteva secunde, copiii tac. Chiar și cei care până atunci aveau foarte multe de spus. 🙂

Atelierele cu Fluturi Vii, un concept unic în România, s-au născut din dorința de a le oferi copiilor o întâlnire adevărată cu natura. Nu pe un ecran și nu doar într-o fotografie, ci de aproape, cu fluturi exotici vii care zboară în jurul lor și, uneori, aleg să li se așeze pe mână.

Descoperim împreună metamorfoza, de la ou la omidă, pupă și fluture, folosind planșe și material biologic real – ouă, omizi sau pupe. Privim la microscop detalii pe care ochiul liber nu le poate vedea și aflăm de ce unii fluturi au culori spectaculoase, iar alții sunt maeștri ai camuflajului.

Ad

Dar momentul preferat rămâne întâlnirea cu fluturii. Copiii îi observă de aproape, îi hrănesc și descoperă cum să se apropie cu grijă de niște ființe atât de delicate. Uneori, fluturii aleg chiar ei să li se așeze pe mână.

Atelierul se adreseaza copiilor intre 4 si 10 ani.

Fiecare atelier este adaptat vârstei copiilor, atât ca durată, cât și ca informație, iar la final fiecare participant colorează un magnet de lemn, in forma de fluture, pe care îl ia acasă.
Despre natură putem povesti multe. Dar când un fluture viu își deschide aripile la câțiva centimetri de tine, povestea devine experiență. Trăieste magia naturii in palma ta!

Când?
Sâmbătă, 10 octombrie 2026 | 11:00 – 12:00
Duminică 11 octombrie 2026 | 11:00 – 12:00

Unde?
Baguette Beller / Boulangerie Artisanale, str. Lt. Av. Radu Beller 5-7, sector 1, Bucuresti – vezi pe hartă/rută

Cost:
50 lei/copil. Reducere 50% pentru frati.
La inscriere este necesara achitarea unui avans de 50% din costul per participant.

Durata:
cca 60 minute.

Înscrieri:
Tel 0723378503
Email: [email protected]

Detalii Eveniment

Perioada:
10-11 Octombrie 2026

Ora incepere:
11:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL