Atelier de inventat povesti si scriere creativa

18:30:00 - 18:30:00
Friday 11 October 2013

Atelier de imaginatie si creatie pentru copii de 8-12 ani

ateliere de inventat povestiBucuria născocirii unei lumi cu personaje şi reguli construite după bunul tău plac, se aseamănă cu fericirea inventării unui joc nou. Scopul acestui atelier este de a-i învăţa pe copii să-şi folosească imaginaţia pentru a se juca cu cuvintele. Vom citi poveşti (basme populare, poveşti anglo-saxone, poveşti clasice) şi ne vom imagina personaje noi. Vom explora lumi trecute şi lumi care n-ar exista dacă nu le-am făuri noi.

In fiecare vineri, de la 18.30, pe parcursul a 5 sedinte, copiii vor fi sprijiniti de catre lectorul Ana Maria Ciobanu la Atelierul de inventat povesti si scriere creativa.

În cadrul fiecărui atelier ne vom juca de-a povestitorii, vom trage personaje la sorţi, vom continua poveşti sau ne vom imagina alt deznodământ pentru cele deja spuse. Exerciţiile de scriere creativă le vor stimula imaginaţia copiilor şi-i vor ajuta să creeze texte cu unghiuri unice de abordare şi învăţături desprinse din orizontul personal.

Tematica atelierelor:

Atelier 1 – Cum intrăm în lumea poveştilor şi cine ne aşteaptă acolo?

  • Geografia poveştii- Lumi şi tărâmuri
  • Formule specifice
  • Poveştile populare
  • Personaje

Poveştile populare ascund lumi trecute, cu animale şi întâmplări fantastice pe care le cunoaştem astăzi numai pentru că străbunii noştrii au avut grijă să spună poveşti la gura sobei.

Poveştile mai noi folosesc obiecte, situaţii şi un limbaj mai apropiat de zilele noastre, sau chiar de viitor. Într-o poveste de astăzi putem să găsim extratereştri isteţi, maşini vorbitoare, navete spaţiale care zboară cu sirop de zmeură în rezervor.

Atelier 2 – De unde vin poveştile

Oamenii au spus dintotdeauna poveşti şi le-au transmis din generaţie în generaţie, fie prin muzică, fie prin poezie, fie prin istorisiri cu fir narativ. Charles Perrault și fraţii Grimm au ajuns la poveşti magice invitând oameni la ei acasă şi punându-i să le povestească (nobilii ştiau poveşti de la servitori, servitorii le auziseră din bătrâni şi tot aşa).

Vom discuta astfel despre poveştile clasice, despre obstacolele pe care le depăşesc personajele şi despre morala extrasă din fiecare poveste. Apoi vom căuta să găsim poveşti noi, auzite de la părinţi sau de la bunici.

Atelier 3 – Noţiuni de compoziţie şi exerciţii de scriere creativă. Jocuri cu poveşti

O poveste nu este doar despre ce s-a întâmplat ci şi despre cum povestim ce s-a întâmplat.

Copiii vor învăţa să construiască scene şi momente, în funcţie de mesajul pe care vor să-l transmită. O să inventăm poveşti cu suspans, poveşti cu emoţie sau poveşti caraghioase şi o să învăţăm să grăbim sau să potolim ritmul acţiunii.

Atelier 4 – Personajele. Cum arată cele pe care le-am mai văzut, cum imaginăm un personaj nou, numai al nostru? Dacă aş fi personaj de poveste, cum aş arăta?

Copiii vor învăţa să observe personaje reale din viaţa de zi cu zi şi să le confere puteri şi trăsături fizice speciale care să le permită să intre în lumea poveştilor.

  • Zâne
  • Spiriduşi
  • Animale fabuloase
  • Ajutoare
  • Vrăjitori
  • Zgripţuroaice
  • Muma Pădurii

Atelier 5 – Vocea unui povestitor. Motivaţii pentru a scrie

Hans Christian Andersen se adresa direct cititorilor, aproape ca un bunic care îţi spune o poveste. Învăţăm formule prin care să ne ţinem cititorii aproape şi diferite tipuri de voci.

De ce sunt importante poveştile?

Ce învăţăm din poveşti?

Ce învăţăm povestind?

Vom lucra pe texte de: Donald Bisset Gara care nu voia să stea locului, Rudyard Kipling Cum a fost scrisă prima scrisoare și Cum a fost descoperit alfabetul, Hans Christian AndersenPăstoriţa şi coşarulPetre Ispirescu Sarea în bucatePoveşti nemuritoare

 

Cost: 225 ron (inclusiv materialele de lucru)

Cost redus: 200 ron (card fidelitate)

Numar maxim persoane: 12

Va puteti inscrie la atelierele pentru copii prin email la contact@victoriei.ro

Pentru informatii suplimentare sunati la 0723 167 892 sau 021-321.30.22

NOTA: Atelierele pentru copii organizate de Fundatia Calea Victoriei nu se adreseaza copiilor cu nevoi speciale.

 

 

Detalii Eveniment

Data:
Friday 11 October 2013

Program:
18:30:00 - 18:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Scoala de Arte si Maniere

Județ:
Sector 3

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Str Popa Soare, nr. 40, et. 1

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL