Harap Alb. Spectacol +6 ani la Teatrul Căluțul de Mare din Constanța

Duminică, 7 Mai 2023, ora 10.30 pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” are loc premiera spectacolului 👑#HARAPALB👑, după Ion Creangă, un spectacol recomandat pentru etapa de vârstă 6+, realizat după faimosul basm românesc, publicat în 1877 în revista „Convorbiri Literare” și despre care Garabet Ibrăileanu spunea că reprezintă „o adevărată epopee a poporului român”.

Regia artistică este realizată de maestrul #LicăGherghilescu iar conceptul scenografic îi aparține lui #MihaiConstantinRanin. #AlexandruNeș este cel care a creat muzica originală, versurile și scenariul piesei sunt semnate de #SergiuBucur.

Spectacolul, deși nu se îndepărtează prea mult de la intriga inițială, prezintă într-o variantă modernă și plină de imaginație, drumul către maturizare al fiului de crai „cu educație aleasă” cu încercările și temerile prin care trece pentru a ajunge la final …. unde ca în orice poveste frumoasă, binele învinge răul. Alături de Harap-Alb, copiii îi vor întâlni pe Spânul cel viclean, Sfânta Duminică, cea care este mereu alături de fiul de crai, Împăratul Verde, Fetele împăratului, Ursul, Cerbul, Pasărea măiastră, cea care apare în toate poveștile, pe ajutoarele de seamă ale prințului: Păsări-Lăți-Lungilă, Gerilă, Setilă, Ochilă și Flămânzilă, dar și pe Împărăteasa Roșie, cea mereu plictisită și fiica ei, care știe întotdeauna ce vrea.

Regia artistică: #LicăGherghilescu
Scenografia: #MihaiConstantinRanin
Muzica: #AlexandruNeș
Versuri și adaptarea textului: #SergiuBucur
Vârsta: 6+

UNDE? Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de Mare, Str.Aristide Karatzali Nr.16, Sala ELPIS, Constanța

In distribuție: #AdiGheo, #DanielMinciună, #ClaraGhiuvelechian, #EmanuelCristoiu, #IonCiolan, #GrațianPrisacariu/ #CristianMitescu, #AndreiStroescu, #DanCojocaru iar alături de ei studenții Facultății de Arte ai Universității „Ovidius” din Constanța: #TudorCioboteanu, #CălinBațagoi, #TeodoraParpală, #NarcisaHanganu, #LeticiaPurice, #ȘtefaniaTrofin și #BettyBlumetti.

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 07 Mai 2023

Program:
De la 10:30

Orasul:
Constanta

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Constanta!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL