Spectacol de teatru pentru copii peste 7 ani.Lumea lui Paparin.
În staţia Paparin, nici unul dintre călătorii din sala de aşteptare nu are cum să încurce trenurile sau să piardă legăturile spre locul în care îşi doreşte să ajungă. Asta pentru că toţi, fără să ştie, se îndreaptă spre aceeaşi destinaţie – lumea unui mare şi misterios inventator. Iar pentru a ajunge acolo trebuie doar să composteze… pelerina magică potrivită.
Tamino, un băieţel energic şi neastâmpărat, caută Ţara fără colţuri, Alteia, fetiţa cu geamantanul plin cu întrebări, vrea să afle toate răspunsurile deodată. Alături le sunt Mini, o pelerină călătoare, Sololarina, cheia dintr-un neam cam… ciudat, şi controlorul de bilete Filipino, ghidul aceastei aventuri nemaivăzute.
Lucrurile se complică odată cu apariţia unei umbre năzuroase, care pare să-l fi ascuns pe maestrul Paparin, dar şi cu dispariţia inexplicabilă a lui Filipino… Oare pe ce tărâm necunoscut au ajuns cei patru prieteni şi unde este graniţa dintre realitate şi fantezie?
Vom descoperi la finalul acestei comedii cu tâlc, colorată ca un vis de copil, care vorbeşte despre cât de important este, într-o călătorie, nu doar să ştii destinaţia spre care te îndrepţi, ci mai ales să-i ai alături pe oamenii potriviţi, atunci când porneşti la drum.
Acest spectacol se joaca la Teatrul Excelsior.
Piesa „Lumea lui Paparin” a câştigat premiul I la ediţia a VI-a a Concursului de Dramaturgie pentru Copii, organizat de Teatrul Ion Creangă împreună cu Asociația Scriitorilor din București.
de Carmen Dominte
Durata: 50 min
În distribuţie:
Paparin / Filipino: Mihai Verbiţchi
Lilu: Marcela Andrei
Tamino: Stefania Dumitru
Alteia: Marina Secaşiu
Sololarina: Cornelia Pavlovici
Mini: Ioana Ginghină
Regia: Vasile Manta
Scenografie: Viaceslav
Mişcare scenică: Păstorel Ionescu