Povestea lui Bine-Rău | premieră – Copii +3 ani

Spectacolul Povestea lui Bine-Rău este o adaptare după Alb-negru sau Trista poveste a prințesei din Cel Mai Mic Regat de Ana Ripka Rus.

Să ne imaginăm pentru o clipă că lumea e pictată în alb și negru. Fericirea doarme într-un sertar alb, tristețea, într-unul negru. Iubirea are petale albe, speranța – aripi albe, frica are umbre negre și tot așa. Dar ce ne facem când lumea aceasta e invadată de culori, de nuanțe? Cum deosebim lucrurile frumoase de cele urâte? Ce culoare are binele atunci? Dar răul? Dar copiii care râd, jucându-se împreună?
În Povestea lui Bine-Rău, ne așteaptă multe alte întrebări de acest fel. Dar tot acolo, pe tărâmul Celui Mai Mic Regat, ne vom întâlni cu mica prințesă și prietenul ei, bufonul. Alături de ei vom afla toate răspunsurile despre lumea din jur, despre frumusețe, despre dezamăgire, despre emoțiile pe care nu le-am înțeles până acum. Și poate, pe parcursul drumeției pe acest tărâm, vom descoperi că e prea greu – și uneori nedrept – să împărțim lumea în doar două culori, când există atât de multe altele care să ne bucure. În fond, nu putem vorbi doar despre bine sau doar despre rău. Așa că haideți să vorbim despre Bine-Rău.

de Ana Ripka-Rus
Dramatizare: Lorena Copil
Regizor: Cătălin Mardale
Scenografia: Oana Andreea Matei
Video: Paul Stroia și Radu Arieșan
Distribuție: Alina MișocOana NemeșBogdan Gontineac și Paul Sebastian Popa


BILETELE se pot achiziționa de la MiniREACTOR, cu o oră înainte de începerea spectacolului 
 ❗ ÎN CAZUL ÎN CARE REALIZAȚI CĂ NU MAI PUTEȚI AJUNGE LA SPECTACOL, PUTEȚI SCHIMBA BILETELE ELECTRONICE ACHIZIȚIONATE PENTRU O ALTĂ REPREZENTAȚIE. ACEASTĂ OPERAȚIUNE ESTE VALABILĂ PÂNĂ CU 1H ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI.

 *Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 14 Aprilie 2018

Program:
11:00 - 13:00

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL