În lumea poveștilor muzicale. Atelier de lectură +6 ani

16:00 - 18:00
Sâmbătă 23 Noiembrie 2019
Iasi

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, având ca partener Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, organizează un nou atelier de educație muzeală la Palatul Culturii din Iași, sub genericul DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ: „În lumea poveștilor muzicale”, adresate copiilor cu vârsta de peste 6 ani.

Atelierele se vor desfășura lunar și vor consta în lecturi din volumele semnate de Cristina Andone, apărute la Editura „Nemi” în colecția „Povești din Pădurea Muzicală”. Lecturile vor fi susținute de dr. Daniela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.
Primul eveniment din această serie va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie 2019, începând cu ora 16.00, în Sala de Educație Muzeală.

Invitata specială a acestei ediții este autoarea „Poveștilor din Pădurea Muzicală”, Cristina Andone (București), care va vorbi despre această colecție, reprezentând o serie de povești pentru copii, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile, ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprita și Thea Olteanu, îi vor „împrieteni” pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală.

Organizate cu scopul de a valorifica patrimoniul muzeal și din perspectiva formării culturale, Atelierele DICE abordează teme ce se regăsesc în expozițiile temporare, deschise la Palatul Culturii din Iași. Participarea la atelierele de lectură se va face pe baza unui bilet la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, al cărui specific se pliază pe tema acestei activități, muzeul deținând o impresionantă colecție de automate muzicale. Prețul unui bilet este de 12 lei pentru adulți/ 3 lei pentru elevi și va asigura accesul în muzeu și atelier.

Unde? Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”, Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1, Iasi

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 23 Noiembrie 2019

Program:
16:00 - 18:00

Orasul:
Iasi

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Iasi!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL