11-14 iunie la București: spectacole, ateliere și ieșiri de vară cu cei mici

A venit vara de-adevăratelea. Soare fierbinte încă de dimineață, seri lungi și calde, iar copiii simt asta primii — energia lor parcă s-a dublat peste noapte. Vestea bună? București-ul ține pasul.

Weekendul acesta orașul e plin de motive să ieși din casă: spectacole în aer liber, ateliere de creație, locuri de joacă la umbră, concerte, expoziții prin care cei mici se pot plimba în voie. Pentru bebeluși, pentru toddleri cu program de explorat lumea, pentru școlari care abia așteaptă vacanța — fiecare vârstă își găsește ceva al ei. Și pentru că e cald, am avut grijă să strecurăm în listă și variante răcoroase: activități de interior cu aer condiționat, parcuri cu umbră generoasă și idei pentru serile de vară, când orașul devine cel mai prietenos.

Mai jos găsești evenimentele organizate pe zile, de joi până duminică. Alege ce vi se potrivește, pune apă în rucsac și pălării pe capete mici — și restul vine de la sine.

💛 Weekend însorit și frumos!

BUCUREȘTI

RECOMANDARE

👀 Ce faci sâmbătă dimineața?
Avenor te invită la o dimineață de vară plină de joacă și culoare

Sâmbătă, 14 iunie, între orele 9:00 și 12:00, Avenor îi invită pe copii și părinți în Parcul Platanilor din Greenfield pentru un eveniment gratuit inspirat de culorile verii și de energia vacanței care se apropie. Copiii cu vârste între 1 an și 9 luni și 12 ani vor descoperi activități creative, provocări distractive, experimente și multe ocazii de a-și face noi prieteni – exact ingredientele unei veri memorabile și ale aventurilor care îi așteaptă și la Avenor Summer School.

Tema zilei este #CuOchiiPeVară, iar accesoriul obligatoriu este perechea preferată de ochelari de soare. Evenimentul promite trei ore de joacă, descoperiri și experiențe care dau startul unei veri pline de aventuri. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere.

Înscrieri AICI.


📅 CUPRINS
Evenimente București | 11-14 iunie

🏫 Recomandări de Școli de Vară și Tabere

📅 JOI, 11 iunie

SAM Fest, Ediția a IV-a
Arhitectura prin Joacă. Atelier de craft 4-10 ani

📅 VINERI, 12 iunie

Vrăjitorul din Oz. Spectacol Victoria Dance Academy
Workshop Tehnici de Prim Ajutor pentru Mame și Tati
Spectacole de weekend la Teatrul Ion Creangă
BurgerFest 2026
astrofest 2026
SAM Fest, Ediția a IV-a
Bucharest Bonsai Show 2026
Târgul „100 de Tradiții Românești”

📅 SÂMBĂTĂ, 13 iunie

Târgul „100 de Tradiții Românești”
Spectacole de weekend la Teatrul Ion Creangă
BurgerFest 2026
astrofest 2026
Fără ambrozie în Parcul Văcărești
Parada Micilor Bicicliști | București, Parc Drumul Taberei | 13 iunie 2026
Paul GAUGUIN – Artă și exotism. Atelier de pictură pentru copii și părinți
Scufita Rosie – by Qfeel @ Sala Luceafarul
Picnic în Familie – ediția de Ziua Copilului | 13 iunie 2026
Ghepardul, vitezomanul savanei. Atelier 6-12 ani
Năzdrăvăniile Cameleonului Cami”. Atelier interactiv pentru copii
Mica Sirena. Spectacol la MINA Bucuresti
Mănușa. Spectacol-atelier 2-7 ani
Împletire de culori. Atelier de creație pentru copii
Peter Pan – by Qfeel Sala Luceafărul
Povestea regelui supărat pe clovn. Spectacol la UNATC I. L. Caragiale
Atelier de arhitectură pentru copii
SAM Fest, Ediția a IV-a
Bucharest Bonsai Show 2026

📅 DUMINICĂ, 14 iunie

Bucharest Bonsai Show 2026
Târgul „100 de Tradiții Românești”
🎭 Spectacole de weekend la Teatrul Ion Creangă
BurgerFest 2026
Kids & Family Siesta Summer 2026
Bookisit #32 la București
Punguța cu doi bani. Spectacol pentru copii 1-7 ani 
ABC-ul Circului. Spectacol la Circul Metropolitan
Ce face un CARTOGRAF MODERN? Atelier 7-11 ani
SAM Fest, Ediția a IV-a

Recomandări de Școli de Vară și Tabere


📅 27 – 31 Iulie  👧 5–12 ani 📍 Călinești, Livada cu 300 Pruni

Gourmet Camp — Tabără de Artă Culinară Club Natura

Tabăra combină arta culinară, creativitatea și explorarea naturii prin joc și activități interactive. Copiii învață într-un mediu care stimulează curiozitatea, colaborarea și exprimarea liberă. Programul este destinat copiilor cu vârste între 5 și 12 ani, organizați pe două grupe de vârstă.

Tabăra va fi găzduită în regim de pensiune completă în Călinești, la vila Livada cu 300 de Pruni, situată la aproximativ o oră de București și la 15 minute de Pitești. Copiii vor fi repartizați în camere de 2–6 persoane. Vila dispune de o curte generoasă de aproximativ 5000 mp, ideală pentru activități în aer liber.

Detalii și înscrieri →

📅 22 Iunie – 28 August
👧 5–14 ani
📍 București

Școala de vară 2026 București – Harry și Pădurea Cosmică: 10 săptămâni de vacanță în care curiozitatea și aventura nu stau locului

Vara aceasta copilăria pleacă în vacanță, hoinărind prin păduri, bălăcindu-se în mare, cântând veselă în trenuri, care ne vor purta spre lumi ce se vor descoperite de mintea iscoditoare a copiilor.

Vara asta–i cu dor de ducă…E de plecat cu trenul, de hoinărit prin păduri, de făcut picnic la iarbă verde, de umblat prin muzee și cetăți și de adunat povești cât pentru-o copilărie întreagă.

🏛️ Organizator: CoolTure MindS
📍 Adresa: B-dul Alexandru Ioan Cuza nr. 37, sector 1, București – sediul Piața Victoriei

Detalii și înscrieri →

📅 Pop-Up: 27-28 Iunie
👧 6–10 ani
📍 Str. Madrid 4, București

Taberele de re:creație urbană 2026: Unde joaca devine artă și prietenie, în inima Bucureștiului

Re:creăm bucuria de a fi împreună! Ediția a doua a Taberelor de re:creație urbană revine la Carolia Social House (zona Dorobanți, str. Madrid 4). Continuăm cu un nou eveniment Pop-Up în iunie, urmate de 5 săptămâni tematice în iulie și august, dedicate copiilor între 6 și 10 ani care vor să exploreze lumea prin creativitate, empatie și voie bună.

Tabere de Vară (27 iulie – 28 august):
🔸 Muzică (27 – 31 iul): Ne jucăm cu sunetele, muzicalitatea și ritmul.
🔸 Cinematografie (3 – 7 aug): Magia din spatele camerei de filmat.
🔸 Artă Urbană (10 – 14 aug): Creativitate în culori și forme.
🔸 Antreprenoriat Creativ (17 – 21 aug): Idei care prind viață prin colaborare.
🔸 Storytelling (24 – 28 aug): Puterea cuvântului și a imaginației.

Rezervă un loc pe www.re-creatie.ro →

📅 Iunie–August 👧 6–17 ani 📍 Brașov & Turcia

Taberele Tumba — Taberele unde prinzi aripi. Din 2008 până astăzi

18 ani de comunitate, prietenii durabile și copii care se întorc ca adulți cu propriii copii. Tabere în munții Brașovului și o croazieră unică cu goeleta în Turcia — fiecare experiență e despre libertate, încredere și momente care nu se uită.
🔵 Tabere Sportive — multisport, mountain bike, aventură în cort (iulie–august, Brașov)
🔵 Tabere de Limbi Străine — engleză și germană cu instructori nativi (iulie–august, Brașov)
🔵 Tabere Multiactivități — creativitate, STEM, sport și natură combinate (iulie–august, Brașov)

  • 🔵 Croazieră Goeletă — 8 zile pe Marea Egee, înot și plaje izolate (19–26 iunie, Turcia)

Detalii și rezervări →

📅 22 Iunie–4 Sept 👧 5–10 ani 📍 Zona Kiseleff, București

Clubul de Vară 2026 la Clubul Copiilor Isteți

scoala de vara 2026 clubul copiilor isteti

🌞 Vara asta vă propunem două aventuri de neuitat pentru copii!

👇 Intră în prezentarea fiecărui program și alege experiența perfectă pentru copilul tău!

🎨🧩 Clubul de Vară – tabere urbane saptamanale, pline de joacă, creativitate, ateliere, mișcare, prietenii și explorare 🌈 – toate detaliile.

🇬🇧📚 Summer School English – un program interactiv unde copiii descoperă limba engleză prin joc, conversație, activități creative și multă voie bună 💬🎉 – toate detaliile.

📞 0768 92 92 91  ·
✉️ [email protected]

Detalii și înscrieri →

📅 29 iunie–24 iulie 👧 1,9–5 ani
📅 29 iunie–10 iulie 👧 5–12 ani
📍 Avenor Campus – Greenfield

Avenor Summer School — Vara începe la Avenor!

La Avenor Summer School, copiii explorează, experimentează și se bucură de fiecare zi prin activități creative, timp în natură și experiențe memorabile.

SUMMER SCHOOL GRATUIT – 2 săptămâni!

Ofertă specială pentru familiile nou înscrise la Avenor, ai căror copii intră în clasa Pregătitoare sau în clasa a 5-a din septembrie 2026!

Detalii și înscrieri →

📅 22 Iunie–4 Sept 👧 5–12 ani 📍 Sector 1, București

Clubul de Vacanță EduFriends — O călătorie plină de descoperiri, joacă și prietenie

scoala de vara edufriends 2026

În fiecare săptămână, copiii descopră o nouă lume și devin oameni de știință care fac vulcani să erupă, pirați cu vânătoare de comori, bucătari care decorează brioșe, călători în timp la piramide.
Programul full-day rulează de luni până vineri, 8:00–18:00, cu activități structurate și mult loc pentru joacă liberă.

Detalii și înscrieri →


📅 JOI 11 IUNIE


🎪 SAM Fest, Ediția a IV-a, iulie 2026
📅 2–14 iunie | 📍Teatrul SAM

SAM Fest, Ediția a IV-a, iulie 2026 – Festival pentru familie +0 ani

Comunitatea Școlii de Actorie Metamorfoza te invită la ediția de vară a 𝐒𝐀𝐌 𝐅𝐞𝐬𝐭, un eveniment festival care aduce împreună copiii, adolescenții, părinții și echipa de traineri într-un weekend dedicat teatrului și bucuriei de a fi pe scenă. Pe parcursul zilelor, vor fi prezentate peste 40 de spectacole pregătite de grupele noastre de la cursul de actorie.

📅 Când: 2–14 iunie 2026, ora 17:00
📍 Unde: Metamorfoza Events – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎨 Arhitectura prin Joacă
Atelier de craft pentru copii 4-10 ani
📅 11 iunie | 📍 Mia Studio

Arhitectura prin Joacă. Atelier de craft 4-10 ani – Atelier pentru copii 4-10 ani

Copilul tău nu are nevoie de încă un atelier de craft. Are nevoie să înțeleagă orașul din jurul lui. La Little Layers construim machete de cartiere, case, turnuri. Fiecare ședință e un proiect complet — copilul pleacă cu o lucrare proprie și o poveste despre alegerile lui.

Duminicile au 4 teme rotative:

🟠 Cartierul meu — cum se naște un loc bun 🟡 Casa animalelor — să proiectezi pentru altcineva 🟢 Turnul rezistent — cum stau clădirile în picioare 🔵 Lumina secretă — cum schimbă lumina un spațiu

📅 Când: 11 iunie 2026, ora 17:00
📍 Unde: Mia Studio – vezi pe hartă / rută
🎫 Vârste: 4-10 ani
🔎 Detalii: aici

📅 VINERI 12 IUNIE


🎪 Bucharest Bonsai Show 2026
📅 12–14 iunie | 📍 Gradina Botanica Bucuresti

Bucharest Bonsai Show 2026 – Festival pentru familie +0 ani

Timp de trei zile, arta bonsai revine în București, într-un colț de natură și liniște. Vă invităm la cea de-a 6-a ediție a expoziției noastre anuale, un eveniment deschis tuturor celor care vor să descopere cum se îmbină disciplina, răbdarea și expresivitatea artistică.

Fie că sunteți deja pasionați sau doar curioși, veți găsi aici o comunitate primitoare, pregătită să vă răspundă la întrebări și să vă ghideze în universul acestei discipline a dezvoltării – atât a bonsailor, cât și a practicantului de bonsai.

📅 Când: 12–14 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Gradina Botanica Bucuresti – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🛍️ Târgul „100 de Tradiții Românești”
📅 12–14 iunie | 📍 Muzeul Național al Țăranului Român

Târgul „100 de Tradiții Românești” – Târg pentru familie +0 ani

În perioada 12 – 14 iunie 2026 vă invităm la Târgul „100 de Tradiții Românești”, organizat în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din București, strada Monetăriei, nr. 3. Intrarea este liberă, iar accesul se face de asemenea din bulevardul Ion Mihalache, cat si din bulevardul Kiseleff nr. 3.

Pentru că până în data de 24 iunie, “Ziua Universală a Iei”, mai este puțin timp, la acest eveniment vor fi expuse cele mai frumoase ii din fiecare zonă a țării.

📅 Când: 12–14 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Muzeul Național al Țăranului Român – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎭 Vrăjitorul din Oz
📅 12 iunie | 📍 Aula Noua A Universitatii Politehnice Bucuresti

Vrăjitorul din Oz – Spectacol pentru familie +0 ani

✨ „Vrăjitorul din Oz” — Spectacol de final de an al Victoria Dance Academy. În lumea magică a poveștii „Vrăjitorul din Oz”, Dorothy pornește într-o călătorie plină de aventuri, curaj și prietenie, descoperind pe drum puterea de a visa și de a merge mai departe alături de cei dragi.

Prin dans, muzică și emoție, copiii și adolescenții de la Victoria Dance Academy vor aduce pe scenă această poveste fermecată într-un spectacol dedicat artei, imaginației și bucuriei de a dansa.

📅 Când: 12 iunie 2026, ora 12:30
📍 Unde: Aula Noua A Universitatii Politehnice Bucuresti – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


Tehnici de Prim Ajutor pentru Mame și Tati
Atelier pentru părinți
📅 12 iunie | 📍 Cercul Militar National

Workshop Tehnici de Prim Ajutor pentru Mame și Tati – Atelier pentru familie +0 ani

La Festival Mamaz învățăm împreună cum să reacționăm rapid și corect în situații de urgență pentru cei mici:

✔️ tehnici esențiale de prim ajutor
✔️ sfaturi practice pentru părinți
✔️ informații care pot face diferența în momente critice

Un workshop util, practic și necesar pentru orice părinte sau viitor părinte.

📅 Când: 12 iunie 2026
📍 Unde: Cercul Militar National – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎭 Spectacole de weekend la Teatrul Ion Creangă
📅 12–14 iunie | 📍 Teatrul Ion Creangă

🎭 Spectacole de weekend la Teatrul Ion Creangă – Teatru pentru copii 2-14 ani

Weekendul 12–14 iunie aduce la Teatrul Ion Creangă patru spectacole și o premieră. Duminică, 14 iunie, de la ora 18:00, se aprinde „Farul” — o poveste despre curaj, prietenie și speranță în furtună, creată special pentru copii.

  • Cred în Unicorni — vineri, 12 iunie, ora 18:00 | +6 ani | O poveste despre magia bibliotecii și puterea imaginației
  • Hainele cele Noi ale Împăratului — sâmbătă, 13 iunie, ora 11:00 | 3–6 ani | O lecție despre vanitate și egoism, după clasicul lui Andersen
  • Albă ca Zăpada — sâmbătă, 13 iunie, ora 18:00 | +4 ani | Povestea clasică, cu farmec, mister și lecții de viață
  • CUTInE — duminică, 14 iunie, ora 10:00 | 2–5 ani | Un spectacol despre imaginație și joaca cu cutii simple
  • Farul ⭐ PREMIERĂ — duminică, 14 iunie, ora 18:00 | Aventură vizuală despre speranță și prietenie

📅 Când: 12–14 iunie 2026
📍 Unde: Teatrul Ion Creangă, Str. Piața Amzei nr. 13 – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Vârstă: 2-14 ani
🔎 Detalii: aici


🎪 BurgerFest 2026
Festival family-friendly
📅 12–14 iunie | 📍 Stadionul Arena Nationala

BurgerFest 2026 – Festival pentru familie +0 ani

Cei mai buni burgeri din țară se adună la ARENA NAȚIONALĂ – intrarea str. Maior Coravu pe 12 – 13 – 14 IUNIE 2026. 🎂 Vino cu prietenii sau cu familia, cu mari, cu mici, cu căței – nu chiar cu purcei – și hai să ne relaxam la iarbă verde!

🌿 🍔 BURGERFEST va desemna CEL MAI BUN BURGER, în cadrul unei competiții unde sunt invitate toate restaurantele din festival, jurizate de personalități relevante din domeniul culinar. 🍔 Competiția CEL MAI BUN BURGER are loc din nou și la nivelul amatorilor, bucătari ocazionali, oameni care au convingerea că gătesc bine și cred că pot oferi un preparat gustos și inspirat.

📅 Când: 12–14 iunie 2026, ora 17:00
📍 Unde: Stadionul Arena Nationala – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎪 astrofest 2026
📅 12–13 iunie | 📍 Parcul Crangasi – Sector 6

astrofest 2026 – Festival pentru familie +0 ani

Cele mai mari telescoape din România * Conferințe * Roboți * Drone* Experimente * Expoziții *Știință distractivă *Salonul European de Astrofotografie * Festivalul Film Science & Animație

📅 Când: 12–13 iunie 2026, ora 18:00
📍 Unde: Parcul Crangasi – Sector 6, Bucuresti – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici

📅 SÂMBĂTĂ 13 IUNIE


Fără ambrozie în Parcul Văcărești
📅 13 iunie | 📍 Parcul Natural Văcărești

Fără ambrozie în Parcul Văcărești – Special pentru familie +0 ani

Ambrozia nu are ce căuta în parcurile României! Sâmbătă, 13 iunie, între orele 08:00 și 14:00, ne punem mănușile de protecție și lucrăm împreună pentru unul dintre cele mai importante spații verzi ale Bucureștiului, Parcul Natural Văcărești. Ambrozia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, iar numărul persoanelor afectate crește de la an la an.

Specialiștii arată că inclusiv oameni fără antecedente alergice se pot sensibiliza după expuneri repetate la cantități mari de polen. Acum este momentul în care trebuie să acționăm. Planta nu a început încă să polenizeze, iar intervenția din această perioadă este cea mai eficientă. Parcul Natural Văcărești înseamnă aproape 180 de hectare de natură în mijlocul orașului.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 08:00
📍 Unde: Parcul Natural Văcărești – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎨 Parada Micilor Bicicliști 
📅 13 iunie | 📍 Parc Drumul Taberei

Parada Micilor Bicicliști | București, Parc Drumul Taberei | 13 iunie 2026 – Atelier pentru copii 2-14 ani

🚲 Ne vedem la Parada Micilor Bicicliști București 2026! Pregătim o zi plină de biciclete, jocuri, energie și activități pentru cei mici, într-un spațiu sigur, fără trafic auto.

Parada Micilor Bicicliști este un eveniment dedicat copiilor și familiilor, unde cei mici pot avea prima lor experiență de cursă pe bicicletă, pe trasee adaptate vârstei lor. Ce găsești la eveniment?

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 09:00
📍 Unde: Parc Drumul Taberei – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎨 Paul GAUGUIN
Artă și exotism. Atelier de pictură pentru copii și părinți
📅 13 iunie | 📍 Londohome

Paul GAUGUIN – Artă și exotism. Atelier de pictură pentru copii și părinți

Personalitate artistică originală, ce va dori „să ducă viața unui sălbatic” spre a se regăsi și a-și putea exprima trăirile puternice prin linie și culoare, Paul Gauguin își găsește refugiul într-un primitivism pe care-l caută atât în viață, cât și în propria creație.

Bretania, Panama și Martinica, Tahiti, insula Dominique din arhipelagul Marchizelor sunt destinații spre care artistul se îndreaptă în călătoriile sale, motivat de dorința de a găsi un paradis terestru pe care să-l înfățișeze pe pânză, o lume neinvadată de convențiile și artificialul vieții moderne.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Londohome, Str. General David Praporgescu Nr. 31– vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


Scufita Rosie
Spectacol de teatru Qfeel 
📅 13 iunie | 📍 Sala Luceafarul

Scufita Rosie – by Qfeel @ Sala Luceafarul

Trupa de Teatru Qfeel are bucuria de a vă invita la spectacolul „Scufița Roșie”, o adaptare savuroasă, modernă și extrem de prietenoasă cu copiii de toate vârstele! O poveste clasică reinterpretată cu mult umor, muzică și interactivitate, în care cei mici nu sunt doar spectatori, ci devin parte activă din aventură!

În această versiune Qfeel, Scufița Roșie este o fetiță foarte isteață, care adoră ghicitorile, pune întrebările potrivite și învață să se descurce singură în situații neprevăzute.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Sala Luceafarul, str. Ion Ghica Nr. 3 – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Vârstă: +2 ani
🔎 Detalii: aici


Picnic în Familie
Ediția de Ziua Copilului 
📅 13 iunie | 📍 Parcul Titan

Picnic în Familie – ediția de Ziua Copilului | 13 iunie 2026

Hai să sărbătorim Ziua Copilului la cel mai mare picnic urban pentru întreaga familie, cu o zi plină de joacă, distracție și relaxare în mijlocul naturii! 🎈 Ce te așteaptă la Picnicul în Familie? Toate ingredientele pentru o zi de neuitat, într-un singur loc!

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Parcul Titan – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Gratuit
🔎 Detalii: aici


🎨 Ghepardul, vitezomanul savanei
Atelier pentru copii 6-12 ani
📅 13 iunie | 📍 Sala Atelier a Muzeul Antipa

Ghepardul, vitezomanul savanei – Atelier pentru copii 6-12 ani

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe tinerii exploratori la un atelier science & craft dedicat ghepardului – prădătorul sprinten al savanei! Cu silueta sa suplă, picioarele lungi și corpul construit pentru viteză, ghepardul este considerat cel mai rapid animal terestru din lume. În doar câteva secunde, poate atinge o viteză uimitoare de peste 100 km/h, transformându-se într-un adevărat glonț cu pete în peisajul deschis al savanei africane. Curioși?

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 10:15
📍 Unde: Sala Atelier a Muzeul Antipa – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Vârstă: 6-12 ani
🔎 Detalii: aici


🎨 Năzdrăvăniile Cameleonului Cami
Atelier interactiv +4 ani
📅 13 iunie | 📍 Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu

Năzdrăvăniile Cameleonului Cami”. Atelier interactiv pentru copii – Atelier pentru familie +4 ani

Muzeul Municipiului București și Asociația De basm vă invită la un atelier interactiv de lectură pentru copii, alături de Luminița Corneanu, autoarea celor două volume care îl au ca erou pe cameleonul Cami, ambele publicate la Editura Vlad și Cartea cu Genius (Grupul Editorial Art).

Între grădi, cofetărie și Tibet, cameleonul Cami face o mulțime de trăznăi.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 11:00
📍 Unde: Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, Bulevardul Ion C. Brătianu 2, Bucuresti – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Vârstă: +4 ani
🔎 Detalii: aici


🎭 Mica Sirena
Spectacol imersiv
📅 13 iunie | 📍 MINA Museum Bucuresti

Mica Sirena. Spectacol la MINA Bucuresti – Spectacol pentru familie +0 ani

Spectacolul „Mica Sirenă” este o incursiune vizuală fascinantă în universul lui Hans Christian Andersen, reinterpretată cu o sensibilitate modernă ce captivează deopotrivă copiii și adulții.

Scenografia ingenioasă și costumele vibrante reușesc să recreeze iluzia adâncurilor, transformând scena într-un tărâm al magiei unde dorința de cunoaștere și sacrificiul din iubire prind viață prin interpretări pline de emoție.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 11:00
📍 Unde: MINA Museum Bucuresti – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎨 Mănușa
Atelier pentru copii 2-7 ani
📅 13 iunie | 📍 Toni Boni, Strada Prinosului nr 9

Mănușa – Atelier pentru copii 2-7 ani

Sâmbătă, 13 iunie, ora 11:00 vă invităm la spectacolul interactiv cu atelier ”Mănușa”. Chiar dacă suntem diferiți, Într-o mănușă ghemuiți, Toată iarnă putem sta, Câinele de n-ar lătra. După spectacol fiecare copil va personaliza o mănușă din fetru.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 11:00
📍 Unde: Toni Boni, Strada Prinosului nr 9 – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Gratuit | Vârstă: 2-7 ani
🔎 Detalii: aici


🎨 Împletire de culori
Atelier de creație pentru copii
📅 13 iunie | 📍 MARe/Muzeul de Artă Recentă

Împletire de culori. Atelier de creație pentru copii – Atelier pentru familie +5 ani

În cadrul acestui atelier, copii vor crea propriile planşe folosind tehnica de împletire a hârtiei colorate. Aceştia își vor antrena spiritul creativ, dar și atentia acordată fiecărui detaliu din lucrare în timp ce își dezvoltă dexteritatea prin deprinderea unei noi tehnici.

Ne vom inspira din universul creativ al artistului contemporan francez Bernard Frize, ale cărui lucrări sunt expuse în sălile muzeului. Vă invităm astfel la un atelier creativ și extrem de intractiv care îndeamnă copiii să vadă arta vizuală mai departe de metodele tradiționale de creație.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 12:00
📍 Unde: MARe/Muzeul de Artă Recentă, Primăverii 15 – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


Peter Pan
by Qfeel Sala Luceafărul
📅 13 iunie | 📍 Sala Luceafarul, str. Ion Ghica Nr. 3

Peter Pan – by Qfeel Sala Luceafărul

Peter Pan îi invită pe copii într-o aventură captivantă în Țara de Nicăieri. Aici vor întâlni personaje fermecătoare și vor învăța lecții importante despre prietenie, curaj și adevăr. Spectacolul combină povestea clasică cu situații interactive, cântece originale și momente distractive pentru toată familia.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 12:00
📍 Unde: Sala Luceafarul, str. Ion Ghica Nr. 3 – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: Vârstă: +2 ani
🔎 Detalii: aici


🎭 Povestea regelui supărat pe clovn
📅 13 iunie | 📍 Sala 3D – UNATC 

Povestea regelui supărat pe clovn. Spectacol la UNATC I. L. Caragiale – Spectacol pentru familie +0 ani

Piesa „Povestea regelui supărat pe clovn” este o declarație de dragoste pentru actor, indiferent cum este „categorisit” de ceilalți: bufon, clovn, saltimbanc….Este o pledoarie pentru starea lui „a fi actor”… un actor ale cărui cuvinte biciuie sau te determină să reflectezi la adevăr, sens, libertate, un actor ale cărui strâmbături, grimase, țopăieli stârnesc râsul, ale cărui emoții declanșează lacrima.

Spectacolul folosește mijloace de expresie specifice teatrului de animație (păpuși cu articulații multiple mânuite de 2-3 mânuitori, scene realizate pe cabinet negru) și elemente de bastonadă specifice Commediei dell`Arte.

📅 Când: 13 iunie 2026
📍 Unde: Sala 3D – UNATC – Matei Voievod, 75-77 – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎨 Atelier de arhitectură pentru copii
Atelier pentru copii 11-17 ani
📅 13 iunie-14 iunie | 📍 WhizKidz Hub

Atelier de arhitectură pentru copii – Atelier pentru copii 11-17 ani

Cum ar arăta orașul visurilor tale? La acest atelier, copiii devin mici arhitecți și își creează propriul oraș, folosindu-și imaginația, creativitatea și gândirea spațială. Prin joacă și construcție, vor descoperi cum prind viață clădirile, străzile și spațiile urbane și cum pot transforma ideile lor în proiecte reale. Activitatea este susținută de un arhitect cu experiență în lucrul cu copiii, într-un mod interactiv și pe înțelesul lor.

📅 Când: 13 iunie 2026, ora 16:00 si 14 iunie, ora 10:30
📍 Unde: WhizKidz Hub, Str. Grădinarilor, Nr. 14 – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: 100 RON | Vârstă: 11-17 ani
🔎 Detalii: aici

📅 DUMINICĂ 14 IUNIE


🎪 Kids & Family Siesta Summer 2026
Festival pentru familie 
📅 14 iunie | 📍 Muzeul de Istorie Naturala Grigore Antipa

Kids & Family Siesta Summer 2026 – Festival pentru familie +0 ani

Kids & Family Siesta revine pe 14 iunie la Grădina Muzeului Antipa! Vara aceasta începe cu o zi întreagă de stat împreună — fără grabă, fără planuri complicate. Doar timp bun, în familie! Kids & Family Siesta este festivalul familiei moderne. Este despre cum ar trebui să arate o zi de weekend: relaxată, cu copii care se joacă liberi, părinți care respiră și momente care chiar se simt. Totul într-unul dintre cele mai frumoase spații din București — Grădina Muzeului Antipa, Piața Victoriei.

📅 Când: 14 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Muzeul de Istorie Naturala Grigore Antipa – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🛍️ Bookisit #32 la București
📅 14 iunie | 📍 Rezidența9

Bookisit #32 la București – Târg pentru familie +0 ani

Festivalul Bookisit revine în București pentru ediția de vară! 🤩🥳 Vă așteptăm cu mic, cu mare 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟏𝟒 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, între orele 𝟏𝟎:𝟎𝟎 𝐬̦𝐢 𝟏𝟕:𝟎𝟎 la 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐚𝟗, str. I. L. Caragiale, nr. 32, București, în apropierea parcului Grădina Icoanei. Vom răsfoi, vom discuta și recomanda cărți, ne vom cunoaște mai bine și vom împărtăși dragostea de cărți și lectură. Organizat în jurul conceptelor #𝐫𝐞𝐮𝐬𝐞, #𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞, #𝐫𝐞𝐜𝐲𝐜𝐥𝐞, #𝐫𝐞𝐫𝐞𝐚𝐝, târgul este o inițiativă autohtonă de promovare a lecturii care a reușit încă de la prima ediție să aducă împreună părinți și copii pasionați de cărți.

📅 Când: 14 iunie 2026, ora 10:00
📍 Unde: Rezidența9, Vila Rodizio, Strada Ion Luca Caragiale 32 – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎭 Punguța cu doi bani
Spectacol pentru copii 1-7 ani
📅 14 iunie | 📍 Strada Didițel 7

Punguța cu doi bani – Spectacol pentru copii 1-7 ani

Duminică, 14 iunie, ora 10:30 vă invităm la spectacolul cu atelier ”Punguța cu doi bani”, vârsta recomandată 1-7 ani. A fost odată un moș care avea un cocoș perseverent și curajos. O baba cu a ei găină era a moșului vecină…. O poveste veche spusă altfel! În final ne vom prinde în horă, apoi fiecare copil va crea un personaj din poveste și ne vom juca cu toată recuzita.

📅 Când: 14 iunie 2026, ora 10:30
📍 Unde: Strada Didițel 7, București, România – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: 100 lei | Vârstă: 1-7 ani
🔎 Detalii: aici


🎭 ABC-ul Circului
Spectacol de circ
📅 14 iunie | 📍 Aleea Circului Numărul 15

ABC-ul Circului – Spectacol pentru familie +0 ani

ABC-ul Circului este un spectacol în care vi se vor prezenta, de fiecare dată, alte elemente care fac parte din arena magică. Fie că este vorba de dresură de cai, jonglerie, clovni, acrobați sau dansatori, vă veți bucura de numere pline de frumusețe, ce vor transmite un optimism, pe care numai un adevărat show poate să-l dăruiască spectatorilor săi.

📅 Când: 14 iunie 2026, ora 11:00
📍 Unde: Aleea Circului Numărul 15, Sector 2 – vezi pe hartă / rută
🔎 Detalii: aici


🎨 Ce face un CARTOGRAF MODERN?
Atelier pentru copii 7-11 ani
📅 14 iunie | 📍 Muzeul Hărților

Ce face un CARTOGRAF MODERN? – Atelier pentru copii 7-11 ani

CE FACE UN CARTOGRAF MODERN? Aceasta este tema atelierului la care îi invităm pe copiii cu vârsta 7 – 11 ani la Muzeul Hărților. Atelierul face parte din seria Harta Viitorului: „CUM ÎI PREGĂTIM PE COPII PENTRU MESERIILE DE MÂINE? ” susținută de Valea Magică Learning Hub, în colaborare cu muzeul nostru, ce se desfășoară pe parcursul întregului an 2026.

📅 Când: 14 iunie 2026, ora 11:00
📍 Unde: Muzeul Hărților, str. Londra nr. 39, sector 1, București – vezi pe hartă / rută
🎫 Acces: 75 RON | Vârstă: 7-11 ani


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Detalii Eveniment

Perioada:
11-14 Iunie 2026

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL