Atelier de inteligenţă emoţională pentru copii 7 – 9 ani

7-9 ani
19:00 - 20:30
Miercuri 21 Martie 2018
București

Atelier de inteligenţă emoţională pentru copii (7 – 9 ani) Călătorie prin lumea emoţiilor. Dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă cunoașterea, înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a crea relații armonioase cu cei din jur.

Ca părinte, deschide-i copilului ușile către direcții necunoscute pe care să le poată explora și acordă-i susținere.

„Jocul este forma cea mai înaltă a cercetării.” spunea Albert Einstein ; prin urmare toate activitățile din cadrul atelierului sunt jocuri special create pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

Felul în care evoluează relația părinte-copil influențează puternic modul în care cel mic crește și se dezvoltă la maturitate. La fel ca în cazul oricărei alte relații, consolidarea unei legături strânse și pozitive cu copilul este un proces de lungă durată, care necesită răbdare și efort. De aceea, am creeat special pentru părinți două module în cadrul atelierului.

Ce beneficii va obține copilul meu participând la acest curs?

Atelierul „Călătorie prin lumea emoțiilor” își propune să îndrume copiii către:
✿auto-conștientizare, prin înțelegerea emoțiilor și a efectelor acestora asupra comportamentului, precum și impactul acestora asupra celorlalți ;
✿îmbunătățirea comunicarii cu cei din jur și cu ei înșiși;
✿dezvoltarea empatiei si a abilităților de a lucra în echipă;
✿obținerea abilităților de a face față în mod eficient stresului și frustrării;
✿flexibilitate și adaptare la schimbare;
✿descoperirea și valorizarea resurselor interioare;
✿dezvoltarea încrederii în abiliatile de a face față provocărilor zilnice.

Ce beneficii obțin eu, ca părinte?

✿Modulele 1 și 10 sunt exclusiv pentru părinți;
✿Părintii au oportunitatea de a identifica propriul stil parental, pentru a aduce mai multă conștientizare în relația cu copiii;
✿La ultima întâlnire li se va da părinților un feedback scris despre evoluția copiilor, posibilitatea de a pune intrebări legate despre proces și o mapă cu activităti pe care aceștia le pot folosi ulterior ca instrumente pentru dezvoltarea personală și consolidarea relațiilor cu copiii.

Organizare și desfășurare:
☼Atelierul se adresează copiilor cu vârste între 7 – 9 ani
☼Durata unui modul: 2 ore
☼ Interval orar: 10:00 – 12:00 (sambăta)
*Modulele 1 și 10 sunt exclusiv pentru părinți.
☼ Locație centrală: str. Scărlătescu, zona Victoriei

Investiția: 600 lei
*pentru ocuparea locurilor este necesara achitarea unui avans de 100 lei (nerambursabil)
*la plata integrală se acordă 10% reducere
*dacă mai înscrii și alți copii la curs, ai o reducere de 5% pentru fiecare copil înscris.

Înscrieri și informații:
☏ Alexandra Stoica: 0720 171 599 / [email protected]om
☏Ingrid Bărbulescu: 0749 998 214 / [email protected]

Calendarul desfășurării modulelor 2018:
Modul 1 – 21 martie (modul pentru părinți) 19:00 – 20:30
Modul 2 – 24 martie
Modul 3 – 31 martie
Modul 4 – 14 aprilie
Modul 5 – 21 aprilie
Modul 6 – 5 mai
Modul 7 – 12 mai
Modul 8 – 19 mai
Modul 9 – 26 mai
Modul 10 – 30 mai (modul pentru părinți) 19:00 – 20:30

Din conținutul cursului:

1) Modul 1- Atelier pentru părinți
În cadrul acestui modul prezentăm activitățile pe care le vom explora la fiecare întâlnire, vorbim despre achizițiile și beneficiile pe care copii le vor obține în urma participării la acest program de inteligență emoțională.
De asemenea, părinții au oportunitatea de a identifica propriul stil parental, pentru a aduce mai multă conștientizare în relația cu copiii.

2) Modulul 2 – Introducere în lumea emoțiilor
Emoțiile noastre sunt deosebit de importante și prezente în toate momentele vieții noastre.
De aceea, în cadrul acestui modul, copiii își vor seta obiectivele, vor învăța emoțiile principale și se vor conecta cu ele.

3) Modul 3 – Cunoașterea emoțiilor
Copiii vor învăța să își identifice mai bine propriile emoții, să le înțeleagă, să le accepte și de asemenea, vor învăța să își gestioneze emoțiile pentru a contura relații de calitate cu cei din jur. Toate acestea, prin jocuri interactive și creative.

4) Modulul 4 – Cadoul Complimentelor
Oare cum ne simțim atunci când cei din jurul nostru ne fac complimente? Ce trezesc aceastea în noi? Ne fac să fim mai încrezători sau mai expuși? Acestea sunt câteva întrebări la care copiii își vor răspunde în cadrul modulului.

5) Modul 5- Regatul emoțiilor
Implicându-se în joc, copiii vor apela la comunicarea verbală și nonverbală, le vor fi stimulate abilitățile de cooperare și lucru în echipă. Se vor confrunta cu o situație problematică și vor găsi strategii de rezolvare. Se pune accentul pe conștientizarea rolului resursă a fiecărui membru al grupului și punerea în contact cu propriile emoții.

6) Modulul 6 – Am încredere în mine
Încrederea în noi înșine este un element deosebit de important pentru toate obiectivele pe care ni le propunem și experiențele prin care trecem. Prin metaforele și jocurile propuse, copiii vor conștientiza cât de importantă este această resursă interioară și cum să se folosească mai bine de ea în situațiile viitoare.

7) Modul 7 – Comoara interioară
Fiecare copil are o bogăție imensă de experiențe diferite și în același timp unice; emoțiile fiind o puternică conexiune cu acestea. Resursele interioare există în fiecare și reprezintă un instrument pentru a trăi viața la potențial maxim. Prin exerciții de imagerie, fiecare copil își va putea accesa „grădina resurselor interioare”și își va lua de acolo exact ce are nevoie.

8) Modulul 8 – Jocul Emoțiilor
Ce mod este mai bun de a cunoaște o lume decât prin joacă?
În acest modul, copiii vor reprezenta sub diverse forme și ancore emoțiile simțite, vor deveni mai conștienți de resursele lor și de faptul că emoțiile pot ajunge să le fie buni prieteni dacă știu să le asculte și să le înțeleagă.

9) Modul 9 – Orice sfârșit este un nou început
‟Cea mai bună modalitate de a prezice viitorul, este să-l creezi.‟ Peter Drucker
În acest modul de final, copiii se vor conecta cu propriile credințe despre sine, succes și viitor. Vor sintetiza calitățile și resursele dobândite în cadrul atelierului.

10) Modulul 10 – Ședință de Feedback pentru părinți
La ultima întâlnire li se va da parinților un feedback scris despre evoluția copiilor, posibilitatea de a pune întrebări legate de proces și o mapă cu activități pe care aceștia le pot folosi ulterior ca instrumente pentru dezvoltarea personală și consolidarea relațiilor cu copiii.

Cine coordonează atelierul? 

✿Psiholog Alexandra Stoica
Sunt mamă și înțeleg că este responsabilitatea mea de a fi un bun exemplu pentru copilul de astăzi și adultul de mâine.
Misiunea mea este de a-i ghida pe copii să-și descopere comorile interioare și să le folosească la potențialul lor maxim.
În cadrul activităților desfășurate, acord o importanță deosebită mediului de lucru securizant, respectului reciproc, valorificării resurselor interioare și unicității fiecărui participant.

Experiență și formare:
Psihoterapeut integrativ în supervizare (Asociația Română de Psihoterapie Integrativă), Facultatea de Psihologie (Universitatea Hyperion București), formare NLP Practitioner / Master, dezvoltare personală (peste 800 h), experiență cu grupuri de dezvoltare personală pentru copii, Consilier NLP Integrativ® pentru copii.

✿Ingrid Bărbulescu
Printre pasiunile mele cele mai mari se află psihologia, educația și joaca. Consider că este deosebit de important să le oferim copiilor un cadru în care să se simtă în siguranță din punct de vedere emoțional, să fim atenți la nevoile lor și nu în ultimul rând să le arătam cât de multe se pot învața atunci când faci lucrurile prin joacă și cu plăcere.

Experiență și formare:
Absolventă a cursului de NLP Practitioner și Master, Consilier NLP Integrativ® pentru copii, lucrul cu preșcolari și școlari în materie de dezvoltare personală, organizarea și susținerea de training-uri pe soft skills pentru adolescenți, organizare tabere și proiecte de dezvoltare personală și profesională.

Înscrieri și informații:
☏Alexandra Stoica: 0720 171 599 / [email protected]om
☏Ingrid Bărbulescu: 0749 998 214 / [email protected]

https://www.facebook.com/events/1623171674434440/

Detalii Eveniment

Data:
Miercuri 21 Martie 2018

Program:
19:00 - 20:30

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL