Ateliere de origami pentru copii cu tematici saptamanale

14:30:00 - 16:00:00
13-14 August 2012

Atelierele de origami fac parte din programele educative pentru copii organizate de Muzeul Grigore Antipa pe toata perioada verii. Informatii complete despre toate programele gasiti aici.

Atelierul va iniţia copii cu vârsta între 7-14 ani în tehnica plierii hârtiei, apărută în Japonia acum câteva sute de ani, inspirându-se din structuri zoomorfe întâlnite în natură şi expuse în cadrul Muzeului “Grigore Antipa”. Bunicii şi părinţii copiilor pot participa şi ei la curs.
Programul îşi propune dezvoltarea, prin joacă, a atenţiei la detalii, îmbunătăţirea orientării în spaţiu, a gândirii logice, a preciziei, a disciplinei şi a comunicării, cât şi dezvoltarea respectului şi responsabilităţii faţă de natură prin abordarea cu alţi ochi a noţiunii de „reciclare a hârtiei”.
Modulele se desfăşoară între 25 iunie şi 31 august, fiecare modul conţinând 5 ateliere care vor aborda diverse tehnici de împăturire a hârtiei. Atelierele durează 1 oră şi 30 de minute, de luni până vineri, între orele 14,30 şi 16,00.

SCOPURILE PROIECTULUI:
1. Familiarizarea copiilor cu ceea ce înseamnă arta Origami.
2. Dezvoltarea, prin joacă, a atenţiei la detalii, îmbunătăţirea orientării în spaţiu, a gândirii logice, a preciziei, a disciplinei şi a comunicării.
3. Însuşirea şi/sau aprofundarea unor noţiuni de matematică intuitivă (altfel spus, geometrie şi fracţii).
4. Stimularea îndemânării, creativităţii şi a capacităţii de concentrare, acestea răsfrângându-se, în cele din urmă, asupra creşterii performanţei şcolare.
5. Dezvoltarea respectului şi responsabilităţii faţă de natură prin abordarea cu alţi ochi a noţiunii de „reciclare a hârtiei”.

ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI:
1. Scurtă prezentare a istoriei Origami.
3. Prezentarea noţiunilor de bază din geometria plană şi în spaţiu.
4. Cursuri teoretice şi practice de tehnica plierii hârtiei.
5. Cursuri teoretice şi practice privind bazele de la care pleacă marea majoritate a creaţiilor din hârtie.
6. Realizarea practică de modele de flori, animale, decoraţiuni, avioane, etc…
7. Realizarea de lucrări modulare (poliedre, decoraţiuni, etc…).
8. Eliberarea diplomelor de atestare/participare.
PERIOADA DE DESFĂŞURARE: 25 iunie – 31 august 2012

SUCCESIUNEA MODULELOR
— 25 – 29 iunie – Primii paşi în origami – Modul dedicat istoriei Origami şi realizării de lucrări simple pentru familiarizarea cu tehnicile de bază ale plierii hârtiei.
— 02 – 06 iulie – Descoperirea tainelor unui dreptunghi – Modul dedicat aprofundării tehnicilor de bază ale plierii hârtiei prin lucrul cu foi dreptunghiulare.
— 09 – 13 iulie – Baza brânzoaicei – O poveste din hârtie – Modul dedicat învăţării acestei baze prin intermediul unei poveşti în timpul căreia lucrările se transformă în mod continuu în alte lucrări.
— 16 – 20 iulie – Baza triunghiului dublu – Modul dedicat învăţării acestei baze şi realizării de animale, păsări, flori şi decoraţiuni ce pornesc de la această bază.
— 23 – 27 iulie – Baza zmeului – Modul dedicat învăţării acestei baze şi realizării de dinozauri, păsări, flori şi decoraţiuni ce pornesc de la această bază.
— 30 iulie – 03 august – Baza casei + baza coifului de samurai – Modul dedicat învăţării acestor baze şi realizării de case, coifuri, peşti, piese de mobilier şi lucrări utile de origami ce pornesc de la această bază.
— 06 – 10 august – Baza pătratului dublu + baza cocorului (partea I) – Modul dedicat învăţării acestor baze şi realizării de flori, cutii, păsări şi decoraţiuni ce pornesc de la această bază.
— 13 – 17 august – Baza pătratului dublu + baza cocorului (partea a II-a) – Modul dedicat aprofundării acestor baze şi realizării de flori, cutii, păsări şi decoraţiuni ce pornesc de la această bază.
— 20 – 24 august – Baza moriştii + baza celor 4 broaşte – Modul dedicat învăţării acestor baze şi realizării de morişti, titireze, bărci şi decoraţiuni ce pornesc de la aceste baze.
— 27 – 31 august – Baza dulapului – Modul dedicat învăţării acestei baze, a modulelor sonobe şi realizării de lucrări modulare.

Instructor: Bogdan Petcu

TAXE DE PARTICIPARE
— 150 RON/persoană
— participarea a doi fraţi la 1 modul – 250 LEI
— participarea a trei fraţi la 1 modul – 300 LEI
— participarea aceleiaşi persoane la 2 module consecutive – 250 LEI
— participarea aceleiaşi persoane la 3 module consecutive – 300 LEI

Rezervările nominale se pot face la telefon : 021.312.88.26 int. 316, zilnic, de luni până vineri (9,00-12,00) sau prin e-mail : [email protected]. Achitarea taxelor se va face în prima zi de curs. Grupele de participanţi, la fiecare modul în parte, cuprind între 7 şi 14 elevi.

Detalii Eveniment

Perioada:
13-14 August 2012

Ora incepere:
14:30:00

Ora terminare:
16:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Sos. Kiseleff nr. 1

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL